Acceptarea ideii de buget

Notă: Intrasem deja în miezul problemei “bugetului” și, după câteva comentarii venite de la un prieten și de la soția mea, am realizat că fac o greșeală începând cu informația. Trebuie să încep cu “dezinformația”, să demontez ideile preconcepute pe care cultura noastră le propagă despre conceptul de “buget”.

“A ține evidența cheltuielilor înseamnă să ai o viață plicticoasă și tristă.” Nu știu dacă, atunci când a scris-o, prietenul meu era serios sau mă „împungea” să vadă ce iese din asta – e genul care face asemenea împunsături și apoi se hlizește de unul singur. Oricum ar fi, aceste cuvinte exprimă o concepție care se vehiculează nu numai în România dar și în alte locuri, de obicei populate de popoare de sorginte latină.

Soția mea și-a amintit de un unchi care ținea un buget al familiei – o listă extrem de precisă de cumpărături: „morcovi – 2 lei, cartofi – 4 lei etc.”.

Din aceste 2 mărturii reiese o imagine care, mie personal, mi se pare extrem de falsă. Forțată. Este imaginea unui conțopist german, trecut de vârsta a IIa, niciodată însurat și fără copii (probabil fără nici un fel de viață socială sau sexuală). Din plictiseală și o exagerată zgârcenie, se așează zilnic la o masă zgâriată, plină de pete de cerneală și, cu tocul (este atât de zgârcit încât nu folosește pixuri sau stilou), notează fiecare bănuț.

Aparent, o persoană nobilă, boemă, generoasă nu s-ar preta niciodată la așa ceva. Deși este foarte probabil să existe pe undeva în lume acest conțopist, nu pot subscrie la ideea că lipsa oricărei înțelegeri a intrărilor și ieșirilor bănești din familie te recomandă ca nobil sau boem sau generos. Poți fi, foarte bine zgârcit fără să ții evidența banilor. Nimeni nu are o stimă deosebită pentru un nobil scăpătat, care și-a risipit banii la cazinou – nici când citește Dostoievski, nici când se gândește la Vlasov. Este cel mult o recomandare pentru iresponsabilitate și imaturitate deși eu sper că e vorba de ceva mai benign. Așa cum n-am gândi că un director de companie care nu știe dacă fabrica pe care o conduce e în profit sau în pierdere e un director minunat, nu văd de ce am gândi că un adult care nu știe dacă este prosper sau nu e un individ special.

Nu cred că bugetul trebuie să fie o chestie exactă, să petrecem în fiecare seară 20 de minute pentru notarea cheltuielilor. Nu-s genul de persoană atât de organizată încât să fiu comparat cu un orologiu elvețian. Ba chiar din contra. În Vest, software-uri specializate se pot conecta automat la conturile (debit, credit card etc.) bancare și cele de investiții și informația este deja organizată (software-ul recunoaște de pe listă ce și cum după lista vânzătorului – dacă e o cumpărătură de la Shell, cel mai probabil este că-i benzină; dacă-i de la Auschan, “mâncare” e o aproximație foarte bună). Deci munca implicată e minimă. Chiar și dacă țineți acest buget într-o tabelă Excel, nimeni nu spune că trebuie să urmăriți fiecare bănuț și nici măcar fiecare lună a anului. Efectele pot fi maxime cu doar un minim de muncă, făcut din când în când.

Un buget vă poate ajuta să vă atingeți țelurile dorite și asta, mi se pare mie, nu poate fi ceva rău. Un buget vă previne din timp, când încă se mai poate face ceva, de lunga dar dureroasa alunecare la vale a finanțelor. Un buget vă poate face mai prosperi sau vă poate arăta de ce trăiți de la o lună la alta.

Mulți, cuprinși de responsabilitate și importanță, spun “să nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma”. De unde să știi însă cât să te întinzi dacă n-ai nici o idee de cât de mare este plapuma (crezi că ai dar, dacă vei citi și următoarele articole vei descoperi că este posibil ca ideea ta să fie inexactă).

Puțini oameni țin un buget în afara unei vagi aproximări pe care-o fac în minte. Cert este o concepție greșită, comună însă, este că acest buget nu are sens pentru că “banii sunt puțini”. Este exact opusul: bugetul devine cu atât mai critic cu cât venitul este redus. Am auzit expresiile despre buget “să împarți sărăcia” și știu că mulți oameni nu vor să privească problema în față pentru că este înspăimântătoare. În același timp știu că nu poți rezolva nici un fel de problemă până când n-o cunoști, n-o înțelege și n-o accepți.