Ai dreptul să rămâi tăcut. Dacă renunți la acest drept, orice spui poate și va fi folosit împotriva ta într-un tribunal. Ai dreptul la un avocat și să ca acesta să fie prezent în timpul interogării. Dacă nu-ți poți permite un avocat, ți se va asigna unul fără nici un cost. În timpul chestionării poți decide în orice moment să-ți exerciți aceste drepturi, să nu răspunzi la întrebări și să nu dai nici o declarație. Înțelegi aceste drepturi pe care ți le-am citit?
Orice om care s-a uitat la un serial polițist american știe despre “drepturile Miranda”.Puțini dintre noi însă știm ceva despre cazul/omul Ernesto Miranda, cel care a generat obligativitatea acestui enunț a drepturilor constituționale.
Cu greu se poate găsi o poveste mai ironică decât cea a lui Ernesto Miranda. Sau o ilustrare mai bună a zicalei “Dumnezeu nu bate cu bățul“.
În 1963, Lois Ann Jameson a fost înșfăcată, aruncată într-un camion, răpită și violată. Câteva zile mai târziu, fratele ei a recunoscut camionul celui care o violase și s-a grăbit să anunțe poliția. Doi detectivi l-au convins pe proprietarul camionului, Ernesto Miranda, să-i acompanieze la poliție. Acolo a fost pus să apară într-o identificare. După identificare, care n-a fost precisă (rareori este), poliția a insinuat că a fost identificat și l-a arestat. După 2 ore de interogare, în care a fost întrebat și de o altă infracțiune (jefuise un funcționar dintr-o bancă de 8$), Ernesto Miranda a scris de mână o declarație prin care recunoștea violul. Fiecare pagină pe care a dat declarația avea tipărit “… această declarație a fost făcută de bunăvoie și nesilit de nimeni, fără amenințări, coerciție sau promisiuni de imunitate și cu deplina cunoștință a drepturilor mele legale, în deplină înțelegere că orice scriu poate și va fi folosit împotriva mea“.
Victima a fost adusă ca să-l recunoască vocal. Deci – EA trebuia să-l recunoască pe EL. Întrebat însă de polițiști dacă Lois Ann e cea pe care a violat-o, “geniul” a spus “Da, asta-i fata!”
A fost condamnat, pentru viol și răpire, la “20 până la 30 de ani” de pușcărie. În recurs însă, avocații asociații ACLU (American Civil Liberties Union), au cerut Curții Supreme să revadă cazul, susținând într-o petiție de 2500 de cuvinte, că Al Cincilea Amendament a fost încălcat în cazul lui Ernesto Miranda.
Procedura a început în 1965. Din miile de asemenea petiții Curtea Supremă a putut da curs doar la 127 în acel an – iar cea a lui Miranda a fost aleasă din multe altele care tratau aceeași problemă pentru că… era sus pe scara alfabetică. Abia în 1966 Curtea Supremă a decis că, într-adevăr, drepturile lui Ernesto au fost încălcare și a casat sentința precedentă.
În 1967, statul Arizona l-a rejudecat pe Ernesto. Acuzarea n-a folosit destăinuirea lui dar tot l-a condamnat cu ajutorul mărturiei femeii cu care trăia la momentul violului. A fost din nou condamnat la “de la 20 la 30 de ani” de pușcărie. Dar în 1972 (nu știu exact cum), după doar 5 ani (la 12 de la arestare) a fost pus în libertate. Miranda era foarte mândru de cazul lui (era un soi de erou în pușcărie ) și își vindea cu 1.5$ autograful pe carduri inscripționate cu avertismentul Miranda. Până la moartea lui, în ianuarie 1976, a mai fost trimis 1 an în pușcărie pentru încălcarea condițiilor eliberării.
La puțin timp după această nouă eliberare, a fost implicat într-o bătaie dintr-un bar din Phoenix și a fost înjunghiat. A fost pronunțat mort la spital. Cel care l-a înjunghiat s-a folosit de “drepturile Miranda“, a refuzat să vorbească cu poliția și a fost eliberat. Imediat a dispărut și n-a fost prins nici în ziua de azi!
No Comments