Lawrence al Arabiei este un personaj surprinzător, binecunoscut pentru modul în care a unificat triburile Arabiei în timpul Primului Război Mondial. Strategia lui, de a uni triburile arabe împotriva Imperiului Otoman, era cu atât mai surprinzătoare și nelalocul ei când o privim prin cadrul strategiei generale a Imperiului Britanic care dezbina localnicii.
La fel de surprinzător, dar mult mai puțin cunoscut, este colegul meu Lawrence al Canadei. Pe numele lui adevărat, Lawrence O’Brien, n-ați reuși să aflați nimic de pe Internet. Asta este, cred eu, pentru că deși lucrează ca tehnologist, Lawrence nu știe despre capacitățile Internetului. Dacă știe, nu-i pasă – toate afacerile zilnice le rezolvă prin telefon iar folosința personală a Internetului este pentru un site sau două de știri. Atât.
Ceea ce-l face surprinzător pe Lawrence, mai ales în contextul localnicilor canadieni, este cât de jignitor poate fi. Cu greu îi iese ceva pe gură sau prin email care să nu fie o ocară sau un atac personal. Cultura canadiană este, discutabil, evident, o cultură extrem de delicată în conversație. Orice afirmație este spusă ca o întrebare, lăsând interlocutorului loc de discuție. În viața de zi cu zi, observi cât de bine li s-a lipit de minte acestor oameni povața, probabil predicată mult de mamele lor, « dacă n-ai nimic bun de spus, atunci nu spune nimic ». Pe acest fundal cultural, un Lawrence al Canadei strălucește cu o intensitate pe care nici un locuitor al spațiului mioritico-danubiano-pontic n-ar putea-o egala.
Nu pot spune că n-am fost avertizat. Șefa mea, după ce mi l-a prezentat, mi-a spus pe coridor câteva cuvinte despre fiecare dintre colegi. Pe Lawrence l-a păstrat la urmă « And Lawrence… well, Lawrence is… he is old ». Mi s-a părut ciudat – vedeam că nu mai este tânăr, trecut de 60, dar de ce-mi spunea ce vedeam, cum este asta o caracterizare? Poate fi, atunci când omul nu poate duce nici măcar o frază la capăt fără să se întrerupă de câteva ori, s-o ia de la capăt, să sară de la una la alta și, când nu mai știe ce să spună să termine cu « cam asta e » (deși nu este, nu poate fi, că n-are nici un sens).
Am încercat să fiu deferent cu el, să-i dau atenție și să-l fac să se simtă important deși are doar 5 luni mai mult ca mine în această poziție și este L2, nu L3 cum sunt eu. Când m-a pus să trec printr-o procedură banală – ca să vadă, probabil, dacă știu să clickuiesc corect, acolo unde pozele din documentație îmi arătau – n-am protestat. Când, la întrebările mele, îmi răspundea categoric « Tu trebuie să faci așa cum te-am învățat », nu l-am pus la punct. Probabil am greșit, pentru că la doar o săptămână de când ne-am întâlnit prima oară, Lawrence ridica vocea la mine și-mi spunea să tac și să ascult, că altfel n-am cum să învăț. Un L2 este, cum ar veni, un tehnician, în timp ce un L3 este, tot cum ar veni, un inginer – și-s mai certificat și înțeleg tehnologia mai bine decât el. Nu mă laud, e doar o situație de fapt. Dar acestea sunt detalii pentru Lawrence. Nu s-a născut omul care să-i fie superior profesional sau în altă calitate.
Este un om de statură medie, prost îmbrăcat – pantaloni de stofă prea-purtați și pulover ca al lui bunicu (probabil este din anii 50) – deși are un salariu substanțial. Are ochi foarte albaștri care, pe moment, te păcălesc și creză că e inofensiv. Apoi însă gura, o tăietură în fața ridată, se deschide și spurcă toată imaginea. Afli repede de tot că e un om cât se poate de grobian și opusul lui “inofensiv”. Părul, bogat dar sur, e aruncat în toate direcțiile, ca și cum cineva i-ar fi pus o grenadă pe pernă, ca să-l trezească. Aș fi putut bănui că, la nivel culinar, e genul « meat and potatoes » dar am văzut ce mănâncă și am realizat că nu e vorba de o lipsă de sofisticare: el mănâncâ, literal, numai carne și cartofi. L-am văzut zile în șir încălzindu-și… ați ghicit : carne fiartă și cartofi fierți, în coajă încă. Carne pe ciolan, cenușie și uscată – ca după ce s-au făcut din ea 2-3 supe iar cartofii… ei, știți și voi cum sunt cartofii necojiți, doar fierți. Poate că și cartofii au văzut o zeamă, fiind recuperați din oala de supă mai târziu. Văzând ce mănâncă, mă încerca o milă-scârbă atât de mare că, dacă n-ar fi fost vorba de Lawrence, i-aș fi fiert un morcov sau doi, o mână de mazăre și, cu niște murături, îi făceam o salată boef. Eu i-aș face-o dar știu că el n-ar mânca-o. Pentru că asta ar fi un obicei decadent franțuzesc și un irlandez ca el nu se coboară atât de jos.
Lawrence este, de departe, cel mai prost-educat canadian pe care l-am întâlnit. Se rățoiește la oricine, oricând. Este o mică celebritate – deși a fost aici mai puțin de 1 an, toți în clădire știu cine e Lawrence (of Canada), dezbinătorul de triburi. Câteva zile de la prima întâlnire m-am simțit vexat, crezând că are ceva cu mine. Dar acum știu că nu discriminează – el are ceva cu toată lumea. E un abuzator care crede în egalitatea de șanse. Ieri l-am auzit la telefon, când și-a sunat banca să rezolve ceva. Nu știu cum a decurs începutul conversației dar în doar 2 minute îi declara emfatic persoanei de la suport că « Tu nu contezi. Ești un nimic. Doar un dispozitiv care introduce date în baza de date.»
Vine aproape zilnic la mine în cubicul și-mi dă câte un sfat prețios. Gen « Ai problema aia. Ai încercat să folosești Windows 2008 cu Service Pack 2? » . Dacă, la început mă iritam, acum îi zâmbesc subțire. “Nu, n-am găsit un Service Pack 2 pentru Windows 2008. Trimite-mi, te rog, link-ul de unde să-l descarc.”. Evident că nu-mi trimite nimic pentru că n-are ce să trimită – nu există un SP2 pentru Windows 2008. Sau « Știi ce cred eu? Te-ai descurca mai bine dacă ai studia manualul de ITIL, ți-ar prinde bine ». « E o sugestie bună. Așa am să fac, Lawrence” îi răspund fără să-i explic că, încă de vara trecută, nu doar am studiat dar sunt și certificat în ITIL.
Lawrence e convins că procedura corectă e ca orice email să-l trimită la cel de care are nevoie și la șeful său. Am încercat să-i explic că asta e un atac. Dar el nu crede. Așa e procedura, îmi spune el. I s-a spus, într-adevăr că trebuie să comunice doar prin managerul persoanei… dar asta e pentru că majoritatea angajaților au cerut pentru că nu-l suportă.
Ah, și nu reține numele persoanelor. Și eu am asemenea probleme dar sunt într-o categorie mult mai ușoară decât a lui, campionul Lawrence. Nu reține extrem de multe dar cu numele le greșește atât de des încât devine deranjant sau amuzant, depinde de dispoziția în care te găsește gafa. După ce l-am corectat de circa 3 ori, că sunt fie Andrei, fie Andi și nicidecum Andre sau Andri, am renunțat s-o mai fac. Acum îi greșesc și eu numele – « Lawrence » devine « Lawrens » sau « Laurence ». Nu pare să observe – cel puțin nu spune nimic. Așa e Lawrence – când e prins cu mâța-n sac, când îi demonstrezi că a greșit, nu mai continuă conversația, tace, schimbă subiectul. Parc-ar fi român. Pentru tura viitoare când îmi greșește numele am pregătit « Lawlance ».
Șefa mea, a noastră, mi se destăinuia că îi este frică de el și de ce ar putea face, de violență. Nu cred că s-ar ajunge vreodată la așa ceva cu Lawrence – e doar un câine care latră și, oricum, mușcătura lui n-are putere.
Îl apreciez pentru că se străduie îngrozitor de mult să-și facă treaba. E un mediocru care e convins că e ultimul om conștiincios și singurul bun specialist de pe planetă (ah, ce dor de România mă trăsnește când scriu astea). Uitarea care-l afectează și probabil îi crează aceste frustrări pe care nu și le poate controla, îi dau multă bătaie de cap. Cu toate astea își face treaba pentru că se străduie. Cu greu o face pentru că nu înțelege cât de importantă e câștigarea simpatiei și, implicit a colaborării, colegilor. Îl apreciez și pentru că servește ca termen de comparație care mă pune în cea mai favorabilă lumină, eu devenind un om calm, tolerant (și nu prea sunt).
Acesta este Lawrence. O figură de om. Am simțit că ați pierde dacă nu vi l-aș fi prezentat pe Lawrence, Laurens, Laurence, Lawlance…
No Comments