Povestea Argentinei – I

Argentina are o poveste cu toate ingredientele unui roman de acțiune și, astfel, poate ilustra multe aspecte financiar-economice ale macroeconomiei. Am citit – și auzit – de câteva ori despre “exemplul Argentinei”, cu respect la faptul că – se crede – au decis să nu mai plătească datoriile la FMI în 2002 și… au trăit fericiți până la adânci bătrânețe. Din nefericire nu așa s-a derulat povestea.

Argentina, în timpul dictaturii militare, din diverse motive, inclusiv Războiul din Falkland, a adunat mari deficite bugetare – a se citi “datorii” – uneori peste 15%. Anii de dictatură militară au condus la un dezastru economic: producția industrială a scăzut cu 20%, salariile au scăzut cu 36% din cauza inflației, șomajul a crescut la 18%.

Notă: 10-15% poate părea puțin dar orice număr macro-economic reprezentat în 2 poziții este un adevărat dezastru. Șomajul din SUA în timpul crizei din 1929-33 era de 25% (pentru comparație, al Argentinei în aceeași perioadă n-a trecut de 10%). Grecia a intrat într-o recesiune cumplită din cauza unui deficit de 15%.

După revenirea democrației, în 1983, lucrurile n-au fost mai bune. Guvernele democratic-alese s-au trezit confruntate cu efectele cumplitei îndatorări – numai dobânda anuală era de 5 miliarde $. Miracolul democrației nu s-a manifestat. Inflația, care a fost de 10% pe lună din 1975 până 1988 (220% pe an) a accelerat ajungând la 200% pe lună (5000% pe an) în 1989. Este ceea ce economiștii numesc hiper-inflație – ca s-o deosebească de inflația normală (sub 10%) care e un fenomen normal al economiei capitaliste. E greu să înțelegem intim ce înseamnă 5000%: un creion de 1 austral (moneda Argentinei acelor ani) costa 51 austral la finalul unui an.

În 1991, convertibilitatea cu dolarul american a fost reintrodusă, ceea ce a frânat hiperinflația. Din nefericire, guvernul a continuat să cheltuiască prea mult, pe fundalul unei corupții generalizate, ceea ce a condus la sporirea datoriei publice fără o creștere economică semnificativă (traducere = capacitate de plată sporită). IMF a încercat să proptească țara și a continuat să-i împrumute Argentinei bani și să lungească termenele de replată a datoriei. Evaziune fiscală generalizată, masivă și spălarea de bani a scurs fondurile țării spre bănci externe. Această situație critică a continuat până în 1998. După ce economia a crescut cu 50% între 1990 și 1998, în 1999 s-a restrâns cu 3%. Până în 2002, GDP-ul s-a contractat cu 28%. Datoria externă a trecut de 50% ceea ce, atunci, a fost văzută ca o cotă prea mare de IMF care a cerut austeritate pentru a susține încrederea investitorilor.

Notă: Așa cum spuneam anterior, în zilele noastre extrem de puține țări mai au o datorie atât de scăzută: Germania – +80%, Franța – +90%, SUA – +100%, Japonia – +200%. Dar… ei bine, moravurile vremurilor se schimbă deși, din (ne)fericire, Realitatea are metoda ei de a ne readuce cu picioarele pe pământ (așa că – pregătiți-vă!).

Standards & Poor a scăzut scorul de credit (un soi de estimare a capacității de plată a datoriilor) la B- în 2001. Dobânzile sporite cerute pentru bondurile (obligațiunile) emise de guvernul argentinian au crescut – ajungând la 16% la finalul anului 2000. La finalul lui 2001 șomajul urcase la 20% (tot ce trece de 6% este o cotă alarmantă iar ce trece de 10% este în “zona roșie”). Pe 5 decembrie 2001, IMF a refuzat să elibereze o tranșă de 1.3 miliarde $ din cauză că guvernul nu implementase măsurile promise de reducere a deficitului. Pe 4 decembrie, obligațiunile Argentinei ajunseseră la 34% (atât trebuia să plătească Argentina dobândă pentru a se putea împrumuta) și pe 11 decembrie urcaseră la 42%. De la începutul lui noiembrie populația se lansase în ceea ce se numește “fuga la bancă” și își retrăgea dolarii. Pe 2 decembrie, guvernul îngrozit de scurgerile de valută a limitat retragerile la 250$ pe săptămână.  Până la capătul lui 2002, 50% din argentinieni erau clasificați ca săraci iar 25% erau sub limita sărăciei, în neagră mizerie.

Vi se pare cunoscută povestea?! Nu este doar o părere – este povestea Greciei la ora actuală.

La capătul lui 2001, guvernul Argentinei a declarat că nu poate plăti datoria țării care, între timp, urcase la 132 miliarde $ – la acea vreme totalizând 1/7 din toate datoriile țărilor Lumii a IIIa. [ Ghici ghicitoarea mea: dacă Argentina, o țară cu 37 milioane în 2001 și un GDP de 325 miliarde $ era falită cu o datorie de 132 miliarde, oare cum poate fi clasificată Grecia, o țară cu 11 milioane de locuitori și un GDP de 329 miliarde $ – cum era în anul 2009, cum este atunci când datorează peste 300 miliarde Euro?! ]

Disperarea guvernului a condus, în 2002, la convertirea automată a depozitelor de valută în peso. Mii de oameni au rămas fără locuință, reduși la a culege cartoane de pe stradă pentru reciclare – o statistică estima în 2003 numărul celor cu această indeletnicire la 30-40.000.  Rata șomajului a atins 25%. Guvernul lui Nestor Kirchner a lansat, începând cu 2003, măsuri dramatice de redresare: substituție de import (a favorizat produsele interne), credite facile pentru afaceri, a impus măsuri drastice de colectare a impozitelor, a alocat sume mari programelor sociale de subzistență. Devalorizarea monedei a dus – așa cum se speculează și în cazul în care Grecia ar părăsi spațiul Euro – la ieftinirea exporturilor Argentinei, deci la căutarea lor pe piața mondială. Agricultura și turismul au crescut exponențial, generând un influx de valută. De la 4-la-1 peso la dolar, rata s-a îmbunătățit la 3-la-1. În decembrie 2005, guvernul avea la dispoziție în rezerve 28 miliarde $ – cu care și-a achitat datoriile către IMF.  În perioada 2003-2007, PIB-ul a crescut anual cu 8-9% ( o cifră fantastică atunci când ne gândim că o țară dezvoltată are un an excepțional de bun atunci când crește cu 2-3%).

Până aici, toate bune. Falimentul din 2002, care pentru mulți povestitori este echivalentul cu a spune creditorilor “duceți-vă la dracu’ “, cu toate aceste dureri sociale, a condus la creștere economică, la redresare. Dar povestea noastră nu se încheie aici… din nefericire. Voi povesti reversul medaliei în postarea următoare.