Împrumuturi între prieteni sau rude

Este o înțelepciune repetată de orice popor în zeci de zicale și povești care ne învață că n-ar trebui niciodată să luăm/dăm bani cu împrumut de la prieteni sau rude. De ce n-ar trebui s-o facem? E simplu – pentru că în aceste cazuri oamenii se bizuie pe legături emoționale și rareori pe contract, chiar și când acesta există. Pentru că, în cazul nerespectării condițiilor înțelegerii, vor apărea resentimente – a celui care a luat bani pentru că i se cer înapoi sau, poate, pentru că deși știe c-a sosit timpul să-i dea nu e în măsură s-o facă (și ura de sine se transferă repede în ură față de creditor); creditorul acumulează frustrări pentru că nu-și vede banii.  Continue reading “Împrumuturi între prieteni sau rude”

Investiție vs Speculație

Recenta alunecare a acțiunilor la bursă și unele comentarii sunt lucruri care mi-au reamintit cât de generic și de neînțeles este termenul „investiție”. În unele definiții personale „investiție” înseamnă barbut sau alt joc de zaruri, de unde vine și expresia „a juca la bursă”. În viziunea acestora profitul depinde de un noroc orb. În alte definiții investiție = speculație. Similar cu ideea în care piața bursieră este ca un cazinou, în această viziune cetățeanul joacă pocher sau 21 – spre deosebire de barbut există calcule dar profitul este tot dependent în mare măsură de noroc.

Dacă ne luăm după aceste definiții Warren Buffet, Icahn și toți ceilalți mari finanțiști, în fapt, sunt un soi de barbugii care au mâncat materie maronie cu lingurița când erau copii. Continue reading “Investiție vs Speculație”

Ceaușescu avea dreptate

Oarecum… Știm cu toți cerința adresată comunității internaționale de către orice dictator, inclusiv Ceaușescu: neamestecul în treburile interne. Știm, de asemeni, și argumentele lor naționaliste care subzistă chiar și după trecerea în neființă a Părinților de Patrie. Orice guvern falit al României, orice portal patriotic, orice băută la crâșma de cartier, orice blogger care-și face banii dezvăluind conspirații, ajung la aceeași poveste: forțe malefice, oculte, venetici fără mamă și fără tată dar cu mulți bani vin și impun țării și locuitorilor una sau alta – mereu în defavoarea ei. De ce fac asta? Păi nu v-am spus? Pentru că-s răi și participă la întrecerea stahanovistăCine face cele mai multe miliarde”.

Ceaușescu, prost cum era, a înțeles că nu poți fi mândru și independent cât timp datorezi bani altora. Așa e viața. Ăl care dă bani pune condiții și se simte îndreptățit să le pună. Datornicii acceptă condițiile dar imediat ce au cheltuit (băut?) banii înjură și spumegă la nedreptatea acestor impuneri. Și totuși nu poți să fii și cu căciula în mână și cu coada pe sus, nu? N-ar trebui să fii! Ceaușescu a ales să fie mândru – că doar nu suferea el de foame și nu stătea el și coana Ileana la cozi de ore întregi pentru o bucată de slănină. A plătit datoriile României și, pentru vreun an, a fost mândru și independent. Apoi a fost asasinat și Petrică Roman, realizând că nu va face față fetelor de la Alpaca, a important Kent și banane, vibratoare și tot ce a mai putut, deschizând din nou ușa datoriilor.

Asta este! Trăim într-o societate globalizată și toți suntem legați prin punți mai vizibile sau mai puțin vizibile. Nu există companii cât de cât importante care să nu fie, concomitent, și debitori și creditori. Cu atât mai puțin țări. Da, chiar și Statele Unite, puterea #1 a lumii, condusă de un președinte arogant ajuns la putere pe un mesaj ultra-naționalist, trebuie să joace cum îi cântă alții.

Astăzi (10 ianuarie  2018) dolarul a alunecat în urma știrii că Republica Populară Chineză va încetini sau chiar sista cumpăratul obligațiunilor americane. Poate că voi plictisi pe unii cititori dar trebuie să explic pentru că multă lume nu înțelege ce și cum e cu aceste obligațiuni, cu datoria unei țări, cu această relație financiară dementă dintre US și China (și nu numai).

US are un deficit financiar mare și care crește mereu. Din acest motiv și multe altele, Trezoreria SUA (banca lor națională) emite aceste obligațiuni (bonduri). Investitori individuali sau instituționali cumpără aceste obligațiuni – fiind datoria celei mai mari puteri din lume (deci practic cea mai solvabilă țară). La ora actuală China deține în rezerva lor 3.4 trilioane de $ din care circa 1,300,000,000,000$ sunt în obligațiuni americane. Ca s-o coborâm la nivelul unei discuții de crâșmă, China cumpără datoria SUA pentru ca americanii să aibă bani cu care să poată cumpăra tinichelele ieftine aduse din China. E o relația simbiotică – avantajoasă pentru China a cărei economie produce și are desfacere, care face și dobândă de la US, și avantajoasă și pentru US, pentru motive evidente (își poate finanța deficitele, își poate susține guvernul).

Dar Trump, prin patriotismul lui tembel, amenință această simbioză. Acum câteva zile o comisie a SUA a blocat achiziționarea de către o companie chineză (Ant Financial, brațul financiar al lui Alibaba, afacerea celebrului miliardar chinez Jack Ma) a unei companii americane cu care și mulți români sunt familiari: Moneygram. (SURSA) N-ar fi fost nimic deosebit – și alte achiziții au mai fost blocate dar în acele cazuri motivele erau solide – de siguranță națională, secret militar etc. În cazul menționat mai sus comisia a spus că e din cauză că date personale ale unor cetățeni americani ajung pe mâna unei companii chinezești. Și? Ce mare scofală dacă Jack Ma știe că Billy Bob trăiește la adresa X și că a trimis 300$ mamei sale de la adresa Y? Absolut nici una! Și din acest motiv blocarea acestei tranzacții este un eveniment special. Este felul lui Trump și a omuleților săi de a spune Chinei – „NU NE VINDEM ȚARA” (cam târziu, pentru că vânzarea e deja avansată).

Astăzi, însă, China a răspuns cu un mesaj pe măsură. Înalți oficiali chinezi au declarat că țara lor va încetini sau chiar sista cumpărarea datorie americane. (SURSA AICI) Dolarul american s-a resimțit – a alunecat la vale. Dobânzile obligațiunilor pe 10 ani, cum era de așteptat, a crescut. Cum să nu crească? Cel mai semnificativ cumpărător a spus că se retrage de la cumpărare, deci trebuie oferită o dobândă mai mare pentru a interesa pe ceilalți cumpărători (și pentru a atenua nesiguranța acestei datorii).

Americanii, evident lovesc din nou (AICI)… dar amenințările lor sunt știrbe și cam disperate.

MORALA 1: Fie că ne place globalizarea, fie că nu, este aici și nu pleacă nicăieri. Patrioții se pot bate cât doresc cu pumnii în piept – protecționismul nu va reveni. Cei mai puternici dintre patrioți – cum este acel exemplu SUA sau, de ce nu, UK – pot frâna pentru o vreme procesul de globalizare dar nu îl pot opri. Dimpotrivă, aceste opoziții deși cu oarece succes pe termen scurt, vor întârzia procesul de transformare acolo unde se întâmplă și pierderile – economice, financiare, sociale – vor fi semnificative.

MORALA 2 – dedicată patrioților români: Dacă US trebuie să fie atenți la fiecare pas pe care-l fac și depind atât de mult de China, ce șansă credeți că are România? Decizia nu este între „ne vindem țara” sau “nu ne-o vindem“. Decizia este cui anume o vindem. Spre corporații rusești, chinezești – cu viziuni dictatoriale în raportul cu angajații, ignorante față de protecția mediului, care știu să mituiască și să facă legile României după dorința lor. Sau, poate, spre firmulițe, care ung bine roțile și care țintesc să facă profituri fabuloase în termene ridicole – de câțiva ani, tăind orice fel de colț. Sau – cum e mai logic – să vindem ce avem de vândut către cei obișnuiți să joace (cât de cât) jocul democratic, firmele care au un renume în lumea „civilizată” și care țin la acest renume… Nici Burebista, nici Sfinxul din Bucegi, nici plăcuțele de la Tărtăria nu pot schimba ce se întâmplă și ce se va întâmpla.

Prosperitate germană sau românească?

Aceasta e întrebarea.

Pentru majoritatea oamenilor, lefegii normali, este foarte dificil să pară prosperi și să devină/fie prosperi, simultan. Ei trebuie să facă o alegere conștientă și clară a ce-și doresc cu adevărat. Uneori mintea ne minte, ne spune că putem să fim prosperi și, totodată, să fim cunoscuți ca prosperi. Nu este adevărat, nu dintr-un salar normal din care le plătim pe toate.

Un exemplu simplu este mașina pe ne-o cumpărăm. Putem să ne cumpărăm, de toți banii pe care-i avem, un Mercedes SL500, V8, cu un 400-600 CP, din 2005. Nici nu costă exorbitant – vreo 20.000$ canadieni sau 13.000 Euro. Vom părea, fără îndoială, foarte bogați celor din jur, „țăranilor” care conduc Logan sau Open Corsa. Dar o mașină nu este o cheltuială finită. Consumul unei asemenea mașini e de 16-18L/100 km. La doar 1000km/lună, 5.65RON/L (că injectorul subțire cu benzină premium se ține), doar carburantul costă aproape 1000RON! Continue reading “Prosperitate germană sau românească?”

Salariul pe lună… convertit în salariul pe Pământ

Este un text din 2012, ascuns printre Notele de pe Facebook… dar rămâne mereu de actualitate. (AV 2017)

Bunica mea avea o vorbă: “Mie nu mi-e milă de cei care au un stil de viață mai bun ca al meu”. Ea se referea la vecinii care, deși aveau un venit de familie mai bun decât al ei (ea era casnică, bunicul meu maistru la Nicolina), aveau mereu nevoie de împrumuturi. Vorba bunicii, cred eu, e foarte nimerită pentru clasa de mijloc din România, celor care invidiază viața din Canada și din alte părți ale lumii. Celor care cred că lumea trăiește ca în filmele pe care le văd la TV şi care se vaită că ei nu pot atinge acele standarde. Ce sper să rezolv?! Nimic. Dacă însă dau de gândit măcar unui singur om îmi este suficient. De ce acum? Pentru că am întâlnit – încă o dată – un articolaş în care un român, plătit de banii statului, se plângea că toate problemele sale financiare sunt vina lui Băsescu şi a guvernului. Omul se înglodase în credite – la limita completă cu care putea fi creditat și, când Băsescu&Co i-a micșorat salariul cu 25%, a pierdut absolut tot. (Ca și cum ar fi avut – până ce n-ai plătit ultimul sfanț, nimic nu este a tău). M-a iritat ideea prin care guvernul trebuia să-i garanteze lui venitul, probabil şi creşteri anuale ca să acopere inflaţia, până la sfârşitul vieţii. Continue reading “Salariul pe lună… convertit în salariul pe Pământ”

Cheltuiți! (cu măsură)… continuare

Aici este prima parte.

Data trecută am introdus personajele urmărite de documentarul despre „penny pinchers”. Cei prezentați ajungeau la performanțe fabuloase din punctul de vedere al economiilor făcute. Deși pot aprecia frugalitatea și cheltuitul inteligent al banilor, nici unul dintre ei nu mi-a stârnit admirația. De ce? Pentru că nici unul din ei nu vedea valoare în moderație cu toate sensurile ei, inclusiv moderație în moderațieContinue reading “Cheltuiți! (cu măsură)… continuare”

Viața e scurtă. Cheltuiți! (cu măsură)

Am urmărit acum câteva zile un documentar cu „penny pinchers” din Marea Britanie. Nu știu cum s-ar traduce în românește decât prin “zgârciți” pentru că, din nefericire, în cultura noastră cine nu se sparge în figuri este musai zgărcit. În acest caz, totuși, definiția se potrivește pentru că sensul “pișcătorilor de bănuți” nu este de om echilibrat în cheltuieli ci, efectiv, de cineva care luptă pentru fiecare cent/penny/bănuț. Documentarul urmărea o sumă de caractere, fiecare original în modul în care economisea. Aș fi putut să-i admir pentru perseverență și eficiență dacă, în plăcerea sportului, n-ar fi mers prea departe. Sunt cazuri demne de analizat, din care putem extrage, simultan și un „Așa DA” și un „Așa NU” (sau „Nici chiar așa”).

Continue reading “Viața e scurtă. Cheltuiți! (cu măsură)”

Bilanț personal 2016

Când am început acest blog am spus că nu este vorba de bani. Banii sunt doar un instrument al vieții noastre – ne fac viața mai bună sau mai rea, ne ocrotesc liniștea sau ne sfâșie zilele. Cultura noastră nu are o relație normală cu banii. Fie vorbim prea mult despre ei, fie avem o stânjeneală de a vorbi despre ei – mai ales cu prietenii, cu cei dragi – și, prin aceasta, riscăm să ne vârâm în tot soiul de neînțelegeri și să ne stricăm relații personale.

Am plecat la drum cu gândul că pot împărți metode și sfaturi despre cum își poate găsi omul de rând, cel cu slujbă, salar și aspirații normale, prosperitatea și prin aceasta pacea financiară. Acum nu mai sunt atât de optimist. Am oarece idei de ce se-ntâmplă asta – dar ar fi o discuție prea aprofundată despre tarele culturii noastre care ar plictisi.

Așa că acum voi scrie doar despre mine, pentru mine și, dacă vă stimulează în oarecare fel, mă bucur sincer. Continue reading “Bilanț personal 2016”

Risipa guvernamentală din Canada

Decernate în fiecare an celor mai risipitoare departamente și proiecte guvernamentale

Așa cum vă spuneam altădată, există 4 metode de a cheltui banii:

  1. Banii tăi pe alte persoane. Atunci ești interesat(ă) doar de cost – să fie cât mai mic.
  2. Banii altora pentru tine.  Atunci ești interesat(ă) doar de calitate – cea mai înaltă calitate.
  3. Banii tăi pe tine însuți/însăți. Atunci ești interesat(ă) și de calitate și de preț, de acel raport calitate/preț cât mai mare.
  4. Banii altora pe alții. În acest caz nici prețul și nici calitatea nu sunt interesante.

Din nefericire, guvernul se înscrie la #4 și din acest motiv lucrurile nu merg nicăieri în lume foarte bine. Pentru ilustrarea situației din Canada am folosit a 18a ediție a decernării premiilor TEDDY pentru risipă guvernamentală (clickuiți pentru sursa originală – EN)  Continue reading “Risipa guvernamentală din Canada”

Cea mai rea otravă pentru România…

… dintre multele cu care țara și oamenii se confruntă.

Este o părere încetățenită, deși aproape niciodată susținută cu numere, că risipa, incompetența și corupția sunt blestemele care țin România pe treapta de jos a UE. N-am să spun că nu există adevăr în această afirmație. Există. Și totuși, afirm și voi susține mai departe părerea mea cu numere, corupția și risipa sunt cancere secundare care afectează nivelul de trai prin consecințe colaterale, necontrolate. Cel mai mare blestem, cea mai mare otravă este economia neperformantă și nivelul scăzut de colectare a taxelor (nu vorbim aici de cum simte omul de rând birurile la care-i supus cotidian ci de colectarea taxelor la toate activitățile economice).  Continue reading “Cea mai rea otravă pentru România…”