Prosperitate germană sau românească?

Aceasta e întrebarea.

Pentru majoritatea oamenilor, lefegii normali, este foarte dificil să pară prosperi și să devină/fie prosperi, simultan. Ei trebuie să facă o alegere conștientă și clară a ce-și doresc cu adevărat. Uneori mintea ne minte, ne spune că putem să fim prosperi și, totodată, să fim cunoscuți ca prosperi. Nu este adevărat, nu dintr-un salar normal din care le plătim pe toate.

Un exemplu simplu este mașina pe ne-o cumpărăm. Putem să ne cumpărăm, de toți banii pe care-i avem, un Mercedes SL500, V8, cu un 400-600 CP, din 2005. Nici nu costă exorbitant – vreo 20.000$ canadieni sau 13.000 Euro. Vom părea, fără îndoială, foarte bogați celor din jur, „țăranilor” care conduc Logan sau Open Corsa. Dar o mașină nu este o cheltuială finită. Consumul unei asemenea mașini e de 16-18L/100 km. La doar 1000km/lună, 5.65RON/L (că injectorul subțire cu benzină premium se ține), doar carburantul costă aproape 1000RON! Impozitul anual pentru un motor de 6000cc, conform legislației din 2017, este de 8700 RON. Asigurarea? Sincer, nu știu dar cu tot cu coliziune, CASCO, este foarte mare. Este incredibil dar am descoperit că mulți români conduc mașini de multe zeci de mii de euro dar nu au CASCO. O greșeală, una singură și zecile de mii de euro se pot duce pe apa sâmbetei. Reparații? Iarăși, nu pot ști – dar fiind o mașină produsă în serie mică și de lux, piesele se pot cumpăra numai de la reprezentanță, originale. Cred că și fără probleme excepționale (transmisie, direcție), doar întreținerea curentă va fi cel puțin 6000 RON/an. Garaj? Te lasă inima să parchezi la bordură, pe ea, o asemenea mașină? Dacă te lasă, adaugă câteva mii la întreținere/reparații. Rovigneta, RAR etc. – nici nu mă mai apuc să le calculez.

Frumoasă dar belea.

Deci anual, numai benzina + impozitul + reparații vor costa 26700 RON, 2225 RON/lună. Pentru o mașină de 64000 RON. Asta înseamnă că în 3 ani ați plătit-o din nou. Și peste șase ani încă o dată. Aceasta este prosperitatea românească. Cine alege acest drum construiește o imagine de prosperitate, cel mai adesea găunoasă.

Hai să considerăm alternativa. Să spunem că, deși ne permitem un Mercedes SL500, cumpărăm o mașină mică, fiabilă, economică. Am găsit pe Autovit.ro o Toyota Yaris 2008 cu 48,000 km, 1.3L, Euro 4 cu doar 4400euro, negociabil. Cu un consum combinat de 6L/100 km rezultă că 1000km/lună ne vor costa doar 312RON. Impozitul este de 52RON/an. Reparațiile nu cred c-ar trece de 2000 RON/an.

Să tragem linia:

  • Yaris-ul e mai ieftin cu 9000 euro (o cumpărăm, să zicem la 4000 euro). Deci
  • Costă 2360RON/an în loc de 26700 – o diferență anuală de 24340. În 5 ani asta înseamnă 121700.
Mașină pentru lefegiul normal

Presupunând că ne-am fi putut permite timp de 5 ani Mercedes-ul, e o economie de aproape 165,000RON sau de 35,000 euro. Investiți cu 6% pe an – un profit mediu – înseamnă 2060 EURO! În fiecare an! Să vă spun câte lucruri minunate ați putea face cu acești bani? Lucruri care v-ar face mai fericiți decât chipurile roase de invidie ale vecinilor? Să vă spun cât de mult v-ar relaxa acest venit suplimentar și rezerva cu care vă puteți descurca în fața situațiilor neprevăzute pe care viața le aruncă – o boală, un accident etc.?

Aceasta e prosperitatea de bun simț, germană, anglo-saxonă, adevărată.

România

Din nefericire, România nu este tărâmul prosperității germane. Este normal – de ce ar alege românii un model străin, de ce i-ar copia pe cei care au succes în viață?

Oamenii se aruncă la mai mult decât pot duce și apoi, cumva/necumva, încearcă să țină pasul cu standarde ce le sunt inaccesibile – deseori prin necinste și corupție. Și nu este vorba numai de oameni, de cetățeni. Mulți dintre oamenii care, în viața personală iau decizii nesusținute de puterea lor financiară, sunt la cârma instituțiilor din România.

Acești oameni merg la o conferință într-o țară prosperă, vizitează o instituție similară și rămân siderați de ceea ce văd: fiecare elev cu tableta lui, spitale dotate cu echipamente incredibil de performante, trafic controlat pe calculator și monitorizat cu drone etc. Apoi, reveniți acasă, cu respirația accelerată – după care poți recunoaște shopaholicul – cheltuiesc hălci bune din bugetul pe întregul an al instituției. Și, culmea, mulți privitori, admiratori ai progresului dar la fel de lipsiți de simț practic, aplaudă. Poate că și ei au citit un articol sau au văzut cu ochii lor că „așa este în alte țări dezvoltate”, „așa e civilizat” etc.

Cu tristețe vă dau această „veste”: România se poate compara la foarte puține lucruri cu țările dezvoltate și, așa cum lefegiul normal nu-și poate permite un Mercedes SL500 (nici măcar unul din 2005), nici România n-ar trebui să-și permită cele mai SF echipamente medicale, drone pentru supravegherea autostrăzilor inexistente, holograme la aeroport, tablete iPad pentru fiecare copil ș.a.m.d.

Poate că mă veți urâ pentru ceea ce spun. Eu nu fac decât să constat un fapt, așa cum l-ar constata un alt străin, un neamț sau un canadian. A avea un RMN în fiecare spital dar a nu avea paturi, feșe, seringi de unică folosință și medicamente de bază e o tâmpenie. A da copiilor tablete cât timp WC-ul e o latrină în spatele școlii (care stă să se dărâme) este tichia de mărgăritar a chelului. A cumpăra drone pentru a supraveghea viteza traficului e de un absurd kafkian – doar există gropile și aglomerațiile cu care nevolnicii guvernanți pot tempera acest trafic.

Abia când oamenii vor începe să-și reducă pretențiile la ceea ce buzunarul țării își poate permite și guvernanții vor construi prosperitatea de jos în sus, abia atunci se va coti pe drumul spre civilizație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *