Am citit cândva de o metodă recomandată de psihologi pentru a reduce anxietatea lumii reale la copiii cu autism. În loc să se uite la realitate cu ochiul liber li se dădea o cameră de filmat și priveau totul pe ecranul aparatului.
Știu perfect despre ce vorbesc. Prin 2002, proaspăt-echipate cu o cameră Sony HD, am făcut o excursie de o zi la Montreal cu soția (acum fostă) și copilul. Am filmat tot ce se putea filma – când nu filmam ochiul meu căuta treburi interesante pentru filmat. Am prins și un moment nostim – când fiul meu, de abia 3 ani și ceva, s-a repezit la o statuetă africană (realistă, un băiețel de abanos) și, urlând, a început s-o sugrume. Un rasist, ce mai?! LOL. Dar, întors acasă și privind filmul făcut simțeam că sunt amintirile altcuiva. Nu aveam nici o conectare emoțională cu filmul. Era ca și cum EU nu fusesem la Montreal, îmi trimisesem cameramanul cu familia și acum mă uitam la filmele făcute de acest cameraman (hey, cameramanule, fără hanky-panky cu nevastă-mea!).
Pe FB e inevitabil ca o listă artificial de lungă de prieteni să nu aibă câteva personaje care țin fiecare minut al zilei sub cameră: selfie, live, selfie, selfie, selfie, live, poze cu copii, live cu copii. De dimineața până seara pozează și filmează. Desigur, e dreptul fiecăruia să-și trăiască viața așa cum consideră potrivit. M-aș bucura însă dacă acești oameni s-ar uita în propriul lor suflet și să verifice dacă rețin amintiri sau doar imagini, poze, spălate de trăiri.
După acea experiență în Montreal am învățat să reduc la absolut pozele și filmările. E normal să-ți dorești să imortalizezi un moment pierdut în ceața timpului. Când ajung într-un loc fac o mică filmare, trag 2-3 instantanee și apoi închid celularul/camera și-mi văd de viață, de trăirile și emoțiile acelui loc. Folosesc pozele sau filmulețul de 1-2 minute ca trăgaci pentru a declanșa toate emoțiile trăite ACOLO, ATUNCI, dar continui să mă bizui pe nesigura mea memorie.
Tehnologia e neutră dpdv moral. Ne poate ajuta emoțiile sau ni le poate suprima. Noi suntem cei care decidem cum o folosim. Desigur, pentru a lua o decizie, trebuie să gândim, să simțim. Gândiți, simțiți!
No Comments