Astăzi, o jurnalistă româncă, staționată în Austria, a postat un clip de la o nuntă homosexuală. Doi indivizi obezi, bărboși, unul în rochie de mireasă… un spectacol grotesc. Eram pregătit să mă amuz pe baza clipului. Mi-am amintit de povestea când Marcy (Amanda Bearse), vecina corectă din Familia Bundy, povestea că nu l-a invitat pe Al Bundy (Ed O’Neill) la nunta ei lesbiană de teamă că acesta va începe să râdă la văzul a două femei îmbrăcate în frac. Ed O’Neill, într-un interviu paralel, a confirmat că e foarte probabil că s-ar fi stricat de râs. 🙂
E o glumă, nu?! Putem să râdem unii de alții, nu?! Fără să fim considerați homofobi, nu?! Eu așa cred. Dar imediat ochii mi-au picat pe replica unui alt român, apreciată cu un HA-HA de către postatoare: “Eu pe ăștia i-aș spânzura“. Probabil că +20 de ani departe de RO m-au schimbat profund, pentru că replica idiotică mi-a dat frisoane, ca și râsul aprobator al unei femei. Știu – cu mintea – că așa e în Estul Sălbatic: oamenii spun lucruri cumplite, lipsite de orice empatie, și idioții din jurul lor se hlizesc. Îmi mai amintesc încă de timpurile când și eu eram așa.
De obicei mă lupt cu extrema “progresistă“, care – ca toți extremiștii – mărșăluiește în numele toleranței urlând “cine nu-i cu noi, e împotriva noastră“. Aceștia, activiștii și aliații lor, văd peste tot homofobie și alte 1001 -fobii, în cea mai mică reticență sau neaderare la narațiunea pe care o spun. Și e greșit, fundamental greșit să vezi în tot și toate atâta -fobie. Această viziune este tocmai cea care sporește -fobia care există în societate.
Deși după ștampilele activiștilor “progresiști” aș fi definit ca un alt-right, un tip de extremă dreaptă, eu mă consider un moderat. Am fost și sunt împotriva mariajului religios pentru homosexuali dar pentru uniune civilă. Cred că uneori, în contextul actual, în Vest, LGBTQ își folosesc statutul minoritar pentru a obține beneficii necuvenite. Cred că e preferabil ca transsexualii să primească sprijin psihologic în locul operației. Cred asta pentru simplul motiv pentru că există studii care arată că operația nu le rezolvă problema. Mi se pare abominabilă punerea copiilor pe medicamente de blocare a pubertății și de pedepsirea părinților care nu sunt de acord cu asta. Dar niciodată, NICIODATĂ, nu mi-am dorit ca măcar vreunul din aceștia să fie rănit, darmite ucis. Și nici n-am spus-o, nici măcar în glumă.
NOTĂ: Folosesc mereu “progresist” între ghilimele pentru că deși cauzele lor aberante pot părea progresiste, în expresia lor publică văd o atitudine retrogradă. Mi-i imaginez pe bigoții și -fobii anilor 60, care și-au schimbat cauza dar năravul ba.
O asemenea exprimare, plină de ură, îmi răpește nu numai aerul dar și orice argument împotriva “progresiștilor“. Cum să mai insist activiștii “treziți” văd ceva ce nu există, această -fobie? A cere exterminarea cuiva pe motiv de orientare sexuală este FOBIE.
În fapt, extremismul imbecil la care asistăm în Vest acum, această intransigență distrugătoare, a fost izvorât din FOBII reale. Cei ce trăiesc în România, le cunosc – mulți, ca acest idiot, spun adesea că homosexualii ar trebui omorâți, ba chiar s-ar mândri să bată niște “poponari”; alte religii decât cea “strămoșească”, ortodoxia, ar trebui alungate de pe teritoriul RO iar practicanții măcelăriți, chit că trăiesc în RO de generații; “femeile sunt proaste“, nu știu să conducă și nu se pricep la nimic decât la copii și mâncare și trebuie “să li se aplice corecții” (citită într-un ziar din RO) ș.a.m.d. Toți cei ce am trăit sau mai trăiesc în RO știu că asemenea puncte de vedere sunt locuri comune, împărtășite de prea mulți români.
Aidoma s-a gândit și acționat și în Vest. Aceste puncte de vedere înguste, injuste în mare parte, care uneori conduceau la abuzuri rele, au silit minoritățile să-și formeze adevărate armate și să trateze totul ca pe un război. [ această viziune mi se pare subliniată de faptul că-și numesc susținătorii “aliați” ]. Iar odată aceste armate formate, de ONG-uri, de asistenți sociali, de politicieni, ele nu mai pot fi trimise ușor la vatră. Însăși pâinea cea de toate zilele a “soldaților” lor depinde de îndreptarea relelor originare.
Edward Behr explica fenomenul în cartea O Americă înfricoșătoare. Chiar dacă lucrurile devin tot mai bune, de la an la an, acești oameni primesc salar și/sau donații pentru a lupta cu răul. Dacă doresc să-și poată hrăni familia și la anul ei trebuie să descopere tot mai mult rău, tot mai multe abuzuri. Astfel se face că, în ciuda protecțiilor tot mai puternice pentru minorități, în ciuda opiniei publice care-i preponderent alături de cauza lor, în loc să asistăm la o reducere a numărului de abuzuri, acestea se înmulțesc. În statistică, în teorie – dar e suficient să le justifice existența, legislație nouă, tot mai strâmbă. Suedia e țara din lume cu cele mai multe violuri asupra femeilor. Pe bune? Da, pentru că definiția violului devine tot mai aberantă – ca în cazul lui Julian Assange care a fost acuzat de viol deși “victima” a spus c-a consimțit la act… dar el n-a folosit prezervativ. În Canada, unui părinte care îi spune fetei sale de 12 ani pe numele de la botez și nu cel de băiat, curtea îi spune că asta e echivalentul abuzului fizic – e același lucru ca și cum ar bate-o. Pentru fiul meu, afectat moderat de Asperger, o psiholog din Canada a generat un raport de-ai fi crezut că are un grad de handicap care-l împiedă complet să funcționeze – și când am întrebat-o de ce, mi-a răspuns agresivă “Ca guvernul să știe cu câte cazuri ne confruntăm, să dea mai mulți bani, să angajeze mai mulți psihologi“
Bigotismul societății noastre a forțat formarea acestor armate care acum nu mai pot fi oprite, care descoperă -fobii pretutindeni, agresează, pun pumnul în gură. Declarații iresponsabile – cum a fost aceasta, că oamenii ar trebui spânzurați pentru că-s grași, bărboși, grotești – continuă să alimenteze argumentul că aceste minorități sunt încă persecutate (în Vest, că-n Est ele chiar sunt încă măcar marginalizate dacă nu și persecutate). Extremele se hrănesc una din alta – și e treaba fiecăruia să nu hrănească nici o extremă, nici măcar cu un ha-ha la o chemare la violență (violența chiar nu e nostimă).
EPILOG. I-am spus jurnalistei că nu doresc s-o mai urmăresc, pentru că mi se pare că ea și idioți ca acel găzduit pe zidul ei sunt cauza pentru care “treziții” ajung să conducă lumea, pentru care oamenii responsabili, care vor să poarte o discuție sunt cenzurați pe FB, Twitter etc. Ea s-a apărat explicându-mi cât de creștină este ea, că eu n-o înțeleg, dar totuși LGBTQ își iau nasul la purtare (un fel de “eu nu sunt rasistă, dar când îi văd pe cioroi…”).
No Comments