Uncategorized

Recapitularea ultimei postări:
– transsexualitatea este, conform DSM V, o boală mentală a neacceptării realității. Deși operația de reasignare a sexului ar trebui să fie considerată ca o soluție de ultimă instanță, sunt îngrijorat de îmbrățișarea ei ca primă opțiune, ca normalitate.
– realitatea arată că operația nu rezolvă deprimarea și nefericirea persoanelor afectate – și studii confirmă că ei suferă de mai multe boli mintale.
– la cele mai mici indicații de transsexualitate (i.e. un băiețel folosește machiajul, o fetiță se bărbierește sau întreabă când îi crește cucul), copiii sunt puși – în unele țări prin lege, acordul părinților nemaifiind necesar – pe medicamentație care suprimă pubertatea.
– asistăm la o explozie a numărului de tineri care se declară transsexuali. Ideea că tinerii sunt influențabili, că repetă prostiile de pe Internet – ca să fie originali sau, dimpotrivă, în linie cu moda zilei, pentru că ei cred că e sursa confuziei lor (una normală în timpul creșterii) etc. – e rejectată de activiștii 2SLGBTQ+ (da, numerele și semnele se extind de la zi la zi). Citiți acest articol despre multitudinea de oameni care au tranziționat și vor să revină.
– orice dialog social, care să stabilească limitele, parametrii clari, e amuțit din fașă de aceiași activiști – pe motiv că ar cauza ofensă ba, mai mult, ar conduce la sinucideri în masă în rândul celor afectați de “gender dysphoria“

Trăim în epoca minciunii. Trump vorbea de “fake news” iar cealaltă tabără au construit locuri virtuale unde oamenii pot verifica “neadevăruri” (și uneori aceste locuri, cum ar fi Snopes sau PoliticoFact, sunt adevărate temple ale contorsionării adevărului). Din nefericire, acesta e adevărul – suntem mințiți. Nu supuși unei părtiniri umane, asta e natural, ci o distorsionare care ne infantilizează, care ca-n “A Few Good Men” ne consideră prea slabi ca să digerăm adevărul.

Facebook-ul, cum am spus deseori îmi face shadow-ban. Pentru cei ce nu știu aceasta înseamnă că ascund postarea și chiar și cei ce-mi urmăresc zidul nu o văd. Și nu vorbim de postări ridicole ci din cele care argumentează solid puncte de vedere antitetice cu doctrina zilei. O fac pe baza sursei și cuvinte cheie – și acest canal (nu-i scriu numele) e unul dintre cele care sunt ascunse.

Așa că voi încerca să filtrez postarea punând-o pe blogul meu și abia apoi distribuind această locație, pentru a păcăli algoritmul.

Mi s-a lipit de minte o scenă din filmul auto-biografic al lui Howard Stern, Private Parts. Dacă nu știți cine este, folosiți link-urile oferite, dar pe scurt e un DJ care și-a făcut faima aducând în la microfon, bubele, mucegaiurile și noroiurile acestei lumi. În scena asta unul din șefii stației radio, indignat de emisiunea lui Howard, vrea să-l concedieze. Un angajat îi spune că nu e o idee bună: că ascultătorul tipic stă pe o stație radio 18 min în timp ce fan-ii lui Howard nu schimbă postul vreme de 1h și 20 min. „Dar cum rămâne cu cei care-l urăsc pe Howard?” întreabă șocat directorul. „Bună întrebare. Cei care-l urăsc rămân pe post, în medie, 2 h și 30 min zilnic”.