Investiția imobiliară/locuință

Mai toți oamenii pe care-i întrebi vor spune că o casă este o investiție. Dar chiar este o investiție? Este una bună?

Prima mea casă din Canada am cumpărat-o în 2002 cu 177.000$ și am vândut-o în 2013 cu 282.000$. O privire fugară ar spune că am avut 60% profit. Nu e deloc rău, ar spune individul care folosește gândirea rapidă acolo unde trebuie folosită analiza și chibzuința.  Oare chiar am făcut 105.000$ profit? Să privim mai atent, să intrăm în costurile ascunse.

Costurile de închidere a achiziției

Deci, pentru că nu am putut depune măcar 20% ci doar 5% a trebuit să plătesc o asigurare specială, la stat, care asigură banca pentru cei 15% din bani care-mi lipseau. Aceasta a costat… 6720$. Au fost bani adăugați la ipotecă – dar faptul că nu-i simți când sunt împărțiți pe 25 de ani, nu înseamnă că nu sunt plătiți de tine însuți. Apoi taxa de transfer a proprietății – încă 1700$. Avocatul încă 1200 și 900 când am vândut (același avocat își redusese tarifele în cei 11 ani). Costurile de mutare etc. au condus la o sumă în jur de 11,000$.

Impozitul de proprietate

Deși impozitele diferă de la stat la stat, de la provincie la provincie, în general sunt cam 1% din valoarea evaluată a proprietății – și, credeți-mă, aceste valori evaluate sunt +/- 5-7%, deci f. apropiate. În cazul meu, am pornit cu taxele la 2500$/an și am vândut când taxele ajunseseră 3100. O medie ar fi 2750/an. Deci 30250$ au plecat din buzunarul meu în buzunarul guvernului, bani care ar fi rămas în buzunarul meu dacă aș fi stat în chirie.

Dobânda

După socoteala mea, am plătit o dobândă mediană (ipoteca a fost renegociată de 2x) de cca 4.5%. Asta, mi-a spus un calculator, a însemnat peste 68.000$ în cei 11 ani de posesie.

Necuantificabile

Întreținerea unei case nu este lucru simplu. Am tuns iarba, am reparat în casă lucrurile când se stricau, am fost silit să-mi iau scule și echipamente pentru toate acestea. Când ești proprietar, pe lângă întreținerea trivială, te apucă – inevitabil – și îmbunătățirile. Le-am făcut, în mare parte singur – dar nu a fost ușor și am sacrificat multe weekenduri însorite și chiar și așa nu s-au putut face gratis. Pus gard, grădinărit – boscheți, copaci (râdeți dar un brăduț pe care nu l-ai cumpăra nici pt Crăciun, dacă e viu, costă 120-150$), gard, gresie, dușumea de piatră la porch etc. Nu am ținut o socoteală exactă dar aproape sigur am plătit cca 2000$/an pentru acestea, deci cca 22.000 în 11 ani.

TOTAL

Deci, în total, această casă m-a costat, în cei 11 ani, minim 130.000$. Și m-am ales cu 105.000 înapoi. Nu mai pare cine știe ce profitabil. Oricum, 60% profit a dispărut. Și totuși, dacă nu iau în considerație eforturile și sacrificiile personale n-a fost chiar rău – cu 25,000$ am plătit locuința vreme de 11 ani, într-o zonă plăcută, într-o casă a mea. Dacă aș fi stat cu chirie – dar mai modest, într-un apartament cu 3 camere – aș fi cheltuit 132.000$ și nu m-aș fi ales cu nimic.

CONCLUZII

Matematica arată că un om care are disciplina financiară de a calcula cât l-ar costa posesia unei locuințe în costuri aferente și de a economisi/investi acei bani, în 10 ani ar trebui să fie mai bine dpdv financiar decât posesorul de casă. În cazul meu, în chirie plăteam 950$ iar cheltuielile cu casa (ipotecă, asigurare, taxă, îmbunătățiri) erau pe la 1700$, deci o diferență de 750$. Cu 5-7% profit, acești bani depuși lunar, ar fi adus mai bine de 105.000$ după 11 ani. Dar realitatea – evaluată prin sondaje – arată că nu este așa. Asta este pentru că, cred eu, comportamentul uman nu ține de matematică atât cât ține de impulsuri și constrângeri.  Cei fără responsabilitatea unei ipoteci, de multe ori, cheltuiesc tot/aproape tot/mai mult decât tot venitul disposabil, fără să se gândească la consecințe.

Cei mai mulți au nevoie de această « economisire forțată » (vrei/nu vrei, poți/nu poți, banca îți va lua banii). Fără ea, oamenii ar folosi bugetul discreționar – ce rămâne după ce plătesc lucrurile absolut necesare vieții – ca să-și facă tot soiul de plăceri și dorințe.

Investiția în imobile nu este cea mai grozavă investiție. NU este flexibilă – nu poți  vinde 1000 de cărămizi ca să plătești pentru o operație. NU este fluidă – nu poți s-o vinzi în aceeași zi, decât dacă o vinzi mult sub prețul pieții. NU este diversificată – atâția bani sunt investiți în sectorul imobiliar și, dacă ne băgăm toți banii aici, depindem de 1 singur sector. Dar este un tip de investiție care ne protejează de noi înșine, de prostul obicei de a toca tot și de a nu pune nimic pentru zile negre. Suplimentar, ne oferă acel cămin care constribuie la bunăstarea noastră. Și, așa cum tot repet de la începutul blogului, banii sunt valoroși doar în măsura în care ne aduc fericire, stabilitate, ne protejează și ne îmbunătățesc viața.