Arta conversaţiei… la români

Osul meu românesc îmi aduce pe limba „Ce artă?! Bălăcăreala nu este o artă” urmată de „Conversație?! Ce conversație, dom’le?! Monolog, doar monologuri paralele!” Cei 12 ani de Canada însă mi-au dat o spoială de răbdare și acum reușesc să aștern câteva gânduri pe hârtie pe această temă înainte de a înjura. Evident, aceste gânduri, pentru a parcurge distanța dintre Canada și România, trebuie să fie sarcaUstice (termen copiat din Terry Fallis „The Best Laid Plans”).
Arta conversației la români are reguli precise și clare:

  • Nu are sens să irosești timpul aflând cine este interlocutorul sau interlocutoarea. Și ce dacă e Einstein?! În mod cert poți să-i explici o trebușoară sau două despre fizică. Doar ai luat 9 la teza de Fizică în cl a VIIIa. Și, dacă nu e mocârțan, trebuie să te asculte cu o clătinare pasivă din cap însoțită de o privire admirativă.
  • Conversația trebuie pornită de la premiza că TOATA POPULATIA GLOBULUI – 1 (adică tu însuți/însăți) e formată din imbecili ceea ce susține premiza anterioară de vedere, și anume ca nu vei învăța nimic din acea conversație.
  • Dacă omul nu este de acord, chiar dacă aduce un punct pertinent și articulat de vedere, trebuie să ridici vocea.
  • Dacă ridicarea vocii nu ajută și folosirea pumnului nu este posibilă (să zicem că e o conversație pe Internet), atunci ajută în mod cert folosirea adjectivelor înjositoare față de interlocutor. Evident, pentru a demonstra caracterul tău relaxat și prietenos, aceste înțepături și fraze evident malițioase vor trebui însoțite de rânjete și pufnituri de om îngăduitor și resemnat în fața prostiei lumii de care, nu-i așa?, te izbești de la naștere. Adoptând această atitudine pregătești, ca un maestru al conversației românești ce ești, terenul propice pentru replica de mai târziu „Ce, bă? Ești prost, nu știi de glumă?!
  • Dacă nici așa nu-ți pui jos „partenerul” de conversație, poți încerca câteva referințe subtile și perfect principiale la modul în care arată, se îmbracă sau, dacă ești o persoana intelectuala, la gramatica lui.
  • Dacă celalalt/cealaltă a făcut o gafă și în numele onoarei, o corectează și, poate, își cere scuze, nu te opri. Continuă să-i dai în cap pentru că oamenii trebuie, nu-i așa?, striviți și umiliți în public. Legea perspectivei se aplică: cu cât sunt mai mici cei din jur, cu atât vei pare tu mai înalt la stat.
  • Nu uita, oricum ar fi, oricât de mare sunt tâmpeniile pe care le rostești, oricâte dovezi și argumente ar aduce celalalt („ceilalți” – doar n-o să bați în retragere în fața numărului!), el/ea/ei nu au dreptate. Nu au cum să aibă dreptate pentru că, nu-i așa, sunt proști.

Aici mă voi opri. Am fost victima bombardamentelor pe Facebook și m-am vărsat aici. S-a legat un individ necunoscut de mine, mi-a explicat ca noi toți cei plecați din RO suntem căpșunari și muncitori (eu nu văd nici o rușine în a munci, oricare ar fi munca ta). Apoi, la răspunsul meu, care îmi place să-mi imaginez, era măsurat și serios, mi-a explicat că sunt oltean, probabil o altă jignire. Iritarea m-a cuprins dar m-am stăpânit, deși stiam că în spatele bășcăliei lui se ascunde o intenție clară de a jigni (și chiar și atunci când intenția nu este rea, contează rezultatele și nu intenția). Dar, imediat, o altă duduie (complet necunoscută mie) a apărut întrebând „De cât timp este M prietenă cu Andi Valachi?” (M este gazda pe zidul căreia se petrecea acțiunea). Apoi, a revenit „Deci… știe cineva de cât timp este M prietenă cu Andi Valachi și de ce?”. Am încercat să explic că e jignitor să întrebi de față cu toți ceilalți invitați, în gura mare „Cine e ăsta și de ce l-a invitat gazda la petrecerea noastră?”. Scuze? Nicidecum. Numai replica „Dacă aș spune-o în șoaptă care ar mai fi poanta?” Da, n-ar mai fi nici o poantă ci numai bun-simț.
După o vreme gazda a apărut și a dat cu Like-ul, selectiv, la cele 2 replici. M-a durut. I-am scris gazdei și mi s-a răspuns că prea o iau în personal. Cum s-o iau?! numele meu era menționat în clar, grobianismele erau la fel de clare și ea, gazda, în loc să spună „Vă rog, potoliți-vă!” dădea cu Like-ul la mârlanie, ba chiar îmi atrăgea atenția că pișatul de pe pantalonii mei e ploaie caldă de vară.
Și am zeci de asemenea exemple. Unul, cu adevărat deosebit, a fost o discuție legată de o situație politică din RO. O cunoscută de peste 20 de ani mi-a explicat prin chat că:

  • sunt manipulat
  • sunt laș
  • am o minte leneșă
  • nu mai poate recunoaște în mine deloc pe cel din tinerețe

Când i-am spus că nu mă mai simt bine cu această conversație, ca nu mai am putere să stau pasiv și să-i înghit jignirile, mi-a replicat „Andi, spune-mi, dar spune-mi CONCRET, cu ce te-am jignit?!”
Slavă Domnului că nu mai sunt eu, cel din tinerețe! Cel puțin nu mai par. Da, încă mai fac gafe conversaționale. Singurul lucru cu care mă spăl în proprii-mi ochi este că nu sunt mândru de aceste defecte și când mi se spune c-am fost nesimțit, încerc să corectez cu o scuză. Mă uit în propriu-mi trecut și mă cutremur aducându-mi aminte ca eram exact la fel, la fel de grobian, la fel de intransigent și incapabil de a-mi cere scuze… Nu pot să mă bucur de ceea ce-mi place la români fără să trec prin aceste conversatii… cu care nu pot trăi.


 

3 Comments

  • Cristian

    May 11, 2012 at 1:05 am Reply

    Andi cred ca ar trebui sa-i ignori si sa-i selectezi.
    Din pacate pt noi romanii exista foarte multi asemenea celui care face comentarii de genul: “toti sunteti capsunari, olteni etc”, nefiind in stare sa realizeze ca si asta sa fie adevarul, tot nu ar fi nimic rau, nici moral nici legal.
    Eu unul nu ma regasesc in modul de gandire al multora dintre semenii mei si asta ma intriisteaza mai mult chiar decat faptul ca suntem penultima tara din Europa ca nivel de trai.
    Nu merita sa incerci sa “te explici” tuturor retardatiilor, taietorilor de frunza la caini, frustratiilor etc , pt care , singurul loc in care ar putea creea impresia ca sunt si ei cineva, este internetul, ascunsi in spatele unor taste pe care de multe ori nici macar nu sunt in stare sa le foloseasca cum trebuie.
    Orice infractor din puscarie a fost candva un om in libertate, deci considerat “normal”.
    Orice pacient internat la spitalul de boli psihice, a fost candva “normal”, acasa, in fotoliu, tastand la calculator.
    Nu trebuie sa ne macinam nervii, incercand sa le explicam unora ca ei unde gresesc, doar pt ca ii consideram “normali”. Clevetitori, barfitori,oameni care vorbesc mult si nu spun nimic, au existat si vor exista cat va fi lumea.
    Eu unul cand joc sah cu cineva mai “slab” decat mine, simt ca sunt “tras inapoi” si invers…
    P.S. Am primit de cateva ori replica stupida: “Daca nu te regasesti intre multi dintre romanii tai, de ce nu ai plecat in alta parte?” …Tu macar ai scapat de aceasta intrebare !

  • andi

    May 11, 2012 at 9:42 am Reply

    Multumesc pentru suport. Te inteleg si stiu ca nu pot generaliza… Din motivul pe care il mentionezi tu am parasit Romania. Chiar daca oriunde vor fi oameni cu care nu te impaci, care te dezamagesc, e mai usor sa fii dezamagit de straini decit “de ai tai”. Nici macar dezamagit… pt ca de la ceilalti nu te astepti la nimic, in vreme ce de la “ai tai” ai anumite expectatii. Vezi tu, acesta a fost si sentimentul de pe Facebook – nu stiu cine sint, ce gindesc etc. cei cu comentariile. Poate chiar sint persoane inteligente dar fara cei 7 ani de acasa. Nu m-au atins vorbele lor si cind am vazut ca nu exista mod de a comunica in afara zonei de bascalie si de “tras de sireturi”, am ramas mut din respect pentru peretele gazdei. Ce m-a durut este faptul ca gazda a gasit de cuviinta sa nu-mi ia apararea in nici un fel, ba chiar si-a manifestat suportul (prin acel Like) pentru badarania celorlalti prieteni. Sint convins ca M e o persoana buna si delicata (stiu ca citeaza mult Osho si pe peretele ei apar adeseori pilde intelepte)… dar mi-as fi dorit sa fi actionat altfel. Oricum ar fi, mi-am retras “prietenia” virtuala pentru ca m-a dezamagit.

  • Mada

    May 26, 2012 at 12:09 am Reply

    nu pot sa spun decit atat: 🙁

Post a Comment