« Rădăcina de păpădie ucide cancerul »

Radiografia unei minciuni.

Dimineață, în drum spre serviciu, am ascultat pe CBC adevărul despre această “știre”, o știre ca mii de multe altele care se propagă pe Internetul lipsit de filtre de gândire sănătoasă. L-am auzit, adevărul, chiar din gura doctoriței Caroline Hamm, cercetătoare la Centrul Regional de Cancer din Windsor, cea care a generat sâmburele de adevăr din care minciuna a germinat.

Pe scurt povestea e cam așa: Caroline Hamm a observat o scădere dramatică a numărului de celule albe la o bătrână de 85 de ani care bea ceai de păpădie. I s-a părut un subiect interesant de cercetare. Experimente ulterioare au arătat – în eprubete și pe șoareci – că extractul din păpădie atacă celulele canceroase dar nu și pe cele sănătoase. Dna Hamm cerut aprobarea de a merge mai departe pentru a vedea dacă nu cumva poate distila un medicament, ca alternativă la chemoterapie și radiații.

Aplicabilitatea acestui extract este limitată la cancerele de sânge (leucemie de un anumit tip – chronic myelomonocytic leukemia, doar unul din cele 4 tipuri de leucemie ) și succesele sunt moderate. Pe lângă efectele aparent pozitive pe care extractul le are asupra cancerului, rădăcina de păpădie este toxică – și introduce multe alte efecte secundare. Un consum exagerat poate conduce la moarte. Extractul pe care îl folosește în cercetare este diluat 1 :5 față de ceea ce se obține direct din păpădie – tocmai pentru a minimiza efectele nocive ale acestei substanțe.

Puteți citi mai multe aici.

Concluzia : dna Caroline Hamm a făcut o observație foarte bună, cu potential pentru cancerele de sânge (NU ALTE CANCERE) dar și cu efecte secundare puternice. Acum 2 ani, extractul a fost aprobat pentru testele pe oameni. E un stagiu avansat al cercetării dar care va mai dura mulți ani și – așa cum se întâmplă cu foarte multe alte idei promițătoare – se poate încheia într-un eșec complet.

Cu toate acestea, multe site-uri denaturează ideea în titluri senzaționaliste, gen « Ceaiul de păpădie ucide cancerul în 48 de ore ». Cercetătoarea – ca și intervievatorul CBC Radio – deplângea falsele speranțe pe care asemenea minciuni le induce celor suferinzi și familiilor lor. Mai mult de atât, de ticăloșenia speranțelor false, minciuna conducea la rezultate periculoase. Dr Hamm povestea că mulți bolnavi de leucemie o contactează sperând că pot evita chemoterapia și alte tratamente tradiționale. Evident, ca o cercetătoare rațională, ea le recomanda tuturor să urmeze cursul normal de tratament și, eventual, să folosească extractul naturist din păpădie doar ca un medicament adițional (și, desigur, să nu-și facă singuri ceaiuri de păpădie care ar putea cauza reacții puternice, de otrăvire).

ȘARLATANUL Matthias Rath care, cu super-vitamina lui, spune că poate vindeca: SIDA, cancerul, hipertensiunea, ateroscleroza, diabetul… Cam 80% din bolile planetei.
În Africa de Sud, ticălosul plătea oamenii săraci în schimbul renunțării la tratamentele verificate de SIDA.

În plus, mai spunea cercetătoarea, minciuna propagată pe internet îi crează dificultăți în găsirea unor persoane potrivite studiului pe care-l desfășoară – bolnavi cu leucemie care NU AU ÎNCERCAT vreodată ceaiul/extractul de păpădie.

Ca orice minciună bună, cea cu păpădia care elimină cancerul, are un sâmbure de adevăr. Aidoma ca și povestea, răspândită de Mathias Rath, despre cum multivitaminele (evident, cele pe care le vinde el) vindecă AIDS – folosește un studiu real în care doctorii au descoperit că multivitaminele AJUTĂ retroviralele (tratamentul standard AIDS) DAR nu-l poate înlocui.

CINE împrăștie aceste minciuni și DE CE

Dacă, în secolele trecute, cele romantice, pentru aflarea adevărului trebuia să căutăm FEMEIA, acum trebuie să căutăm BANII. Este, ca mai toate, o chestiune de bani. Mii de site-uri cu SĂNĂTATE și NATURAL în nume au împânzit Internetul precum ciupercile după ploaie. Ele fie fac bani din produsele naturopate și homeopate pe care le vând, fie din reclamele pentru aceste produse și altele pe care le rulează. La fel și șarlatanii invididuali – au clinici și/sau produse « minune », naturale, vând cărți și alte dispozitive. Și se îmbogățesc!

Mathias Rath are multivitaminele « speciale » (adică fabricate de el însuși) cu care « vindecă » AIDS-ul, Andrew Wakefield – cel care a scornit minciuna că vaccinul triplu MMR (Measles-Mumps-Rubeola) printr-un studio falsificat – avea bani investiți într-un vaccin unic pentru Measles (pojar).

Ryke Geer Hammer (despre “știința”, antisemitismul și capacitățile lui profesionale, sau lipsa acestora, citiți aici ) – căruia i-au trebuit 10 ani în loc de 5 ca să se specializeze în medicină internă (nu oncologică, psihologie etc.) – face bani din cărți și din clinici care, când sunt închise de un stat (el însuși a făcut de câteva ori pușcărie), apar în altul – tot mai spre Est, unde legislația medicală e rămasă în urmă.

ȘARLATANUL Hammer, “inventatorul” Noii Medicine Germane, fost doctor (i s-a retras licența), cu stagii de pușcărie. Antisemit notoriu care, din nou și din nou, convinge indivizi bolnavi dar naivi să nu urmeze tratamentele standard. Printre miile de inepții pe care le spune este aceea că în Israel nimeni nu suferă de cancer.

Ultimul « răcnet » este, evident celulele stem. Deși există cercetări promițătoare nu există nici un tratament clar stabilit, investigat, există clinici peste tot în lume care deja oferă tratamente cu « stem cells », tratamente care costă zeci de mii de $ și care, în multe instanțe, nu fură banii fără să ofere nimic dar, dimpotrivă, conduc la rezultate catastrofale

Ceea ce mi se pare culmea este faptul că acești indivizi și entități din spatele site-urilor de « sănătate » și de « natural », care acuză mereu Big Pharma pentru profiturile enorme, devin extrem de bogați vânzând speranțe false unor oameni naivi și/sau disperați.

CUM?

Cei mai mulți oameni, când sunt întrebați dacă se simt vulnerabili la aceste « fake news », la minciunile de internet, neagă cu aroganță. Adevărul este că majoritatea dintre noi suntem păcăliți – măcar din când în când – de aceste știri false. Nu suntem și nu putem fi imuni. Când citim despre un studiu științific într-un articol de popularizare, doar un număr infim dintre noi merge pe fir și caută studiul – și încă mai puțini sunt calificați să-l înțeleagă. Când, ca în cazul « ceaiului de păpădie » citim despre același studiu în zeci de resurse, pe diagonală sau în articole cu titluri și concluzii înșelătoare, chiar și cei mai sceptici dintre noi ajung să ia de bun concluziile. De ce nu le-ar lua?

  • E vorba de un adevăr – ceaiul de păpădie scade numărul de celule albe anormale;
  • Dr Caroline Hamm este o cercetătoare reală, specializată în cancer, lucrând pentru o instituție specializată în cancer
  • Zeci de articole spun APROAPE același lucru. Diavolul este în detalii și, știm, individul tipic nu petrece destul timp pentru a remarca aceste detalii. Începerea unui « human trial » este, probabil, același lucru cu « avem o soluție ». Are o aparentă “acțiune benefice” în tratamentul unui cancer foarte specific devine titlu șoc « Ceaiul care ucide CANCERUL »

De cele mai multe ori, sursele malițioase – fie că e vorba de indivizi sau de entități internaute (situri, portaluri) – folosesc strategia auto-validării pentru a câștiga încrederea oamenilor. Se menționează unii pe alții, în termeni elogioși – care sugerează profesionalism, o experiență bogată, muncă în domeniu și recunoaștere în comunitatea științifică – încât cititorul neatent ajunge să creadă că bazaconiile povestite vin din surse autorizate.

Folosesc argumente de « bun simț » – pe care orice om, indiferent de educație le poate înțelege. Încă îmi amintesc clipul în care Herbalife demonstra eficiența produselor lor pentru slăbit : un pahar, cu apă și ulei plutind la suprafață, demonstratorul turna praf Herbalife care coagula uleiul în bucăți și-l trăgea la fundul paharului. « Așa acționează praful nostru miracol asupra grăsimii ». Desigur, și un rumeguș fin ar fi acționat la fel, ca să nu mai vorbim de faptul că organismul uman NU este un pahar Berzelius.

Folosesc cuvinte-cheie ale zilei, cum e cazul « celulelor stem » – despre care citim în raportări legitime, fiind o zonă foarte promițătoare. Cu alte cuvinte, așa cum celulele canceroase se ascund printre cele bune, articolele mincinoase cresca la umbra articolelor corecte, moderate, informative.

Pentru inconsistențele de logică – dacă se obosesc să le explice – folosesc explicații conspiraționiste, de tipul X Files (guvernul conspiră împreună cu Big Pharma, ascunde totul, ucide pe cei care spun adevărul dar… doctorului X nu-i este frică, vrea să facă bine comunității chiar dacă riscă asasinarea). De multe ori titlul e relevant pentru știința găunoasă din spatele articolului « Ceaiul de păpădie VINDECĂ cancerul ». Cei care au minime cunoștințe medicale și înțeleg, măcar minim, natura cancerului, înțeleg de ce doctorii spun mereu « e în remisiune » și niciodată « Vi s-a vindecat cancerul ». Cancerul nu se vindecă pentru că nu este o boală normală, un virus sau o bacterie care, odată eliminate, putem spune că pacientul s-a vindecat : în cancer propriile noastre celule încep să se comporte aberant și din cauză că ne vine atât de greu să le diferențiem pe cele rele de cele bune leacurile vin mai greu decât pentru majoritatea bolilor normale.

    Fiți vigilenți! Nu propagați decât ceea ce înțelegeți 100%.  Nu sunt doar bazaconii fără importanță – sunt șarlatanii care, uneori, ucid oameni care mai aveau zile.