Aritmetica nu minte

Eu cred… Părerea mea… Cum naiba știm dacă părerile noastre au vreo valoare? Când vine vorba de finanțe, este absolut simplu. Luăm un creion și o hârtie și ne putem verifica credințele în câteva clipe. În finanțe, 2+2 este întotdeauna egal cu 4. Creativitatea nu este binevenită pentru că în materie de bani se numește “escrocherie”. De câte ori avem o îndoială, auzim o teorie bizară în ceea ce privește banii, cel mai simplu este să uităm de “părerea mea” și s-o formulăm abia după ce am făcut calcule pe hârtie și putem trage o concluzie.

Desigur, putem să ne împotrivim oricărui lucru. Putem, de exemplu, să negăm că există gravitație, că e o mașinațiune a iudeo-masonilor impusă universului de Bilderberg. Problema este că gravitației nu-i pasă de ceea ce credem noi sau altcineva. Este atât de sigură de sine încât va da cu noi de pământ indiferent dacă noi credem în ea sau nu. La fel stau lucrurile și în finanțe, în bani.

Să considerăm două cazuri ipotetice: doi români, Ion și Marin. Ion este un băiat modest de la țară care, conservativ crescut, este obișnuit să pună bani deoparte. Deși nu are o slujbă extrem de bună, la 30 de ani a ajuns și câștigă salariul mediu pe economie. Nu fără sacrificii, se decide să economisească 200 de lei pe lună. Îi investește într-un fond mutual care aduce 5% pe an, cu distribuțiile reinvestite trimestrial. 

Marin e un om de viață. Crede că viața merită să fie trăită de toți banii. La 55, după o criză existențială, brusc, realizează că dacă nu va economisi, își va petrece bătrânețile în aceeași grijă și nesiguranță ca și părinții lui. Măcar ei au scuza că au trăit pe timpul comuniștilor și li s-a repetat că Statul va avea grijă de ei, după care Statul le-a aruncat sumar: “Am mințit! Și ce-i cu asta?!”. Pentru că Marin are o slujbă frumoasă, importantă, se decide să strângă într-un mod accelerat, 1200 lei pe lună. Pentru că este un individ priceput, găsește un fond mutual care returnează 7% – cu 2% mai mult decât investiția lui Ion. 

Cine va fi mai bine pregătit pentru pensie? Este ușor să spunem “Marin” deși sunt convins că mulți vor spune că “Ion” fie pentru că s-au prins că le întind o capcană, fie de-al dracului. “Ion” este răspunsul corect – a economisit peste 227.000 RON. Marin n-a reușit să strângă decât 208.500 RON. Pentru a fi fost la egalitate, Marin ar fi trebuit să strângă 1315 RON pe lună – o sumă foarte greu de pus deoparte pentru marea masă a românilor (și a mulți străini, credeți-mă). 

Ion a avut timpul de partea lui. 200 de lei lunar, 100 la o chenzină, s-au transformat într-o sumă frumoasă. Și n-a trebuit să fie un expert financiar, să găsească investiția cea mai profitabilă. Broasca țestoasă a bătut din nou iepurele. 

Am cunoscut două cazuri în care persoanele implicate, doi colegi, nu s-au obosit să ia un creion și o hârtie și asta i-a costat bani frumoși. O colegă a contractat o ipotecă în 2001, chiar înaintea reducerii ratelor. Avea deci o ipotecă de 200,000$ cu amortizare pe 25 de ani și termen de 5 ani. Dobânda la ea era de 8%. La doar 1/2 an după ce a luat ipoteca, dobânzile scăzuseră la 5%. Am întrebat-o de ce nu rupe contractul. Mi-a răspuns că e din cauza penalizărilor. Penalizările sunt 3 luni de plăți – circa 4200$. Dobânda pe care ar fi economisit-o – circa 6000$. Deci, un simplu drum la bancă (la noi formalitățile nu sunt complicate deloc) i-ar fi economisit 1800$. Mi-a răspuns că nu se merită.

Un alt coleg și prieten, în loc să vândă mașina cu circa 18.000$ (se cerea 19.5K pe autotrader.ca, deci cred ca putea vinde mașina cu 18-18.5), a dat-o dealerului pentru… 12.000. L-am întrebat de ce a făcut o asemenea prostie – eram încă proaspăt în Canada și spuneam lucrurilor pe nume. Mi-a răspuns că astfel a economisit taxele. Deci, în loc să dea 14.5% – TVA-ul din Ontario de la acea vreme – pe 20.000$, cât era mașina nouă, dădea numai pe cei 8000 care rămâneau de plătit. Iarăși am pus mâna pe creion și hârtie am făcut calculele – ca să mă dumiresc pe mine însumi care situație e mai avantajoasă. Economia pe care el o făcuse dând mașina la dealership ca trade-in s-a tradus în 1740. Banii pierduți pentru că nu o vânduse el însuși: 6000. “Eiii, da, dar nu m-am chinuit, s-o dau la ziar, să fac poze”. Pentru el doua-trei zile de “muncă” nu valorau 4300$ (cam 3 săptămâni, poate chiar 4, de salar).

Weekend plăcut. Fiți prosperi!