Povești (pilde?) despre asigurare

În această postare nu vă voi plictisi cu calcule detaliate și prea multe numere. Pentru că, recent, am fost invitat la o întâlnire pentru a discuta despre reînnoirea asigurării de viață pe termen am rememorat o sumă de povești legate de asigurarea de viață. Poate vă folosesc la ceva.

Întâlnirea cu agenta de asigurare a fost “interesantă” – sensul canadian (“ciudată” în traducere RO). Am invitat-o să-mi trimită opțiunile prin email dar a insistat să ne întâlnim. Pentru că a făcut întâlnirea să fie convenabilă pentru mine, am spus “de ce nu?” – sunt întotdeauna să ascult argumentele cuiva pentru că, din când în când, îmi explică o chestie pe care n-o știam, învăț ceva nou sau mă amuz cu incompetența interlocutorului. Până acum am plătit 26$/lună pentru o asigurare de 150.000$, timp de 10 ani. Expiră la anul și agenta mi-a pus în față niște opțiuni “grele”:

1. las polița să se reînnoiască automat (sunt obligați) pentru încă 10 ani și voi avea o rată de 88$/lună – pentru că asigurarea pleacă de la premiza că, la 45 de ani, fumător fiind, sunt cu un picior în groapă: diabet sau cine știe ce naiba mai este.
2. facem o nouă poliță, cu un consult și analize și, dacă toate sunt în regulă, plătesc 56$/lună pentru aceeași acoperire de 150.000$ (dacă n-aș fi fumător, ar fi numai 25$/lună – da, un bărbat de 45, nefumător, plătește mai puțin decât unul de 35, fumător).
3. Iau o poliță de 15 ani pentru care plătesc 89$ și care, în caz de deces, acoperă… «tobe, wait-for-it, tobe» 25.000$

Hmmmm… 56$ pt 150.000 sau 89 pt 25.000?! Grea, foarte grea decizie. Vă las să ghiciți singuri ce anume am ales. Cât despre “de ce am ales”… (aici începe pisălogia).

Când am făcut această poliță (2005) – absolut voluntar – situația mea era astfel: munceam dar serviciul meu era instabil și venitul fluctua, fosta mea soție nu avea încă un venit stabil și era la început de carieră, Gabriel era mic, casa mai purta o ipotecă de peste 140.000$. Nu este totul să ai reușite în viață – trebuie să protejezi aceste reușite. Prea adesea auzeam povești triste: X, tată a doi copii, venit în Canada cu 7 ani în urmă, avusese un accident și soția nu avea bani de înmormântare. Cu ticăloșenie, mintea mea brusc își imagina scena de la biserica românească care mi-a fost povestită despre un român care încerca să vândă asigurări de viață: “Băăăă, da’ tu ești nebun?! Tu vrei să crăp? Marș mă, de aici, că te pocnesc“. Nu vroiam ca familia mea să fie menționată în asemenea apeluri pline de jale dacă, să zicem, vreo depășire pe autostradă nu mi-ar fi mers chiar bine.  De ce să-ți lași familia în asemenea situație? Pentru 26$/lună?

În plus, ipoteca nu era asigurată. La bancă încearcă mereu să-ți vândă asigurare pentru ipotecă dar aceasta este o afacere perdantă. De ce? Pentru că, să spunem că aș fi contractat o asigurare de ipotecă cu 22$/lună – și ceva s-ar fi întâmplat cu mine cu o lună de zile înainte de a termina de plătit ipoteca, ei bine, această asigurare ar fi plătit doar 1100$ (cât era rata lunară).  Cu o asigurare independentă de ipotecă, dar care e mai mare decât ipoteca, acest lucru nu se întâmplă și rămâi cu o sumă întreagă.
Din 2002 (când am cumpărat casa) până în 2005 am riscat totul: dacă aș fi decedat, banca ar fi evaluat-o pe fosta mea soție, salariul, capacitatea ei de câștig și ar fi fost posibil să îi refuze reînnoirea (trecerea pe numele ei) ipotecii.
Deși mi s-a spus că 150.000$ este prea puțin, eu am raționat astfel: cu 140.000$ din asigurare plătește casa, cu 10.000 face aranjamentele cu firmele de pompe, pompe funebre, nu cele pentru umflatul mingiucii. Presupunând că nu aveam să decedez a doua zi după încheierea contractului, lună după lună, prin plata ipotecii, suma cu care urmașii ar fi rămas după achitării integrală a ipotecii, ar fi crescut. Evident, agenții nu se lăsau bătuți.

“Dar cum se va întreține soția?”
“Cu munca ei – casa fiind plătită, cheltuielile lunare pot fi asigurate și cu un salar minimal”
“Dar studiile copilului, dar dacă soția nu se descurcă și rămâne șomer”
“Ascultă, dom’le, eu dacă și când decedez, vreau ca soția și fiul meu să nu fie grevați de nici o datorie. Nu este în intenția mea să-i sponsorizez văduvei vesele 10 ani în Caraibe cu gigolo-ul pe care și-l va trage. Dacă nu se descurcă, vinde casa – acum s-a apreciat și este peste 200.000$, se mută în chirie, și asta îi dă suficient timp, 4-5 ani, ca să se pună pe picioare.”

Îmi amintesc cum Tarek, un coleg, a venit super-încântat de noua lui asigurare de viață. A anunțat bombastic: “Dacă mi se întâmplă ceva, copilul meu vor avea suficienți bani ca să meargă la absolut orice universitate și-ar dori iar soția mea nu va trebui să munceasca 10 ani sau chiar mai mult!”.
M-am uitat la el cu milă și i-am spus “Tarek, Tarek – ești proaspăt căsătorit și entuziast dar nu poți ști cum va merge mariajul tău în 5 sau 10 ani. Nu știi dacă nu va veni ziua în care nu vei valora prea mult în ochii soției și, sincer, nu cred că vrei să adaugi încă o încurajare ca, în ochii ei, să valorezi mai mult mort decât viu.”

Înainte de a semna contractul, în 2005, bineînțeles c-am făcut shopping peste tot: am cerut cotații online și l-am întrebat și pe asiguratorul auto, un român. Acesta mi-a recomandat o altă româncă – el nu se ocupa de asigurări de viață. Am fost la întâlnire cu aceasta (lucra pt o firmă de asigurări/investiții majoră – Freedom 55 Financial). Mi-a dat o cotație – aproape 50$ – și când m-am strâmbat a spus “Da, e cam mare, nu-i așa? Știți ce? De ce trebuie să spunem noi că sunteți fumător? Trecem că sunteți nefumător și se reduce rata lunară la sub 30$”.
Nu mi-a venit să cred ce aud. “Deci, doamnă, eu am venit să-mi fac asigurare care să-mi dea liniște. Nu vreau să înlocuiesc o grijă – ce se va întâmpla cu familia mea dacă decedez timpuriu? – cu alta – oare asigurarea va plăti sau se vor prinde c-am mințit?”.
Înainte de a pleca, pentru a-mi demonstra cât de puțin pregătită este, m-a întrebat dacă am fond de educație pentru copil și m-a asigurat că numai la ei acel fond este refundabil dacă nu va urma educație superioară – la restul ți-l confiscă statul (sărmana, cred că în mintea ei nu părăsise niciodată statul comunist!).

Să nu faceți niciodată așa ceva. Societățile de asigurare vor exploata orice motiv ca să nu plătească. Ele schimbă informații unele cu altele tocmai pentru a prinde frauda. Era suficient ca,  în caz de deces, să fi coroborat formulare pe care le-am completat pentru cotații – în care am spus că-s fumător, cu declarația mea. Pe baza acestei neconcordanțe, ar fi putut ordona o analiză a sângelui și, descoperind nicotină, ar fi oprit plata celor 150.000$. Deci – NU!

Vorbind despre asigurări șubrede, trebuie să repet sfatul care mi-a fost dat mie de către românul care mi-a asigurat mașina. Spre deosebire de duduia pe care mi-a recomandat-o, era un om care își cunoștea meseria așa că îi repet cuvintele cu încredere. Nu contractați asigurări de viață sau sănătate care nu cer controale medicale și verificări amănunțite.  Din spusele lui, peste 70% din cererile de plată către aceste asigurări sunt refuzate. Mi-a dat un exemplu relevant:
“Asigurarea de viață cere să declari despre situațiile pre-existente. De exemplu să spunem că ai ciroză dar nu ai știut. Peste 3 ani după ce contractezi asigurarea, mori pentru că ți-a căzut o cărămidă în cap. La autopsie descoperă ciroza și nu vor plăti pentru că n-ai declarat-o.”

Îmi mai amintesc de situația ridicolă când am fost sunat… dar asta o las pentru postarea viitoare (dacă termin povestea îmi tăiați capul și macaroana asemeni sultanului din “1001 nopți“).