Imaginați-vă că anul este 1988, țara este România. Imaginați-vă, de asemeni, că întâlniți un american care a învățat românește și vă felicită pentru că trăiți în România. Mai mult, vă invidiază pentru prosperitatea adusă de comunism, pentru că trăiți în societatea pașnică și echilibrată a socialismului. Cum “de unde știe de toate acestea”? Nu, nu trăiește în RO și nici n-a vizitat prea multe locuri dar citește. Citește Scânteia. Și România Liberă. Omul a învățat românește și citește cam tot ce găsește la standurile de cărți și ziare. Americanul ipotetic nu este nici prost, nici needucat, nici răuvoitor – doar neinformat și naiv pentru că el crede că poate descoperi adevărul în mass-media centrală. Noi știm, desigur, că tot ce știe și crede el este ridicol dar cum putem să-l convingem că lucrurile în România nu-s ca în America?
Păstrând analogia, cum putem convinge pe cineva că lucrurile în America anului 2020 nu mai sunt cum erau în America anilor ’70? Cum putem convinge o persoană care nu trăiește aici, în America de Nord, că nu are mijloacele de a afla adevărul? Cum putem zgâlțâi încrederea oamenilor în nume sonore și extrem de respectabile cum ar fi BBC, Reuters, Washington Post, când acestea au fost pentru ei, decade întregi, faruri de lumină și informare?
Sigur, Washington Post nu este România Liberă din timpul comunismului, după cum nici BBC nu este Scânteia! Nu. Sunt mai rele decât fițuicile comuniste. După 15 ani de analize atente asupra acestor canale principale de informație, spun cu toată responsabilitatea că sunt mai periculoase decât erau o Scânteia sau o Pravda.
Nu cred că există cineva care să nege că trăim în epoca „fake news”, a știrilor false, manipulate. Sintagma e vehiculată fără măsură, folosit de toate culorile spectrului politic ba chiar și de puținii indivizi care au rămas apolitici. Interpretarea fiecăruia e însă diferită. Scânteia sau Pravda, pline de știri false, erau în spectrul ridicol al acestui fenomen de manipulare, publicând știri pe care orice om cu inteligență medie le putea demonta ușor. Pentru mine acest tip de „fake news” poate fi comparat mai curând cu acele portaluri-fantomă de pe Internet, cu conspirații și aserții atât de ridicole încât nu-i pot păcăli decât pe cei mai simpli dintre cei simpli. Sunt echivalentul înșelăciunilor cu prințul nigerian care caută pe cineva să-i recepționeze milioanele de dolari. Nu de frauda “prințului nigerian” trebuie să ne temem ci de cei care perpetuează fraude rafinate, de miliarde, și scapă nepedepsiți.
Da, Reuters, The Atlantic, BBC, CBC și alte atâtea canale „oficiale”, „de incredere” sunt profesioniștii acestor „fake news”. Nu publică minciuni gogonate, pe care le poți vedea de la distanță (cum a fost idioțenia cu Hillary Clinton fiind șefa unei rețele de pedofili cu sediul într-o pizzerie din Washington DC). De mai multe ori nici măcar nu mint ci pur și simplu distorsionează adevărul până generează punctul de vedere dorit, emoțiile așteptate. Iar când mint o fac printr-o delicată obturare a detaliilor semnificative. Inteligența, rafinamentul și capacitatea lor de diseminarea a falsului pe arealuri uriașe sunt cele care mă conving să spun că aceste agenții sunt pericolul real.
Cred că orice om cu educație și cultură medie poate sesiza despre ce vorbesc – dar numai dacă acceptă faptul că stâlpii informației de ieri sunt manipulatorii de azi și dacă știe după ce se uită. Unele informații nu văd lumina zilei. Altele sunt fracturate, decupate, detalii importante care pot schimba opinia sunt omise.
Exemplu: Ați auzit de actul de terorism din Tacoma? Ar fi fost dificil să auziți pentru că nici una din rețelele centrale TV, cu excepția ABC (care a terminat tot raportul în 15 secunde), n-a raportat atacul – nu pe canalele principale, nu la ora de vârf. Chiar și când au scris sau au prezentat video, pe site-ul lor sau în alte locuri mai dosnice, informația oferită a fost complet părtinitoare. Au prezentat partea incomodă scurt, anost, ridicând dubii și imediat au editorializat contextul – cel care insinuează cititorului ceea ce trebuie să simtă și să gândească, ceea ce este important. CNN scrie despre atentat aici dar insistă că (a) motivele atacatorului nu sunt clare și (b) că nu se știe dacă omul a atacat angajații agenției de imigrație (ICE) sau azilanții. În fapt, o scurtă cercetare a postărilor de pe social-media ale lui Van Spronsen (atacatorul, ucis în timpul atacului) – lucru pe care jurnaliștii moderni îl fac imediat – indica că acesta era un anarhist de stânga și un “anti-fascist” (scriem “anti-fascist” sau “Antifa” dar citim “comunist”), care lupta împotriva “lagărelor de concentrare ICE” și a “forțelor răului”. Articolul CNN, de asemeni, se termină printr-o secțiune editorială care amintește de indignarea cetățenilor față de acțiunile ICE, protestele multor “oameni de bine” (politicieni locali și naționali, activiști etc.) față de politica lui Trump anti-imigraționistă. Articolul, desigur, uită să menționeze că Obama era poreclit în anumite cercuri din Washington The Deporter in Chief pentru că, în timpul administrației sale a deportat mult mai mulți imigranți decât Trump a făcut-o până acum. (tot ca o demonstrație a părtinirii, citiți acest articol în care CNN admite că Obama a deportat mai mulți imigranți decât Trump dar… e complicat, dom’le, numerele nu spun totul).
No Comments