Mici schimbări…

… pot conduce la rezultate uriașe. De când am început să mă cunosc, am realizat că deciziile radicale nu mă țin multă vreme. La fel cum o dietă alimentară bazată pe înfometare conduce la rezultate adverse, o dietă financiară absurd de restrictivă va fi imposibil de urmat pe termen lung. La fel cum este irațional să sperăm că vom scăpa de kilogramele de grăsime acumulate în 5-7 ani în doar 1-2 luni, este absurd să credem că datoriile contractate pot fi plătite făcând foamea 1-2-3 luni. Calea către succes necesită răbdare și schimbări mici de care ne putem ține; nu foamete de 2 săptămâni urmată de “Paștele mă-sii, de ce naiba mai trăiesc?” și un dezmăț la bufetul suedez.

Între iulie 2013 și iulie 2014 am locuit în România. Am avut ocazia să remarc obiceiuri de care fie uitasem, fie nu le remarcasem în trecut – și pe care viața din Canada mi le-a deslușit ca fiind nocive în drumul spre prosperitate.

1. Calculul săptămânal sau lunar – o viziune îngustă, de termen scurt a finanțelor. Mulți români, din nefericire, trăiesc de la un salar la altul. Unii nici măcar n-au luxul acesta – salarul ajungându-le câteva zile. Nu este de mirare că ignoră acele schimbări mici care le pot schimba drumul în viață. Bugetul lor nu are anvergură și aceasta se cunoaște. 20 de lei, 50 de lei devin sume neimportante, gen “Cu 50 de lei în plus sau în minus tot pârlit rămân”. Recunosc – unele schimbări sunt prea complicate pentru a le face ca să economisim 50 de lei. Articolul precedent implica deschiderea unor conturi și totul pentru 28-30-40 de lei pe lună. Prea multă tracasare. Totuși, mulți ar face pentru 600 de lei ceea ce n-ar face pentru 50 de lei. Schimbarea sumei provine din a calcula totul ANUAL. Cei 20 de lei pe care-i economisim schimbând serviciul de telefonie/internet/tv devin 240 de lei anual. Cei 10 lei pe zi pe care-i economisim dacă ne lăsăm de fumat, devin 3650 de lei anual. Cafeaua de dimineață, servită acasă în loc de cambuza de la colțul intreprinderii, poate însemna 1200 de lei anual (5 lei/20 zile/lună).
2. Conveniența. Am fost surprins câți români aleg conveniența și confortul în locul economiilor. N-ar fi nimic absurd dacă și-ar putea permite. În timpul cât am stat în România am locuit într-un bloc de garsoniere foarte aproape de un Kaufland. Am fost șocat să văd câți pensionari, oameni care trăiau dintr-un buget extrem de modest – vizibil după hainele lor, după întârziere la plata întreținerii ș.a.m.d. – alegeau magazinul de la colțul blocului în locul unei plimbări de 5 minute până la Kaufland. Pentru edificarea mea, am căutat produse similare la Kaufland și la magazinul de la scară, ca să pot compara mere-cu-mere. Ceea ce pentru mulți era “dau 2 lei mai mult și nu mă mai obosesc”, pentru mintea mea obișnuită să gândească în procente însemna “dau cu 30% mai mult pentru că mi-e lene”. Cu excepțiile de rigoare (da, pentru unele produse, magazinul local era mai ieftin decât Kaufland), estimarea mea este că acești oameni plăteau în medie 25-30% pentru coșniță cumpărând de acolo de unde le era convenient. Mare scofala! Da, mare scofală dacă folosim gândirea explicată la #1. Să spunem că o pensionară cheltuiește lunar 300 de lei cu mâncarea – 25% înseamnă 75 lei/lună cheltuiți pentru conveniență. Pe an aceasta înseamnă 900 de lei!!! În multe cazuri aceasta înseamnă aproape o lună de pensie!
3. Dezinteresul asupra gestiunii banilor. În unele cazuri este un dezinteres studiat, în altele este unul autentic. Întrebi pe cineva, care a luat un împrumut “Cât este dobânda?” și dă din umeri, eventual spune “Rata e mică, pot s-o plătesc.” Ori, poate întrebi “De ce plătești atât de mult la celular?” și ți se răspunde “Ah, pot să-mi permit. Nu-i o problemă.” Da? Eu pot să-mi permit să plătesc 50,000$ pe o Dacie sau, de ce nu, un Trabant din 1986 dar bănuiesc că lumea s-ar șoca dac-aș face-o și nu m-ar pune în rândul candidaților la premiul Nobel. Aidoma, un străin – din atâtea puncte de vedere, inclusiv acesta, sunt acum un străin în România – n-ar fi deloc impresionat. Am văzut oameni care, probabil din aceleași motive, se codeau să spună unor prieteni cu dare de mână că locurile alese sunt prea scumpe și acceptau să meargă în locuri unde 2 feluri de mâncare erau “numai 320 lei” (asta este peste 100$ CAD și pentru nivelul prețurilor din România mi se pare obscen de mult). Nu spune nimeni că trebuie să trăim monahal dar când ai un salar de 2000 de lei pe lună, 700 de lei pentru o seara în oraș este o inconștiență pură. Un oarece control asupra cheltuielilor și – de ce nu – metode de sporire a veniturilor este adevăratul semn de maturitate, de înțelepciune. Și, dacă acei care cheltuiesc deșănțat vor râde batjocoritor de chibzuiala dumneavoastră, amintiți-vă proverbul: “Cine râde la urmă râde mai bine.”

Iată trei puncte unde puteți și, mi se pare mie, trebuie să lucrați cu dumneavoastră înșivă, și unde, fără să dați mari bătalii, puteți să câștigați enorm. Data viitoare am să vă vorbesc de câteva revelații financiare. Nimeni nu le poate grăbi ci doar le poate ajuta să se întâmple – sper să vă ajut să le aveți și dumneavoastră.