Una din cele mai triviale greșeli (în care cad și eu adesea) este judecarea unor evenimente petrecute într-o cultură/societate/țară cu care suntem nefamiliari prin prisma experiențelor personale. Nici măcar nu știu dacă este o greșeală. Poate că e o reacție firească – să folosim intrumentele pe care le avem la îndemână (experiențele noastre) ca să analizăm problemele cu care ne confruntăm.
Acest lucru este evident când citesc despre opiniile unor femei (dar și bărbați) din România despre #MeToo. Aceste persoane ajung adeseori la concluzii greșite pentru că, indiferent de cât de familiare se simt cu universul nord-american, fără a fi trăit aici 2-3 ani este imposibil să ai o părere fundamentată. Și filtrează titlurile din presa nord-americană prin propria lor experiență sau prin experiențe apropiate, prin abuzurile trăite în RO (pipăiri în autobuz, capcane sexuale și viol, șefi și colegi porcoși și insistenți, slujbe condiționate de alcov).
#MeToo nu (mai) este o mișcare despre abuz, viol, asalt asupra persoanei. Din anii 70-80, America de Nord a devenit tot mai intransigentă cu hărțuirea sexuală la serviciu și acasă, cu asaltul asupra femeilor, cu tratarea femeilor ca pe o proprietate. Se pot scrie mii de pagini cum, pentru incidente care în România n-ar ridica nici măcar o sprânceană, în America de Nord generează o reacție rapidă și dură a autorităților. Aici există lege, Poliția intervine, curțile de justiție își fac datoria. Nu întotdeauna, nu perfect dar la un nivel pe care românul din România cu greu îl poate concepe.
Mă repet – #MeToo nu se referă la abuzuri, asalturi sau orice altceva pedepsibil prin lege. Dacă ar fi, cei acuzați ar fi sub arest și/sau condamnați, cum s-a întâmplat cu monstrul de Larry Nassar, maseurul olimpicelor americane. El a primit 175 de ani pușcărie combinați și investigația în abuzurile lui se extinde la oricine a știut de abuzurile sale și le-a acoperit. #MeToo se referă la „sexual misconduct” (comportament inadecvat de natură sexuală) sau „sexual harrassment” (hărțuire sexuală), termeni umbrelă pentru absolut orice. Vorbim, de multe ori, de evenimente petrecute cu 10-20-30 de ani în urmă, fapte care NU SE POT CONCRETIZA ÎN ACUZAȚII PENALE. #MeToo este despre cum este să-ți pierzi slujba și să fii ostracizat pentru o glumă proastă, pentru un cuvânt, pentru orice a făcut o femeie să se simtă inconfortabil. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt – fac un mic sumar a câtorva povești #MeToo care, de unde privesc eu, fac un deserviciu femeilor abuzate, hărțuite.
Kate Upton – Paul Marciano (1 feb 2018, US) – scrie pe Twitter „E dezamăgitor cum o firmă iconică pentru femei @Guess încă împuternicește Paul Marciano drept director lor creativ. N-ar trebui să i se permită să-și folosească puterea în industrie ca să hărțuiască sexual și emoțional femeile. #MeToo” Ce înseamnă „hărțuire sexuală și emoțională”? Numai Kate Upton știe – purtătorul ei de cuvânt n-a răspuns interpelării Reuters. Acțiunile companiei cad la bursă cu 17%, ștergând peste 200 milioane $ din valoarea companiei. Arată puterea unei asemenea acuzații voalate. Arată motivul real pentru care orice companie responsabilă se va dezice de orice angajat. Ce angajat este mai prețios de zeci, sute de milioane de dolari? Nimeni – așa că imediat ce apare o acuzație, cea mai mică insinuare, omul este debarcat. LINK REUTERS.
Kristin Raworth – Kent Hehr (25 ianuarie 2018, Canada) – Ministrul Sporturilor și Dizabilităților și-a dat demisia la doar câteva zile după ce Kristin Raworth a vorbit despre el pe Twitter, acuzându-l de remarci nepotrivite. „În prima mea zi de lucru în legislatura Albertei (unde Hehr a fost parlamentar provincial – AV) mi s-a spus să nu mă urc cu el în lift. Făcea tot felul de comentarii. Te făcea să te simți în nesiguranță.” Ce fel de comentarii? O dată, când era singură cu el în lift i-a spus „You’re yummy” (Ești delicioasă). Am căutat și am căutat și n-am descoperit nici o altă explicație despre comportamentele deviante ale lui Hehr. LINK CBC
Anonime – Patrick Brown (24 ianuarie 2018, Canada) – O televiziune a difuzat un material în care 2 femei rămase anonime au vorbit despre transgresiunile liderului Partidului Conservator din Ontario. Acesta, om necăsătorit, s-a făcut vinovat de „sexual misconduct” (comportament inadecvat sexual). În 2013, studenta de 19 ani, a fost la o petrecere într-un club și prietenul lui Patrick Brown i-a oferit băuturi alcoolice. Petrecerea s-a muta la casa lui Brown și ea – după propriile ei spuse – era beată. Brown a invitat-o în dormitor și a început s-o sărute. Ea nu l-a sărutat înapoi ci i-a spus „Am un prieten și vreau să mă duci acasă”. El… a dus-o acasă. Brown avea 35 de ani la acel moment – „de aproape două ori vârsta ei” – și ei i s-a părut un eveniment penibil. Următoarea dimineață ea s-a trezit plângând. El n-a mai pomenit nimic de eveniment. Ea, în ciuda traumelor pe care le acuză, a continuat să muncească pentru biroul lui motivând că era „slujba perfectă pentru o studentă”. Mai mult, Brown a invitat-o să-l însoțească în India spunând (ca un depravat bătrân ce este 🙂 ) „Ai arăta bine pe un elefant”. Ea, rămasă anonimă, a revenit și vara viitoare la biroul lui și – în puținele dăți când au interacționat – ea s-a simțit stânjenită. Într-o altă situație, declarând că se teme că celibatul lui îl va opri cariera politică a spus „Mi-aș dori să întâlnesc o femeie de 26 de ani asemeni ție”.
În urma dezvăluirii, la știrile de la ora 18, scandalul a cuprins partidul lui Brown și, după o sumă de presiuni, la ora 1:30 AM, el și-a depus demisia. În zilele următoare cam toți cei ce l-au susținut, au fost epurați din partid. O firmă de avocatură care reprezenta partidul s-a văzut cu contractul reziliat după ce un avocat de-al ei, un fost coleg de facultate a lui Brown, a pus ( PE FACEBOOK) la îndoială credibilitatea femeii anonime. Tot el a spus „Văd un șablon de insinuări și acuzații care se prezintă drept adevăr în absența oricăror proceduri legale”. Epurări a celor care nu gândesc/vorbesc corect. LINK CBC. LINK NATIONAL POST.
Anonime – Trent Franks (decembrie 2017). Două funcționare la biroul lui parlamentar au raportat că Franks (Republican) le-a spus că el și nevasta lui caută o mamă surogat. Una din ele a spus că i s-a oferit 5 mil $ pentru a fi o mamă-surogat și a fost persecutată după ce a refuzat. El a recunoscut că a vorbit despre dificultățile pe care el și soția lui le întâmpină în procreere și și-a cerut scuze pentru că a fost „insensibil” și a discutat cu colegele situația lui personală, negând că ar fi obligat sau forțat pe cineva să-l asiste. A fost silit să-și dea demisia în ciuda faptului că niciodată n-a atins pe nimeni. LINK WIKI.
Leeann Tweeden/Lindsay Menz – Al Franken (noiembrie/decembrie 2017). Leeann, o Republicană ferventă, și-a amintit că în 2006, când Al Franken era comic și nu obținuse un loc în Senatul american, s-a comportat nepotrivit în timpul unui turneu în Iraq, pentru trupele de acolo. La un moment dat a sărutat-o – cică pentru o scenă dintr-un spectacol. Ulterior, când ea dormea în scaun, obosită de turneul prelungit, a făcut o poză în care mimează atingerea sânilor ei. Mai mult, la puțin timp, Lindsay Menz și-a amintit cum, în 2010, i-a cerut lui Al Franken să pozeze alături de el și când acesta a făcut-o, i-a atins fesa – nu pe șale, nu pe talie ci și-a ținut mâna 3-4 secunde pe fesa ei. Sub presiunea partidului Democrat Al Franken și-a dat demisia.
Natalie Portman – plângeri generale. Actrița este o mare vorbitoare în cadrul mișcării #MeToo făcut dezvăluiri despre experiențele ei devastatoare cu hărțuirea sexuală și abuzul din industria filmului. Ce a fost atât de devastator, de hărțuitor și despre ce abuz vorbește ea? La 13 ani, după ce a jucat în Profesionistul, a primit un email de la un fan care-i descria o fantezie despre viol. Suplimentar, o stație de radio ținea un AMR (Au Mai Rămas) cu zilele rămase până ce va fi majoră – deci poate fi „agățată” legal. Ba chiar unii blogeri au vorbit despre sânii ei de copilă. Desigur – există pedofili, există perverși, există tot soiul de oameni și vor vorbi, vor spune porcării. Dar ce are aceasta de a face cu “abuzul sistematic” despre care ea vorbește? O altă poveste prin care Natalie Portman jelește ticăloșenia și cultura violului (da, se vorbește aici de un “rape culture”) țintește la un producător care a invitat-o în jetul său personal. Când a ajuns acolo el pregătise patul și a invitat-o în el. Ea a refuzat și absolut NIMIC nu s-a întâmplat. LINK 1. LINK 2.
Aș putea continua pe pagini și pagini cu rapoartele acestor „victime” care, cred eu, înjosesc adevăratele victime ale violenței, hărțuirii și violului. Aș putea repeta relatările unei femei care, tot în timpul unei poze cu mâna pe după mijloc, a fost strânsă de mijloc și povestea cum s-a simțit insignificantă, cum i s-a luat identitatea. Sau cu cea care a fost “hărțuită” fiind întrebată dacă e măritată, dacă are copii, căreia i s-a spus că e frumoasă și că i-ar place să o întâlnească după program.
Dar nu are sens pentru că sunt convins că ați înțeles salata în care adevăratele abuzuri de putere (cum ar fi cea a lui Weinstein), relativ puține, se amestecă cu nevoia de victimizare și cea de acuzare globală a tuturor bărbaților (a “patriarhatului”) ca fiind niște abuzatori. Feministele – și aici nu mă refer la cele 85% din femeile din America de Nord și mai bine de 90% din Europa care susțin egalitatea între sexe, lucru perfect normal și de dorit, ci la cele 7-9% care se identifică cu ceea ce înseamnă acum „Feminismul” – promovează două viziuni complet contradictorii:
- Femeile sunt puternice – se pot apăra singure, pot spune NU și pot face plângere și obține apărare din partea justiției.
- Femeile sunt delicate flori, imagine victoriană, a secolului al XIX-lea, care se ofilesc imediat la un sărut necerut, la o frază cu cea mai subtilă tentă sexuală. Femei care trebuie apărate și protejate.
Pentru Estul Europei, o zonă rămasă în urmă este nevoie de feminism – de acel feminism sănătos al anilor 60-70 care cerea egalitate între sexe și respect. Pot povesti zeci de incidente când am clocotit de furie la auzul unor abuzuri și agresiuni pe care bărbații din Europa de Est le consideră normal. În același timp, acest feminism radical practicat în Vest care asimilează sexul masculin, automat, cu abuzatori, agresori, ticăloși patologici, trebuie să se modereze pentru că nu ajută pe nimeni. Tot ce obține este resentiment masculin și o tot mai mare divizare a celor care sunt făcuți să fie împreună, bărbații și femeile.