Povești cu evrei

Aceste povești cu evrei trebuie pornite cu o poveste cu români. Era prin 1996 și un cuplu de prieteni, români, oameni cumsecade și f. simpatici, ne-au invitat la nunta lor. Le-am spus că nu stăm bine cu banii – strângeam pentru prima noastră casă. Ne-au spus să nu ne batem capul, că e o nuntă tinerească unde banii nu contează. I-am crezut, mai ales că, după starea civilă, făcusem nunta mea doar cu prieteni, tineri toți, cu banii dintr-o motocicletă vândută. De ales m-am ales cu 2 cafetiere și alte cadouri asemănătoare – dar nu conta, pentru că-mi avusesem prietenii aproape.

Din nefericire, nu prietenii noștri conduceau operațiunea ci părinții lor așa că la nuntă ne-am trezit cu borcanul lângă noi, cu strigare și rușinare publică. Și rușine mi-a fost. De ce? Pentru că eram tânăr și rușinos. Aveam bani – dar numai cât să acopere prețul celor două tacâmuri și ceva modic pe deasupra. De rușine, de umilință m-am îmbătat și am fost crâșcă tot restul serii. A doua zi, mahmur, mi-am jurat că nu voi mai merge la nici o nuntă până nu-mi voi permite să dau cu inima largă. Continue reading “Povești cu evrei”

Kawasaki Vulcan S – grasă, lăptoasă și devreme acasă

2016 model, 650cc, ABS, 55CP/7000 rpm

Acum, la peste 7000 km făcuți cu ea, pot emite o părere întemeiată despre această motocicletă. Înainte de a o cumpăra nu am condus-o și m-am bizuit pe o sumă de prezentări, independente, ale acestei motociclete ba chiar am și corespondat cu un om care avea una de ceva timp. Aceste „review”-uri, prezentări, au fost de mare ajutor și așteptările pe care mi le-au creat nu au fost înșelate. De la ele am aflat și lucruri folositoare mie și păreri personale de puțină importanță pentru mine. Iată un rezumat al părerilor cu care sunt complet de acord: Continue reading “Kawasaki Vulcan S – grasă, lăptoasă și devreme acasă”

Din CANADA – La ce-i bun un guvern

Mă plâng adesea de risipa și ineficiența guvernului canadian. E normal. Întâi pentru că asta e natura fiecărui guvern sau instituție atât de mare încât diluează responsabilitatea personală. Apoi, pentru că, implicat fiind (am lucrat pentru guvern în diverse departamente – Public Works, Agriculture, Elections, chiar și Shared Services; iar acum lucrez pentru Global Affairs) știu exact cât de ineficiente sunt aceste departamente și, de ce nu, eu personal. Spre deosebire de alții, însă, eu am beneficiul de a putea compara – cu guvernul României și, prin comparație, cel al Canadei predă proiecte, face lucruri tangibile pentru mine și ceilalți cetățeni.

M-am gândit să le povestesc și altor români, pentru că nu ajută să ne plângem și să spunem „Așa NU ne place” ci, atunci când spunem aceasta, să completăm cu „Mai bine astfel”. România și românii, cred eu, au nevoie de modele. Mi s-a spus de câteva ori – și se vehiculează mult în România – că am copiat prea mult și că nimic n-a mers așa că ar trebui să fim originali. Am copiat, e drept, dar am copiat prost, fragmentat – o bucățică dintr-un sistem, alta din altul și am încercat să potrivim una cu alta piese din puzzle-uri diferite. În plus, indiferent de cât de bun este sistemul în teorie, în practică devine cât de bun este fiecare participant în sistem. Continue reading “Din CANADA – La ce-i bun un guvern”

Lawrence al Canadei

Lawrence al Arabiei este un personaj surprinzător, binecunoscut pentru modul în care a unificat triburile Arabiei în timpul Primului Război Mondial. Strategia lui, de a uni triburile arabe împotriva Imperiului Otoman, era cu atât mai surprinzătoare și nelalocul ei când o privim prin cadrul strategiei generale a Imperiului Britanic care dezbina localnicii.

La fel de surprinzător, dar mult mai puțin cunoscut, este colegul meu Lawrence al Canadei. Continue reading “Lawrence al Canadei”

Când este bine să fii “încet la minte”

Ieri am dat peste o știre tristă [ Puteți s-o citiți integral aici ]. Jeremy Quaile, un bărbat din Calgary, Alberta, s-a sinucis. Anul trecut câinele său a fost găsit mort după câteva zile petrecute închis în mașină. La aflarea știrii comunitatea internaută s-au năpustit asupra lui cu invective: că e un idiot, o persoană îngrozitoare, un „gunoi uman”. Degeaba încerca Jeremy să explice că nu știe ce s-a întâmplat și cum a ajuns câinele în mașină – că l-a căutat peste tot și a fost foarte trist crezându-l rătăcit. N-a fost pus sub acuzare, n-a fost judecat într-un tribunal. Doar în Curtea Opiniei Publice. Oamenii buni ai internetului,  însă îi spuneau că mai bine ar muri. Și i-a ascultat. S-a omorât. Continue reading “Când este bine să fii “încet la minte””

Diavolul Din Detalii (#MeToo)

Una din cele mai triviale greșeli (în care cad și eu adesea) este judecarea unor evenimente petrecute într-o cultură/societate/țară cu care suntem nefamiliari prin prisma experiențelor personale. Nici măcar nu știu dacă este o greșeală. Poate că e o reacție firească – să folosim intrumentele pe care le avem la îndemână (experiențele noastre) ca să analizăm problemele cu care ne confruntăm.

În această poză din 2010, ne spune femeia care zâmbește atât de degajat, senatorul Al Franken a pipăit-o pe fese.

Acest lucru este evident când citesc despre opiniile unor femei (dar și bărbați) din România despre #MeToo. Aceste persoane ajung adeseori la concluzii greșite pentru că, indiferent de cât de familiare se simt cu universul nord-american, fără a fi trăit aici 2-3 ani este imposibil să ai o părere fundamentată. Și filtrează titlurile din presa nord-americană prin propria lor experiență sau prin experiențe apropiate, prin abuzurile trăite în RO (pipăiri în autobuz, capcane sexuale și viol, șefi și colegi porcoși și insistenți, slujbe condiționate de alcov).

 

Continue reading “Diavolul Din Detalii (#MeToo)”

Ce sărbătoresc eu de Crăciun

N-am avut osul credinței. Unii se nasc cu el, alții îl dobândesc. Pentru mine nu s-a întâmplat nici una și nici alta. Crescând într-un mediu materialist-dialectic ar fi fost și dificil. Dimpotrivă – am fost educat în miracolele științei, suspicios și investigativ prin natura mea. După ce, pe la 8 ani, am descoperit cadourile ascunse în casă, n-am crezut în Moș Gerilă, vărul comunist al lui Moș Crăciun. După ce-am citit Biblia, nici în Dumnezeu, în cel descris în aceasta în Geneză. Prea multe găuri de logică pe care, chiar și la citirea de la 12 ani, mă lăsau nedumerit: un Pământ creat în X zile, o Grădină a Raiului din care erai dat afară pentru că doreai să înțelegi, o rasă umană crescută dintr-un singur cuplu, un Cain împins la crimă de un Dumnezeu care iubește doar pe cei ce-i fac cadouri speciale, toate animalele pământului pe o singură barcă (și chiar, Dumnezeu, trebuia să-i omori pe toți – altă soluție nu exista? și dacă așa procedezi când lumea s-a „ticăloșit”, de ce n-ai dat un Potop înaintea Războaielor Mondiale?) ș.a.m.d. Continue reading “Ce sărbătoresc eu de Crăciun”

« Rădăcina de păpădie ucide cancerul »

Radiografia unei minciuni.

Dimineață, în drum spre serviciu, am ascultat pe CBC adevărul despre această “știre”, o știre ca mii de multe altele care se propagă pe Internetul lipsit de filtre de gândire sănătoasă. L-am auzit, adevărul, chiar din gura doctoriței Caroline Hamm, cercetătoare la Centrul Regional de Cancer din Windsor, cea care a generat sâmburele de adevăr din care minciuna a germinat.

Pe scurt povestea e cam așa: Caroline Hamm a observat o scădere dramatică a numărului de celule albe la o bătrână de 85 de ani care bea ceai de păpădie. I s-a părut un subiect interesant de cercetare. Experimente ulterioare au arătat – în eprubete și pe șoareci – că extractul din păpădie atacă celulele canceroase dar nu și pe cele sănătoase. Dna Hamm cerut aprobarea de a merge mai departe pentru a vedea dacă nu cumva poate distila un medicament, ca alternativă la chemoterapie și radiații. Continue reading “« Rădăcina de păpădie ucide cancerul »”

Români din America de Nord III

OTTAWA

Puteți citi episodul 1, aici, și episodul 2, aici.

Era un timp foarte dificil pentru mine. După slujba din Vancouver care, fiind la un dot-com, se terminase vremelnic, îmi găsisem slujbă la Marconi, în Ottawa, în ultimele luni ale boom-ului din tehnologie. Era octombrie 2000. Am supraviețuit 3 runde de dări afară dar, în cele din urmă, mi s-a spus să sting lumina (eram la IT) și să mă duc acasă. Era februarie 2003. Îmi era îngrozitor de frică. Poate că nu-s bun, poate că mi-am găsit slujbă doar pentru că piața mergea bine, cum o să mă descurc  acum, în noile condiții? M-am descurcat – am găsit o slujbă cu un alt dot-com în doar 3 săptămâni. Dar această firmă m-au stors ca o lămâie și m-au aruncat la gunoi. Îmi amintesc de asta pentru că tipa de la Personal m-a chemat la ea în birou și m-a pus să-i rezolv o problemă personală de IT (deși nu era treaba mea) și, peste 5 minute,  mă reîntâlneam cu ea în sala de conferințe, unde îmi comunica c-am fost dat afară. Desigur, nu era vina mea și nu era vina ei – compania avusese pierderi și trebuiau să restrângă rândurile – dar contează mult cum faci ceva. Continue reading “Români din America de Nord III”

Români din America de Nord II

(tot) VANCOUVER

Urmare la Români din America de Nord, primul capitol.

Cam la două luni după ce am început să muncesc la NetPerform, recruitera m-a invitat la petrecerea anuală pe care o dădea pentru clienții ei. Era modul de a le mulțumi și de a ține legătura personală cu ei. Avea și de ce – o plasatoare ia cam 20-30% din salariul lor de contract sau, dacă e plasat pe o poziție permanentă sau chiar dacă poziția de contractor e modificată de firmă într-o poziție permanentă, mai ia încă 3 luni de salar ca primă. Deși mulți români și-au manifestat amărăciunea sau furia că intermediarul face atât de mult, pe mine nu m-a deranjat niciodată. Deprinzându-mă de ideea (extrasă din pachetul „greaua moștenire a comunismului”) că omul n-are voie să exploateze munca altui om,  încerc să mă concentrez pe prosperitatea caprelor mele și nu pe boala caprei vecinului.

Downtown Vancouver, văzut din SeaBus, cu care treceam zilnic apa, din N. Vancouver.

Nu știam la ce să mă aștept dar am decis să mă duc la această petrecere. Mi se spusese continuu cât de important e „networking”-ul și, eu și soția mea, eram și cam izolați așa că m-am dus gândindu-mă, naiv, că acolo îmi voi face prieteni. Continue reading “Români din America de Nord II”