Conturi, comisioane, confuzii

În cultura noastră ignoranța este, deseori, înfierată drept “prostie”. În loc să-l luminăm pe cel ce nu știe, râdem de el sau ea. Din acest motiv, majoritatea cetățenilor se tem ca de naiba să-și recunoască neștiința și asta îi condamnă la ignoranță perpetuă. Personal cred că singurii care merită disprețul nostru sunt cei care nu știu și nici nu vor să afle.

Am auzit deseori români rostind fraza “trebuie să-mi pun bani pe cartea de credit” sau “îmi încarc cartea de credit” fără să realizeze că e un oximoron, o contradicție clară în termeni. Pentru că acești termeni sunt atât de răspândiți, se presupune că fiecare știe ceea ce înseamnă și, în fapt, fiecare ghicește – o ghiceală mai mult sau mai puțin educată – despre ce ar trebui să fie.  Din discuții am realizat că termenii “carte de credit”, “card de salar”, “Mastercard”, “card de debit” sunt folosiți amestecat, fără noimă. Mai mult, de câte ori am încercat să clarific conceptele de bază, atitudinea a fost una de indiferență, de “whatever” – am primit grimase plictisite sau “mda”-uri politicoase.

De ce este important să înțelegem acești termeni? Fiecare tip de cont este diferit – are regulile lui și comisioanele aferente. Când nu înțelegem aceste regului, ne putem trezi loviți de comisioane. Uneori le ignorăm pentru că ni se par nesemnificative – “Și ce dacă mi-au luat 4 lei?”. Când vorbim de o tranzacție de 1000 EU, este într-adevăr o sumă mică; când însă se percep 4 lei la 20 de lei, înseamnă 20%. Informația este putere și va fi recompensată prin decizii corecte; ignoranța este slăbiciune și este pedepsită prin comisioane sau decizii care ne duc la sapă de lemn.

Lucrurile, deși nu întotdeauna simple, pot fi simplificate. Practic, în esență există 2 tipuri de conturi:

1. “cont de debit” sau “cont curent” sau “cont de salar“.  Este contul tradițional în care individul ține banii și din care face plăți sau retrage în limita banilor depuși. Particular pentru România este “contul de salar“. În mod standard, angajatului i se cere de la Personal un cont în care să i se depună banii de salar. Acest cont poate fi la orice instituție acreditată, la orice bancă. În Canada, de exemplu, angajatul poate cere angajatorului sa-i depuna salarul chiar la 2-3 instituții: i.e. 30% la Banca A, 60% la Banca B si 10% la Cooperativa de Credit X. În România însă, fie pentru simplitate, fie – mai probabil – pentru că anumiți funcționari din guvern au încasat comisioane, multe instituții obligă angajații să-și deschidă cont la Banca X sau Y și le virează numai acolo salarul.
2. “cont de credit” care este asociat cu o “carte de credit“. Pe baza profilului individual – salariului, datoriilor contractate precedent etc. banca sau o instituție echivalentă decide să crediteze individul cu o anumită sumă. Metoda de procesare a plăților făcute pe “cardul de credit” sau “Eurocard” sau “Mastercard” sau “VISA” este făcută prin aceste instituții menționate, mediatorul între comercianți și bancă. Individul poate alege să folosească acest credit de scurtă durată și, la capătul lunii – în ceea ce se numește “perioadă de grație”, să-l acopere integral și atunci nu va plăti dobânzi sau poate plăti “minimul” (o sumă decisă de bancă, între 1 și 10%) și pentru restul va plăti niște dobânzi în general foarte ridicate.

Notă: De obicei, în Vest (mai ales în US) există o competiție acerbă între bănci pentru a se deschide un cont. Multe bănci din US oferă 25-50$ doar ca să-ți deschizi un cont și să faci 2-3 tranzacții. Tangerine, în Canada, fostă ING, oferă 50$ CAD ca să-ți deschizi un cont de economii și să-l finanțezi cu 100%. Oferă 50$ recompensă dacă recomanzi banca unui prieten și acel prieten își deschide un cont. Ghicitoare: oare ce comision va oferi o bancă pentru ca 50.000 de angajați să fie obligați să-și facă un cont la ei?!

Puteți încerca să forțați angajatorul să accepte să vă vireze salarul în contul de debit/curent pe care-l aveți deja. Dacă nu este posibil – în RO încercarea de a combate sistemul pare deseori o luptă cu morile de vânt – atunci puteți renunța la contul dumneavoastră curent și folosi cardul/contul de salariu pentru absolut toate necesitățile dumneavoastră bancare. Nu are sens să plătiți comisioane în mai multe locuri, să transferați lunar bani dintr-un “buzunar” în altul etc.

Deci, să recapitulăm: conceptul de “credit” nu acceptă conceptul de “încărcare” sau nu necesită “depunerea de bani” în contul de credit decât ca plată de final. NU LE MAI AMESTECAȚI.

În cazul unui cont de debit/cont curent/de salar cardul legat cu acel cont poate (dar nu e musai) să fie folosit și pentru procesare prin Visa/MC etc. Aceasta e făcută pentru înlesnirea plăților. Posesorul poate folosi cardul bancar în 2 moduri – fie prin tragerea de bani direct din cont, fie prin intermediul Mastercard/Visa acolo unde plata cu debit-card nu este acceptată sau cardul debit nu este admis (de exemplu, în străinătate, unde poate n-au auzit de BCR). În ambele cazuri, comerciantul își va vedea banii f. repede: imediat, când cardul e folosit ca debit-card sau în 24-48h când cardul e folosit drept “credit card” – pe baza acelui semn adițional (Visa/MC).

Deci: în cazul unui cont curent pentru care aveți un card de debit cu semnul Mastercard, procesarea se face astfel:

a) spuneți ca tranzacția să fie făcută “pe credit“. Vânzătorul selecționează Mastercard pe aparat -> cererea de plată merge la Mastercard care verifică limita de care dispuneți -> Mastercard cere banii de la banca dumneavoastră și le sunt virați în 24-48h.

b) spuneți că tranzacția să fie făcută “pe debit” sau “din cont“. Cererea de plată se duce direct la bancă și banii sunt luați instantaneu din cont, iar comerciantul economisește cei 2-3% pe care i-ar fi plătit “procesorului de plăți” (Mastercard, VISA etc.)

Prezența semnului de VISA/MC pe un card de debit nu face acel card de debit o “carte de credit”. Este, dacă doriți, un credit extrem de rapid – nu se percep dobânzi dar comerciantul trebuie să plătească pentru procesare 2-3% (sau chiar mai mult) instituției care girează plata – MasterCard, VISA etc. În cazul unui “card de credit” real, individul are – să zicem – o limită de 2000 RON de credit. El poate cumpăra pe credit și, la capătul lunii banca îi va trimite o totalul de plată pe care-l poate acoperi integral (dintr-un cont de debit) sau parțial (mai mult decât “minimul”) rămânând să plătească dobânzi pentru restul.

Să presupunem c-a cheltuit 1000 RON pe cardul de credit și să mai presupunem că minimul este 2% (dar nu mai puțin – din câte am văzut – de 50 RON). Deci, individul poate plăti 50RON și pentru restul de 950 RON va plăti 12% dobândă până când este achitat integral.

Avantaje de plată prin card debit:

• control asupra cheltuielilor – efect imediat asupra contului bancar
• posibilitate de negociere: întrucât comerciantul va plăti oricum 2-3% către VISA sau MC atunci când cereți să plătiți prin “credit-card”, e dispus să vă cedeze dumneavoastră acest comision dacă alegeți să plătiți prin debit (echivalentul “cash-ului”).
• Când sunteți în străinătate și debit-card-ul funcționează acolo – trebuie să-l activați pentru a funcționa în afara României – se percepe doar rata de schimb a băncii. Dacă folosiți cardul de credit sau versiunea “credit” a debit-card-ului, întâi se face conversia în Euro (Mastercard) sau USD (VISA) și apoi aceștia banca face conversia în RO din aceste monede. În acest caz, veți fi jumuliți de 2x: de fiecare dată la o conversie. I.e. sunteți în UK și plătiți cu Mastercard: lirele sterline vor fi convertite la Euro iar banca va converti plata din Euro în RON, în care este contul de care e legat cardul.

Avantaje de plată prin card de credit:

• putem retrage plata pentru serviciile sau produsele necorespunzătoare cât timp aceasta n-a fost procesată și n-am plătit suma adunată pe card. DA! Dacă, să spunem plătim pentru un produs și acesta se strică în 2 zile iar comerciantul nu vrea sa execute garanția sau să înlocuiască produsul, sunăm VISA sau banca și inițiem o “dispută de plată“. Ne vor cere faxarea unei justificări – scurte și la obiect – și apoi vor decide și deseori vor decide în favoarea consumatorului și comerciantul nu-și va primi plata.
• beneficii ale cardului: unele oferă puncte sau cash-back, altele oferă garanție extinsă când obiectul e plătit cu această carte de credit sau asigurare de călătorie atunci când călătoria este achitată cu cardul.
• consolidarea cheltuielilor.

POVESTE OARECUM NOSTIMĂ

Am avut ca oaspete – un oaspete care și-a cam forțat drumul în casa mea – un individ din Botoșani și pe soția lui. Erau genul care călătoriseră peste tot în lume – de obicei vizitându-și colegi de liceu, chiar și de grădiniță (așa am aflat că există oameni care-și amintesc cu cine au mers la grădiniță – dar numai pe acei care locuiesc acolo unde doresc să meargă) sau cunoștințe întâmplătoare (cum eram eu) cărora le forțau mâna. Când îmi spunea că trebuie să-și “încarce cardul de credit” am încercat să-i explic ce v-am explicat dar flutura disprețuitor din mână. La un moment dat – după circa 1 săptămână de cazare la mine acasă – a vrut să mă răsplătească cu o cină în oraș. Când s-au adus banii i s-a adus mașina de plătit. Nota de plată era de 109$ CAD. M-a întrebat cât să dea bacșiș și i-am spus 15% – a spus “Aha, deci 115$ e bine!”. Mi-am mușcat buzele ca să nu-i critic aritmetica. L-am întrebat dacă are nevoie de ajutor cu mașina. Mi-a râs disprețuitor “Andi, eu am călătorit peste tot în lume. Cred că mă descurc”. Apoi a apăsat pe OK și chelnerița, cumsecade și cam fraieră (așa s-ar numi în RO, aici se numește “cinstită”) l-a întrebat dacă chiar dorește să-i dea 115$ bacșiș. Omul introdusese la bacșiș încă o dată suma completă – deci mașina îi trăsese automat 230$ CAD din bancă. A început să facă scandal să i se pună banii înapoi. A venit managerul care i-a explicat că, în cazul debit-card-ului, banii sunt luați instantaneu și că dacă era credit card i-ar fi putut pune banii înapoi (plata durează). S-a oferit să-i dea înapoi în cash banii. Aceste scene au durat 30 min și în tot acest timp mie mi-a venit să mă bag sub masă; nu și lui care se certa (de unul singur) ca la o crâșmă din România.