Gogoașa umplută (minciuna ascunsă în adevăr)

Îmi amintesc de o întâlnire romantică de la începuturile naive ale peregrinărilor mele. Nu o cunoșteam la fizic, avea doar o poză “din avion”. Îmi povestea cum face sport, aleargă peste 10 km așa că atunci când m-a avertizat “să ai grijă că nu-s piele și os”, n-am luat avertismentul în serios. La o adică, nu aveam un model bine-definit al fizicului dorit la parteneră, doar o frică de extreme. Ei bine, cum povesteam mai târziu “a spune că nu e piele și oase e ca și cum ai spune că Himalaya nu e un deal“. Era mare cât o zi de post. Sigur, e perfect adevărat dar rămâne o ocolire a adevărului, o minciună.

În 1932, naziștii au obținut 33% din voturi dar partidele de stânga/extremă stângă au obținut peste 37% din voturi, fiind o forță redutabilă. De notat că partidele de centru au fost spulberate.

Aidoma e și cazul “antifasciștilor“, ANTIFA, o mișcare care, în ultima decadă, a luat amploare la nivel mondial și care a devenit o forță mai destabilizatoare, după umila mea părere, decât a “rasiștilor”, “fasciștilor”, “white-supremacists” cu care ne amenință presa. Mulți, dintre care folosesc pentru informare știrile de la Telejurnal – fie că e telejurnalul BBC-ului, al CNN-ului sau al Antenei – nu vor accepta această judecată. Vor spune că e doar o încercare de a face frică, de a justifica fascismul. Nu e deloc vina lor, pot fi oameni buni, inteligenți, bine-intenționați dar își spun desigur, posturile de știri ar vorbi mai mult despre acești “antifasciști” dacă ar fi o problemă. Măcar cele cu renume – BBC, Reuters etc. Dacă nu o fac e, desigur, din cauză că acest pericol nu există. Și mie mi-a luat mult timp ca să-mi pierd respectul pentru aceste nume și să ajung la concluzia că nu mai este vorba de o părtinire inerentă ci de minciună pe cât de dibace, pe atât de nerușinată.

Cam toți suntem antifasciști. Cum am putea subscrie la o ideologie atât de ucigătoare? Poate doar o minoritate absolută. Dar comuniști? Marxiști? Visători la Revoluția Mondială? Puțini dintre noi (dar tot mai mulți) subscriu la asemenea idealuri criminale. Exact pentru că numele “comunism/comuniști” e atât de compromis, a fost înlocuit cu “antifasciști“. Chiar și așa, sunt destul de obscuri, și presa centrală informează puțin și strâmb despre ANTIFA.

Cine sunt ANTIFA? În prima lor încarnare se numeau Antifaschistische Aktion, un front comun, copilul de suflet al comuniștilor germani (KPD) care unea moderații și radicalii de stânga împotriva NSDAP, și a rezistat din 1932 în 1933. Istoria actuală ne vorbește mereu de trupele de desant (SA, Sturmabtelung, cămășile maro) ale lui Hitler. Mi se pare că se insinuează ideea că poporul german a fost intimidat pentru a-l aduce la putere pe Hitler, ceea ce nu este deloc adevărat. Se uită convenabil că trupele SA se băteau în stradă cu grupurile la fel de violente ale comuniștilor (vezi poza, bătaie de stradă în 1930). Convenient (spun eu), istoria modernă uită că Hitler s-a ridicat la putere promițând protecție împotriva comuniștilor care încercaseră deja de câteva ori să preia puterea prin forță. La alegerile din 1932, Social Democrații și Comuniștii au luat, cumulativ, peste 35% din voturi.

Practic, dacă veți lua istoria la puricat veți vedea că extrema dreaptă nu s-a ridicat niciodată înainte de apariția unei extreme stângi. În Germania comuniștii încercau să preia puterea – prin violență – încă din 1919 (citiți aici). În Spania, Franco a apărut după ce “republicanii” (mulți de orientare comunistă), au început să atace regalitatea, religia, să propună reforme radicale.

NSDAP supporters are fighting on the street against KPD supporters, scene from ‘Horst Wessel’, directed by Franz Wenzler, Germany 1933.

După venirea la putere a lui Hitler și înscenarea incendierii Parlamentului de către comuniști, KPD a fost dizolvat și membrii săi (și alți membri proeminenți de stânga/extrema stângă) au fost arestați și eliminați. Culmea este că acum Germania îi celebrează pe politicienii de extremă-stângă care au fost persecutați (li s-au ridicat monumente), ignorând faptul că dacă KPD ar fi preluat puterea, naziștii ar fi suferit aceeași soartă.

După război, în teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică, cuvântul ANTIFA și-a făcut apariția din nou. Ocupatorul sovietic a încurajat formarea unor comitete Antifa, înființate de puținii membri KPD, KPO, SPD (primele 2 partide – comuniste, cel de-al treilea – socialist). Cel puțin 1/2 din membri erau comuniști. După cearta dintre foștii aliați, în Germania de Vest aceste grupuri au dispărut în timp ce în Germania comunistă au fost asimilate în aparatul comunist.

In Antifa office work is fun. Simt că doresc același lucru ca și naziștii, doar că au alt nume. Au aceleași așteptări, aceeași manieră de a vorbi. Tinerii – spun ei – muncesc cel mai bine. Cei care devin lideri sunt, de obicei, foștii lideri din Tineretul Hitlerist

(Berlin 1945, mărturiile unei tinere membre NSDAP, trimisă la birourile Antifa pentru a fi deprogramată

Terminăm astfel istoria ANTIFA și în următoarea postare vom vorbi despre prezentul ANTIFA, despre intelectualitatea marxistă, despre opiniile lor radicale care se transformă în fapte radicale… care sunt mascate sau neraportate în presa centrală, filtrate în media socială.

No Comments

Post a Comment