Spun oricui stă să mă asculte că nu dau două parale pe una din metodele moderne de semnalare a virtuții: “Eu nu judec“. Mi se pare că-i ca și cum un pește ar spune “Eu nu înot” sau o pasăre “Eu nu zbor“. Indiferent de unde credem că avem judecata, mintea, de la Dumnezeu sau de la Evoluție, e imposibil pentru un om să nu judece. Mintea ne-a fost dată ca să judecăm, ca să raționăm, să comparăm. Deci, pentru mare parte, “Eu nu judec” – chiar dacă ar fi adevărată, dar nu este pentru că eu cred că-i imposibil, s-ar traduce prin “Eu renunț la cel mai mare cadou, la tot ce mă desparte de animale” (da, știu că și animalele au inteligența lor dar nu se pretează la analiză).
Continue ReadingFood for Thought
Dezastrul provocat de “Zbor deasupra unui cuib de cuci”
Recunosc, e un titlu-momeală. Romanul excepțional a lui Ken Kensey a fost doar un element, unul extraordinar de puternic, dintr-un dezastru care marchează viața americană chiar și în ziua de astăzi. E un roman excelent, adaptat în tot soiul de dramatizări, spectacole Broadway și, evident, celebrul film cu același nume regizat de Milos Forman și interpretat excepțional de Jack Nicholson. [ Interesant: drepturile de punere în scenă și de film au fost cumpărate de Kirk Douglas care a jucat în prima dramatizare, din 1963. Filmul din 1975, care a luat 5 Oscar-uri, a fost produs de Michael Douglas. ]
Talentul lui Kensey a creat o operă pe care Time Magazine a pus-o pe lista “Cele mai bune 100 romane de limbă engleză, 1923-2005“. Pe bună dreptate. Privită individual, ca o operă de artă, este memorabilă. Filmul este și-mai-și. Dar “Zbor deasupra unui cuib de cuci” e doar vârful unui iceberg care a zguduit societatea americană din rădăcini, cu repercusiuni care sunt vizibile chiar și în ziua de azi, aproape 60 de ani de când a fost lansată cartea. “Zbor…” poate fi înțeleasă doar în contextul larg al criticii adusă psihiatriei mai ales în decadele anilor 60 și 70.
Continue ReadingGogoașa umplută (minciuna ascunsă în adevăr)
Îmi amintesc de o întâlnire romantică de la începuturile naive ale peregrinărilor mele. Nu o cunoșteam la fizic, avea doar o poză “din avion”. Îmi povestea cum face sport, aleargă peste 10 km așa că atunci când m-a avertizat “să ai grijă că nu-s piele și os”, n-am luat avertismentul în serios. La o adică, nu aveam un model bine-definit al fizicului dorit la parteneră, doar o frică de extreme. Ei bine, cum povesteam mai târziu “a spune că nu e piele și oase e ca și cum ai spune că Himalaya nu e un deal“. Era mare cât o zi de post. Sigur, e perfect adevărat dar rămâne o ocolire a adevărului, o minciună.
Din oceanul Pacific a ieșit un trans-fob-ic
Într-o conversație cu Ben Shapiro, o activistă a scăpat definiția modernă a “transfobiei”: oricine este critic, oricine spune că “bărbații sunt bărbați și femeile sunt femei” (această frază e – spun activiștii – incitare la violență și discriminare împotriva transsexualilor). În această definiție, da, sunt transfob. Cum spune și Shapiro în acel discurs, subscriu la faptul că un om este un om, are drepturile sale și poate să-și caute fericirea în orice fel și chip dorește fără intimidare sau amenințare… dar nu voi renunța niciodată la etalonul “bărbații sunt bărbați și femeile sunt femei” – lucru care poate fi dovedit științific prin ADN (deși în anumite state, cum e Canada, nu mai este voie să demonstrezi științific acest lucru în curte) – pentru că, spun idioții la putere, sexul nu este legat de gen.
Continue ReadingAmerica lui Trump – Fake News 1
Imaginați-vă că anul este 1988, țara este România. Imaginați-vă, de asemeni, că întâlniți un american care a învățat românește și vă felicită pentru că trăiți în România. Mai mult, vă invidiază pentru prosperitatea adusă de comunism, pentru că trăiți în societatea pașnică și echilibrată a socialismului. Cum “de unde știe de toate acestea”? Nu, nu trăiește în RO și nici n-a vizitat prea multe locuri dar citește. Citește Scânteia. Și România Liberă. Omul a învățat românește și citește cam tot ce găsește la standurile de cărți și ziare. Americanul ipotetic nu este nici prost, nici needucat, nici răuvoitor – doar neinformat și naiv pentru că el crede că poate descoperi adevărul în mass-media centrală. Noi știm, desigur, că tot ce știe și crede el este ridicol dar cum putem să-l convingem că lucrurile în România nu-s ca în America?
Continue ReadingPolitica eficientă
După 20 de ani de Canada politica din RO este, pentru mine, un circ. Puținele insule de moderație și calcul sunt imediat astupate de beșteleală ca la ușa cortului, de diviziuni, amocuri personale, crize de nervi publice, de declarații lipsite de măsură pe care omușteanul le-ar putea face la bere dar nu de la tribună sau de pe postamentul unui partid. UN CIRC, vă spun!
Nu e un circ artificial ci unul natural – pentru că majoritatea publicului fix asta dorește. Circ, chiar și fără pâine. Bucuria adulților (mai tristă și mai ridicolă decât cea a copiilor) atunci când Ponta și Băsescu se împroșcau cu invective și bășcălie, amuzament maxim la bâlbele lui Dăncilă chiar și când era să ne făcă terci, lighene de zoi cu care PNL aruncă în USR și vice-versa, spurcatul dintre Ponta și Tudose în PRO România ș.a.m.d.
Politica este un exercițiu de realism.
Continue ReadingDialoguri
Cum funcționează dialogul între doi oameni normali când unul e deranjat de ceva anume (I= Interlocutor):
I1: Nu m-am simțit confortabil cu ce spuneai
I2: Da? Mă scuzi, n-am știut. Pe viitor, am să încerc să-l ocolesc.
I1: Mulțumesc.
Banal. Plictisitor. Unul cere, celălalt dă. Nimeni nu se simte atacat. Nu este pic de sare și piper. O versiune germanică.
Iată însă versiunea latină în care măcar unul, dacă nu chiar amândoi, au stimă de sine redusă – e spumos, animat, antrenant și (cel mai bun lucru) conflictul e asigurat:
Continue ReadingPălării și cutiile lor
Toți, absolut fiecare din noi, trebuie să poarte multe pălării: cea de om, de prieten, de fiu sau fiică, de părinte, de român, de profesionist, de membru al opiniei publice. Asta e valabilă pentru fiecare dintre cei 7.7 miliarde de membri ai speciei umane care locuiesc pe această planetă. Nu ar trebui să fie o problemă – cât timp am folosi pălăria corectă în relația corectă. Din nefericire, rolurile se suprapun – uneori armonios, alteori în contradicție. Când lucrurile sunt armonioase, evident că totul este bine și frumos. Cum rezolvăm, însă, contradicțiile este ceea ce face diferența între oameni și culturi.
Continue ReadingYin fără Yang? Te-ai tâmpit?!
Când eram foarte tânăr ignoram acest semn ca mai toată filosofia asiatică. Apoi, încă tânăr și netot, l-am acceptat ca un semn al Binelui și Răului – lucru complet greșit pentru că de fapt e semnul forțelor complementare, oricare ar fi acestea. Nu sunt forțe opuse – doar complementare: Lumină/Întuneric, Cald/Rece, Iubire/Indiferență. Da, îl putem aplica și forțelor pe care noi, Vesticii, le considerăm opuse: Rai/Iad, Bunătate/Răutate… dar asta nu schimbă originea semnului yin-yang și ce încearcă acesta să spună (unitatea dualismului):
- cercul, perfect, este întotdeauna format din două forțe complementare
- ele nu pot fi separate
- nu poți amplifica o forță fără s-o amplifici pe cealaltă
- în miezul fiecărei forțe există sămânța celeilalte forțe
Dreptul de a fi prost
În această epocă în care orice a devenit un Drept al Omului, mă întreb de ce refuzăm oamenilor Dreptul la Prostie. Poate pentru că, dacă e să ne luăm după părerea fiecărui individ despre sine, Pământul este plin de inteligenți. Dincolo de glumă, oamenii au nevoie de acest drept.
Am citit cu toți declarațiile de o inepție debordantă ale preotului-profesor Vasile Răduca, prodecan la Facultatea de Teologie Ortodoxă: femeile rămân gravide în urma unui viol numai dacă au consimțit (în sinea lor?), folosirea prezervativului e același lucru cu masturbarea ș.a.m.d. Nu cred că e nevoie să discutăm cât de imbecile și lipsite de empatie sunt aceste declarații.
Continue Reading