Români din America de Nord

Important: Rețineți că am scris „români”, cu un singur „i”. Nu generalizez ci doar povestesc câteva interacțiuni cu anumiți români de aici. Nu cred că există un destin, personal sau colectiv, pe care un individ puternic să nu-l  poată depăși. Din păcate mulți, chiar și la mii sau zeci de mii de kilometri de țara mamă, nu au putut (sau nu au dorit) să se desprindă de anumite defecte pe care cultura noastră le tolerează sau chiar le încurajează.

VANCOUVER

Anul era 2000. Luna aprilie. Ziua 28. La doar 12 zile după împlinirea a 30 de ani. După 3 ani de așteptare, de agonie și extaz, aterizam în Vancouver. Veneam după o perioadă extrem de grea. În 2 luni terminasem actele pentru plecarea din RO, dădusem 5 examene Microsoft și trecusem și printr-o sesiune cu grupele de colegiu, unde suplineam. Îmi jurasem că o voi lua încet. Am luat-o… vreo 3-4 zile, poate chiar 5. Apoi am început să arunc cu CV-ul în stânga în dreapta, să caut slujbă. La cam 6 săptămâni urma să vină și Brîndușa, cea care-mi era soție atunci, și micuțul Gabriel Alexandru. Se născuse în luna noiembrie a anului trecut.Continue Reading

Freedom of speech

Nu sunt credincios. Nu pentru că n-aș vrea – trebuie să fie foarte comod să trăiești în certidune – ci pentru că nu pot. Nu am „osul credinței”. Și totuși am răsfoit Biblia. Nu este pentru mine cuvântul lui Dumnezeu ci o colecție de observații empirice, de nebunie, de platitudini, de filosofie – depinde de ce secțiune vorbim.

Una din vorbele care mi s-au lipit de minte vine din Geneză – „La început a fost CUVÂNTUL…”. Luam fraza așa cum este și nu cercetam. Apoi, într-o zi am realizat ce vrea să spună și de ce CUVÂNTUL a fost primul. CUVÂNTUL stă  între GÂND și FAPTĂ. Deși important GÂNDUL este efemer și personal, fără rostire e nimic. FAPTA fără CUVÂNT e neînțeleasă, prost primită, negândită, inacceptabilă.Continue Reading

Sunt oameni. Cu bune și cu rele.

Zilele trecute, la serviciu, lansam una din glumele mele habituale: că sunt un „straight-gay” (gay-hetero).

– Cum vine asta?, a întrebat un coleg.

– Păi, simplu. Știu mai multe culori decât știe bărbatul obișnuit, poți discuta cu mine despre design de apartament, despre modă, beau băuturi dulci… Dar, când vine vorba de sexualitate, nu poate fi pusă în discuție.

– Ei, na, nu poate fi pusă în discuție, s-a lansat în conversație o colegă cu care nu prea schimb vorbe multe. Neobișnuită atitudine pentru o canadiană dar foarte obișnuită pentru o canadiană din Quebec, de unde este ea.

– Sexualitatea oricui poate fi pusă în discuție, a continuat ea oarecum ofuscată.Continue Reading

Importanța plângerilor care nu rezolvă nimic

Nu ajută deloc! Nu schimbă nimic! Sunt corupți/indolenți/indiferenți” este, discutabil, răspunsul cel mai tipic dat de un român când i se sugerează să facă plângeri și reclamații. Recunosc că, după ce petreci ceva timp în RO, este ușor să înțelegi această viziune. Funcționarii și ofertanții de servicii știu foarte bine să ne inducă acest sentiment de futilitate. Așa că, preponderent, românii se plâng… unul altuia.

Am auzit/citit din nou același argument legat de modul în care RTV și A3 au prezentat demonstrațiile pașnice ale cetățenilor care nu doresc grațieri/amnistieri care servesc conducătorilor corupți. Aceste televiziuni, așa cum știm deja c-o fac, s-au lansat în speculații ridicol de departe de adevăr. Mulți s-au plâns la CNA și au încurajat și pe alții s-o facă. Răspunsul a fost cel scontat: NU AJUTĂ. Și totuși…Continue Reading

Alegerile. Cele mai importante dintre ele

2015 și 2016 au fost ani de alegeri. Alegeri disputate, alegeri ce-au spart societatea românească în tabere antagonice. Politicienii și-au scos oștile, plătite sau – mai des și mai trist – voluntare, la luptă. Cu fiecare ocazie românii s-au păruit, s-au violentat, s-au făcut cu ou și cu oțet. Demn de înțeles – de 27 de ani așteaptă altceva și acel altceva nu mai vine.

Vulgaritatea este apanajul “inteligenției” României. Este, de asemeni și apanajul lenei intelectuale.

Continue Reading

Luminile și umbrele omului

Înger și monstru, geniu, victimă, călău sau, poate, doar uman.
Înger și monstru, geniu, victimă, călău sau, poate, doar uman.

Trăim într-o eră șocantă, o eră a extremelor. Știința și tehnologia ne conduc la descoperiri epocale dar, concomitent, omul de rând este tot mai dezgustat și tot mai neîncrezător în acestea. Mai mult chiar, adeseori dezgustul și neîncrederea îl fac să se refugieze în credințe demne de Evul Mediu. Mâncarea cu termene de garanție incredibile este, pentru cei care nu mai cred în știință, dovada că suntem otrăviți de corporații. Tratamentele sofisticate anticancer sunt dovada conspirațiilor Big Pharma. Chiar cancerul este doar o născocire a doctorilor evrei, un simplu „conflict mental” (ne învață Noua Medicină Germană). Vaccinurile conduc la autism – și toate dovezile contrare (deloc puține) sunt uneltirile unor forțe oculte. Modificările genetice (GMO) sunt chestii diavolești și oamenii de știință care le produc merg la muncă cu ideea fixă de a otrăvi omenirea. Florul introdus în apa potabilă, cel care elimină cariile, este otravă… și aș putea continua pe pagini întregi cu toate aceste credințe care, ca orice credință, aleg să ignore știința, dovada.Continue Reading

OdB

Oamenii de Bine. Mărturisesc că mi-e frică de OdB. Frisoane de spaimă încă mă încearcă atunci când îmi amintesc de 13-15 iunie 1990. A fost prima instanță când i-am văzut la lucru. Președintele României le-a mulțumit atunci pentru sângele pletoșilor și târfelor cu mini pe care l-au vărsat și pentru panseluțele plantate și i-a definit ca fiind „oameni de bine”. De la acele momente, i-am urât și m-am temut de OdBiști. Poate c-aș fi putut uita de ei dacă aceste evenimente ar fi fost rare și dacă  ar fi rămas ascunși sub piatra sub care trăiesc ei de obicei. Din păcate i-am întâlnit din nou și din nou, în toate colțurile lumii, în tot soiul de ipostaze și situații spre care ei se simt chemați. De când cu explozia rețelelor sociale realizez, împietrit de oroare, cât de numeroși sunt acești OdB.

În mulțime, ObD-ul prinde puteri și curaj.
În mulțime, ObD-ul prinde puteri și curaj.

Continue Reading

Minciuna

Pierdeam timpul în mașină, așteptându-l pe fiu-meu să iasă de la Tae-Kwon-Do. Făcusem ceva cumpărături dar fusesem mai rapid decât mă așteptam și trebuia să ucid minute bune.  Celularul nu mai avea baterie, n-aveam nici o revistă asupra mea și la radio nu era nimic interesant așa că mi-am îndreptat atenția asupra celor ce se petreceau în parcare.

Era începutul verii – cald și, la ora șase, soarele încă lumina puternic ca în miez de zi. La un moment dat, în oglinda retrovizoare am zărit o mașină decapotabilă roșie. Din ea s-a dat jos o blondă cu un colier de mărgele colorate și o rochie din bumbac care curgea pe corp punându-i formele în evidență.Continue Reading

Bătălia cu timpul – II

Singura metodă de a rezista timpului este să nu te lupți cu timpul. E o luptă pe care n-o poți câștiga. Asemeni unui câine pe care, dacă-l ignori atunci când te amușinează, te lasă-n pace, timpul n-are putere asupra ta atât timp cât tu însuți/însăți nu-i dai putere.Continue Reading

Bătălia cu timpul

Am avut dintotdeauna o relație ciudată cu timpul, perfect duală și, doar pentru mine probabil, încă inteligibilă. Mi-a fost o teamă paralizantă de trecerea lui. Îmi amintesc încă de criza de nervi pe care am făcut-o pe la 4-5 ani când bunica mea dinspre tată mi-a urat să trăiesc 100 de ani. Am plâns și am plâns. “Da’ tu câți ani vrei să trăiești?” “Nu știu, dar muuuult. 200 de ani!” “Ei, atunci 200 să fie.” Continue Reading