Românii sunt mari judecători. Ai celorlalți. În relativ puține cazuri își bat capul să se judece pe sine și când o fac, o fac după o măsură pe care o construiesc special pentru ei înșiși. Din procurorul îndârjit care erau când îi judecau pe ceilalți se transformă, brusc, în cel mai pasionat avocat al făpturii judecate, ei înșiși.
Anglosaxonii îi spun „self-awareness”. Are multe sensuri dar, în principal, se bizuie pe a ține un ochi pe tine însuți/însăți. De ce faci ceea ce faci? De ce îți permiți și îți scuzi ceea ce nu permiți la ceilalți? Unde greșești de ți se întâmplă ceea ce ți se întâmplă? Cum influențezi în bine sau în rău lumea din jurul tău?
