Despre onoare

William Shakespeare -Honour Quote
“Onoarea mea este viața mea; amândouă cresc într-o singură tulpină; ia onoarea din mine și viața mea mea s-a terminat”

Încercam, zilele trecute, să-mi amintesc vreo zicală românească despre onoare. Am realizat că nu-mi trece absolut nimic prin minte. În schimb mi-am amintit observația, poate tragică, poate nostimă, că “limba română este singura limbă din lume în care apelativul “hoțule” este folosit și cu sensul de rușinare și cu cel de alint”. Continue reading “Despre onoare”

În căutarea fericirii

oameni saraci
Unii oameni sunt atât de săraci – nu au decât bani

Toți căutăm fericirea. Problema este că, adesea, o căutăm fără să avem habar cum arată. Așa suntem noi, oamenii: anapoda, cam zăbăuci. Pare totuși dificil de dat o definiție fericirii. E diferită de la persoană la persoană și de la vârstă la vârstă. Copleșiți, ridicăm din umeri și o căutăm, convinși c-o vom recunoaște când o întâlnim. Bineînțeles că, dacă am fi întrebați, am însăila un răspuns “o familie”, “călătorii exotice”,  “bani ca să nu fiu silit(ă) să muncesc”, “iubire pasională” (dar una niciodată imaginată într-o garsonieră de 35 mp). Din nefericire acestea nu descriu chipul fericirii ci ceea ce credem noi că ne-ar face fericiți.

Continue reading “În căutarea fericirii”

Gaze de șist – NEUTRU

Astăzi voi INFORMA (doar atât) despre fracking/exploatarea gazelor de șist. Atât. Voi încerca să fiu cât de neutru pot fi, adunând aici doar o medie adunată din surse credibile.

DESPRE FRACKING

Pentru că implică fracturarea hidraulică a șisturilor, o rocă sedimentară, procesului de extragere a gazelor de șist, lumea anglo-saxonă i-a dat porecla de “fracking”. Procedeul nu este deloc nou – primul experiment de fracking datează din 1947 și prima aplicare comercială a fost în 1949. În blocul est-european, comunist, URSS a folosit prima oară metoda în 1952. A fost folosită de atunci încoace, dar preponderent la forările verticale. Abia în anii 1990, George P Mitchell a dezvoltat la nivel industrial procedeul de forare orizontală, în Bazinul Barnett. Până în acel moment – și mult timp după – prețul scăzut al petrolului a făcut nerentabilă utilizarea acestei metode la nivel industrial. Istoric, preţul barilului de petrol a stat sub 30$ pe baril o vreme îndelungată (1986-2003). Acum, cu barilul stabilizat deasupra lui 80$, procedura a devenit rentabilă. Deși cel mai adesea vorbim de fracking în conjuncție cu gazele naturale și cu petrolul, procedura poate fi folosită și pentru alte exploatarea altor resurse (de exemplu există planuri de a extrage uraniu folosind această metodă). Continue reading “Gaze de șist – NEUTRU”

GÂNDIREA CRITICĂ

Informație. 295 EXABYTES de informație.
Informație. 295 EXABYTES de informație.

Am vizionat recent un documentar pe canalul TV Nature. Un individ refăcea experimentele care l-au condus pe Darwin la celebra lui teorie (da, mai sunt unii care cred că e „doar” o teorie, dar, hai, să nu ne stricăm ziua gândindu-ne la ei). Unul din acestea implica demontrarea unui anumit grad de inteligență la râmă de pământ. Sub observație a devenit aparent că ele își camuflează intrarea în galerii cu o frunză. În nouă cazuri din zece, râmele au tras de capătul îngust al frunzei, demonstrând că gândesc pentru a-și ușura munca. Dacă un animal care nu beneficiază de vedere, membre și are un creier atât de primitiv,  manifestă semne de gândire, rapoartele c-ar exista oameni fără inteligență, care n-ar gândi, sunt absolut exagerate. Ceea ce ne face, uneori, să exclamăm exasperați asemenea acuze este, cred eu, faptul că nu dispun de ceea ce se numește „gândire criticăContinue reading “GÂNDIREA CRITICĂ”

Propagandă

Nu prea mai am tragere de inimă să continui ciclul despre energie (Tot ce NU am vrut să știm despre…). Este cea mai nepopulară postare. Realizez că oamenii sunt mai puțin interesați în adevăruri, în demonstrații, în cifre și mult mai mult în scandal și adevăruri imuabile.

Ei, la naiba, am realizat aceasta de ceva vreme. Am realizat-o când Iliescu promitea, în Vaslui, 1 milion de slujbe, fără a spune cum le va crea și lumea aplauda în extaz. Am realizat-o, când l-am urmărit pe Funar fluturând 3 hârtii A4 – care, spunea el, conțineau planul de redresare a României (secret, absolut secret) . Am realizat-o mai ales când 10% din români l-au votat. Am realizat-o vizitând, în Muzeul Holocaustului, expoziția propagandei naziste. Continue reading “Propagandă”

Tot ce NU am vrut să știm despre… 2

GLOBALIZARE. ENERGIE. POLITICĂ

Trăim timpuri foarte complicate. Globalizarea a doborât gardurile și, ca întotdeauna când gardurile sunt date jos, binecuvântările și blestemele se împrăștie necontrolat, blestemele având prioritate (pitbull-ul vecinilor așteaptă mârâind în fața ușii). Țările mici au primit investiții, cele mari au dobândit piețe noi de desfacere, cei mici s-au mai îmbogățit, cei mari au mai sărăcit (doar puțin). Producția migrată spre țările sărace a cerut tot mai multă energie – capacitatea energetică n-a însoțit producția (cei mari și puternici au găsit noi metode de a consuma capacitatea eliberată). Continue reading “Tot ce NU am vrut să știm despre… 2”

Tot ce NU am vrut să știm despre…

    Energie. Tot universul nostru poate fi exprimat prin energie. O persoană adultă, fără activitate fizică susținută, are nevoie de 8700 kJ/zi (aprox 2000 calorii) pentru supraviețuire. O familie de 4, 2 adulți și 2 copii consumă, pe an, 12.7 milioane kJ. Pe timpuri ne produceam energia (mâncarea) manual, pe fermă, dar nu eram eficienți și de multe ori nu reușeam să strângem tot necesarul. Am folosit caii și am început să creștem animale pe lângă casă dar pentru hrana acestora aveam nevoie de încă și mai multă energie. Se consumă cca 1.2 kg de porumb pt producerea unui kg de vaca vie (inclusiv oase, grăsime, intestine), 1.65 kg de porumb pt producerea unui kg de porc viu si numai 0.9 kg de porumb pt 1 kg de găină vie. Știind că 1 kg de făină de porumb are circa 15.000 kJ, rezultă că pentru a crește un porc de 100 kg e nevoie de 2,5 milioane kJ. Aceasta nu include energia consumată pentru tranșare, pregătire, ambalare, transport la piață.

Consumul de Energie Mondial - 2003
Consumul de Energie Mondial – 2003

Continue reading “Tot ce NU am vrut să știm despre…”

Ați lua o ipotecă…

… cu 7.9% dobândă, în valută? Nuuuu?! Ei bine, tocmai ați luat-o! Aceasta este media dobânzilor pe care statul român le plătește internațional pentru bond-urile de 10 ani pe care le emite (sursa: Tradingeconomics.com). E media, pentru că în anul catastrofal 2008, aceste bonduri plăteau 12%. E ipotecă pe România și viața de zi cu zi a românilor. Un simplu calcul arată că, la datoria externă a României de cca 160 miliarde $, guvernul plătește ANUAL 12 miliarde $ DOBÂNDĂ. Continue reading “Ați lua o ipotecă…”

Oameni și Roboți

Un prieten bun, a postat pe Facebook un articol despre cum, lucrătorii responsabili pentru deszăpezirea Montrealului, își iau Crăciunul liber. De marți, orele 16, până joi, orașul urma să fie lăsat fără un serviciu esențial, tocmai într-o perioadă cu mari căderi de zăpadă.

Pentru mine era o știre iritantă. Îmi imaginam ambulanțe neputând ajunge în timp util la pacienți grav bolnavi, pompieri întârziind la incendii, oameni împotmoliți în zăpadă, incapabili să ajungă la cinele festive ale familiei.

Pentru prietenul meu, un om excepțional de altminteri, eliberarea lucrătorilor pentru a-și petrece ziua de Crăciun alături de familie era un semn de suflet, de umanitate, un lucru de negăsit la „roboţii de la sud de râul Ottawa” (a se citi „canadienii anglofoni”). Continue reading “Oameni și Roboți”

Amintiri din Școala Vestică – II

Echilibrul este o stare extrem de dificil de atins. Umanitatea are obiceiul îngrozitor de a căuta soluții numai în extreme. De la un mediu academic opresiv, de memorare, de strivire a individualității copilului și tânărului, nu diferit celui din Blocul Comunist, cei care au creat/trăit revoluția Flower Power, odată ajunși la vârsta maturității, au împins lucrurile în zona în care le găsim astăzi. De la abandonarea tuturor cu excepția unor vârfuri, la sacrificarea vârfurilor și mediei pentru ultimul individ din clasă. Continue reading “Amintiri din Școala Vestică – II”