Politica eficientă

După 20 de ani de Canada politica din RO este, pentru mine, un circ. Puținele insule de moderație și calcul sunt imediat astupate de beșteleală ca la ușa cortului, de diviziuni, amocuri personale, crize de nervi publice, de declarații lipsite de măsură pe care omușteanul le-ar putea face la bere dar nu de la tribună sau de pe postamentul unui partid. UN CIRC, vă spun!

Nu e un circ artificial ci unul natural – pentru că majoritatea publicului fix asta dorește. Circ, chiar și fără pâine. Bucuria adulților (mai tristă și mai ridicolă decât cea a copiilor) atunci când Ponta și Băsescu se împroșcau cu invective și bășcălie, amuzament maxim la bâlbele lui Dăncilă chiar și când era să ne făcă terci, lighene de zoi cu care PNL aruncă în USR și vice-versa, spurcatul dintre Ponta și Tudose în PRO România ș.a.m.d.

Politica este un exercițiu de realism.

Continue Reading

Dialoguri

Cum funcționează dialogul între doi oameni normali când unul e deranjat de ceva anume (I= Interlocutor):

I1: Nu m-am simțit confortabil cu ce spuneai
I2: Da? Mă scuzi, n-am știut. Pe viitor, am să încerc să-l ocolesc.
I1: Mulțumesc.

Banal. Plictisitor. Unul cere, celălalt dă. Nimeni nu se simte atacat. Nu este pic de sare și piper. O versiune germanică.

Iată însă versiunea latină în care măcar unul, dacă nu chiar amândoi, au stimă de sine redusă – e spumos, animat, antrenant și (cel mai bun lucru) conflictul e asigurat:

Continue Reading

Pălării și cutiile lor

Toți, absolut fiecare din noi, trebuie să poarte multe pălării: cea de om, de prieten, de fiu sau fiică, de părinte, de român, de profesionist, de membru al opiniei publice. Asta e valabilă pentru fiecare dintre cei 7.7 miliarde de membri ai speciei umane care locuiesc pe această planetă. Nu ar trebui să fie o problemă – cât timp am folosi pălăria corectă în relația corectă. Din nefericire, rolurile se suprapun – uneori armonios, alteori în contradicție. Când lucrurile sunt armonioase, evident că totul este bine și frumos. Cum rezolvăm, însă, contradicțiile este ceea ce face diferența între oameni și culturi.

Continue Reading