Am citit c\u00e2ndva de o metod\u0103 recomandat\u0103 de psihologi pentru a reduce anxietatea lumii reale la copiii cu autism. \u00cen loc s\u0103 se uite la realitate cu ochiul liber li se d\u0103dea o camer\u0103 de filmat \u0219i priveau totul pe ecranul aparatului. <\/p>\n\n\n\n
\u0218tiu perfect despre ce vorbesc. Prin 2002, proasp\u0103t-echipate cu o camer\u0103 Sony HD, am f\u0103cut o excursie de o zi la Montreal cu so\u021bia (acum fost\u0103) \u0219i copilul. Am filmat tot ce se putea filma – c\u00e2nd nu filmam ochiul meu c\u0103uta treburi interesante pentru filmat. Am prins \u0219i un moment nostim – c\u00e2nd fiul meu, de abia 3 ani \u0219i ceva, s-a repezit la o statuet\u0103 african\u0103 (realist\u0103, un b\u0103ie\u021bel de abanos) \u0219i, url\u00e2nd, a \u00eenceput s-o sugrume. Un rasist, ce mai?! LOL. Dar, \u00eentors acas\u0103 \u0219i privind filmul f\u0103cut sim\u021beam c\u0103 sunt amintirile altcuiva. Nu aveam nici o conectare emo\u021bional\u0103 cu filmul. Era ca \u0219i cum EU nu fusesem la Montreal, \u00eemi trimisesem cameramanul cu familia \u0219i acum m\u0103 uitam la filmele f\u0103cute de acest cameraman (hey, cameramanule, f\u0103r\u0103 hanky-panky cu nevast\u0103-mea!). <\/p>\n\n\n\n\n\n\n\n
Pe FB e inevitabil ca o list\u0103 artificial de lung\u0103 de prieteni s\u0103 nu aib\u0103 c\u00e2teva personaje care \u021bin fiecare minut al zilei sub camer\u0103: selfie, live, selfie, selfie, selfie, live, poze cu copii, live cu copii. De diminea\u021ba p\u00e2n\u0103 seara pozeaz\u0103 \u0219i filmeaz\u0103. Desigur, e dreptul fiec\u0103ruia s\u0103-\u0219i tr\u0103iasc\u0103 via\u021ba a\u0219a cum consider\u0103 potrivit. M-a\u0219 bucura \u00eens\u0103 dac\u0103 ace\u0219ti oameni s-ar uita \u00een propriul lor suflet \u0219i s\u0103 verifice dac\u0103 re\u021bin amintiri sau doar imagini, poze, sp\u0103late de tr\u0103iri. <\/p>\n\n\n\n
Dup\u0103 acea experien\u021b\u0103 \u00een Montreal am \u00eenv\u0103\u021bat s\u0103 reduc la absolut pozele \u0219i film\u0103rile. E normal s\u0103-\u021bi dore\u0219ti s\u0103 imortalizezi un moment pierdut \u00een cea\u021ba timpului. C\u00e2nd ajung \u00eentr-un loc fac o mic\u0103 filmare, trag 2-3 instantanee \u0219i apoi \u00eenchid celularul\/camera \u0219i-mi v\u0103d de via\u021b\u0103, de tr\u0103irile \u0219i emo\u021biile acelui loc. Folosesc pozele sau filmule\u021bul de 1-2 minute ca tr\u0103gaci pentru a declan\u0219a toate emo\u021biile tr\u0103ite ACOLO, ATUNCI, dar continui s\u0103 m\u0103 bizui pe nesigura mea memorie. <\/p>\n\n\n\n
Tehnologia e neutr\u0103 dpdv moral. Ne poate ajuta emo\u021biile sau ni le poate suprima. Noi suntem cei care decidem cum o folosim. Desigur, pentru a lua o decizie, trebuie s\u0103 g\u00e2ndim, s\u0103 sim\u021bim. G\u00e2ndi\u021bi, sim\u021bi\u021bi!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Am citit c\u00e2ndva de o metod\u0103 recomandat\u0103 de psihologi pentru a reduce anxietatea lumii reale la copiii cu autism. \u00cen loc s\u0103 se uite la realitate cu ochiul liber li se d\u0103dea o camer\u0103 de filmat \u0219i priveau totul pe ecranul aparatului. \u0218tiu perfect despre ce vorbesc. Prin 2002, proasp\u0103t-echipate cu o camer\u0103 Sony HD,…<\/span><\/p>\n