Viața e scurtă. Cheltuiți! (cu măsură)

Am urmărit acum câteva zile un documentar cu „penny pinchers” din Marea Britanie. Nu știu cum s-ar traduce în românește decât prin “zgârciți” pentru că, din nefericire, în cultura noastră cine nu se sparge în figuri este musai zgărcit. În acest caz, totuși, definiția se potrivește pentru că sensul “pișcătorilor de bănuți” nu este de om echilibrat în cheltuieli ci, efectiv, de cineva care luptă pentru fiecare cent/penny/bănuț. Documentarul urmărea o sumă de caractere, fiecare original în modul în care economisea. Aș fi putut să-i admir pentru perseverență și eficiență dacă, în plăcerea sportului, n-ar fi mers prea departe. Sunt cazuri demne de analizat, din care putem extrage, simultan și un „Așa DA” și un „Așa NU” (sau „Nici chiar așa”).

Personajele:

  • O doamnă de 39 de ani care economisea combinând cu furie tot soiul de „promoții” – fluturașe de producător, de magazin etc. pentru a plăti cât mai puțin la casă. Era impresionantă – la cumpărături de 65lire, după aplicarea promoțiilor, ea rămânea cu doar 5.65 lire de plătit efectiv. Cumpăra cantități mari, combina diferite promoții, punea pe diferite card-uri costul și reducea costul hrănirii familiei cu 85-90%. Toate bune și frumoase DAR… copiii ei povesteau de mâncarea oribilă pe care (uneori) o cumpăra doar pentru că era ieftină și în promoție. Nu doar o cumpăra dar, după ce familia stabilea că e îngrozitoare, continua s-o servească. Ba chiar o servea pe termen lung – pentru că achiziționase cantități industriale. Ea nega c-ar fi fost atât de rea deși recunoștea că nu se sfiește să cumpere marfă care nu-i place doar pentru că e în promoție. Apoi, cu aceste cumpărături făcea prânzuri de caritate gen „plătești cât crezi că merită”. Oamenii din împrejurimi veneau și lăsau 5-10 lire. Ea, râzând, spunea că n-a lăsat nimic – definiția ei de „o masă ieftină” fiind diferită de a celorlalți oameni.  Tot ea declara că dacă ar primi o sumă mare și i s-ar cere s-o risipească, ar avea mari dificultăți s-o facă.
  • Un individ matur (probabil spre 50, poate chiar ușor trecut) era prezentat pentru că economisea la carne într-un mod complet original: aduna animale ucise de pe marginea drumului. Nu strivite, nu expirate de multă vreme. Apoi își hrănea prietenii cu un potpourri-BBQ de cărnuri – de la veveriță până la porumbel, de la iepure sălbatic la fazan… și le spunea ce au mâncat abia după ce au terminat. Deși prietenii apreciau mâncarea, măcar de ochii camerei, unul din amici l-a întrebat „Și ce mai urmează? Ai de gând să fugi și după ambulanțe?”. El însă își arăta frigiderul plin de vânat (cu automobilul) și spunea că are acolo carne de peste 900 lire.
  • O familie de tineri de origine indiană sau pakistaneză. Ea, o fostă șopaholică, se pocăise iar el se lumina la față numai la promoții. Spre deosebire de prima doamnă, cumpărau numai ce le trebuia și ce le plăcea dar o făceau din 5-6 locuri – de la magazinul cel mai ieftin. El folosea tehnologia, ea îl lăuda „Economisim sume uriașe” (fără să răspundă la întrebarea „Pentru ce anume?”). Apoi spunea că nu-și amintește de ultima cină romantică iar el îi amintea că a dus-o la Pizza Hut (un loc ieftin, de mâncat și ieșit)… unde avea niște reduceri. La fel ca și prima doamnă, el se mândrea cu talentul său și sublinia că n-ar putea irosi bani.
  • Un cuplu de tineri care urmau să se căsătorească și prezentau cum se poate face o nuntă cu doar 1500 lire în loc de 15-25,000. Fără să fiu deloc împotriva economiilor, aceștia tăiau în carne cu aceste economii – 1500lire pentru absolut tot, la o nuntă cu 30-40 de invitați. Tortul era meschin de mic și oaspeții au fost serviți cu un fel de cupcakes, ornamentele florale și multe altele fuseseră făcute de proaspăta soție, nunta n-a avut pic de băutură ș.a.m.d.

Aceste cazuri sunt, pentru mine, despre cum să NU economisești bani. Sunt pentru cumpărarea în promoție, sunt pentru economii cu un scop bine definit dar… Dar totul este în măsură. Același obicei care te poate însănătoși, când e practicat fără limită, pe termen lung, te va îmbolnăvi cronic. În următoarea postare vor încerca să arunc câteva sfaturi-principii pentru o viață care, cred eu, poate fi și rațională în cheltuială dar și plăcută.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *