Salariul pe lună… convertit în salariul pe Pământ

Este un text din 2012, ascuns printre Notele de pe Facebook… dar rămâne mereu de actualitate. (AV 2017)

Bunica mea avea o vorbă: “Mie nu mi-e milă de cei care au un stil de viață mai bun ca al meu”. Ea se referea la vecinii care, deși aveau un venit de familie mai bun decât al ei (ea era casnică, bunicul meu maistru la Nicolina), aveau mereu nevoie de împrumuturi. Vorba bunicii, cred eu, e foarte nimerită pentru clasa de mijloc din România, celor care invidiază viața din Canada și din alte părți ale lumii. Celor care cred că lumea trăiește ca în filmele pe care le văd la TV şi care se vaită că ei nu pot atinge acele standarde. Ce sper să rezolv?! Nimic. Dacă însă dau de gândit măcar unui singur om îmi este suficient. De ce acum? Pentru că am întâlnit – încă o dată – un articolaş în care un român, plătit de banii statului, se plângea că toate problemele sale financiare sunt vina lui Băsescu şi a guvernului. Omul se înglodase în credite – la limita completă cu care putea fi creditat și, când Băsescu&Co i-a micșorat salariul cu 25%, a pierdut absolut tot. (Ca și cum ar fi avut – până ce n-ai plătit ultimul sfanț, nimic nu este a tău). M-a iritat ideea prin care guvernul trebuia să-i garanteze lui venitul, probabil şi creşteri anuale ca să acopere inflaţia, până la sfârşitul vieţii.

Partea I – Banii noştri

Întâi să demitizăm ideea munţilor de bani din Canada. Venitul mediu (MEDIU, nu minim!) pe familie, în 2009, publicat în sursele oficiale este de ceva sub 70,000$ (Sursa: STAT Canada ).

“Mamăăăă” strigă acum românul, cuprins de invidie. “Asta înseamnă 5800$ lună!”… mai stă puţin şi îngână visător “Dacă aş avea eu atâţia bani!” Şi aşa începe calculul greşit. Pentru că aceşti bani sunt salarul brut. După taxe, se transformă în numai 60,000$/an pentru amândoi membrii. Dacă e numai unul care face aceşti bani (o să vedeți de îndată de ce celălalt n-ar munci), se iau mai multe taxe şi se rămâne cu numai 55,000$/an. Deci, venitul familie a scăzut, cu o simplă întorsătură de condei a guvernului, la numai 5000$/lună (în cel mai bun caz).

“Dar ăştia sunt încă bani!” Evident că sunt. Pentru România, numai că oamenii nu pot trăi în RO şi veni la muncă dimineaţa, în Canada.

Oamenii trebuie să locuiască undeva. Dacă închiriezi într-un oraş cât de cât mare (unde sunt slujbele) probabil că plăteşti măcar 800$/lună chirie – 2 camere. În Ottawa e cam 1000$/lună pt un apartament 3 camere (dacă ai copii, probabil tb să iei cu 3 camere), în GTA (Toronto) nu e absurd să dai 1400$/lună. Să spunem că oamenii noştri locuiesc în Ottawa. Cei 5000 s-au transformat în 4000. DAR, ca să fiu cât mai apropiat de exemplul “săracanului” din România, să spunem că ei vor să deţină locuinţa. Cum apartamente sunt f. puţine în Ottawa, vor trebui să se multzumeasca cu o townhouse – o casă pe pământ, într-un rând de case, toate lipite una de alta. Nu se poate arunca la o casă single (din aia cum ştim, decomandată de celelalte, cu curte mare etc.) pt că aşa ceva trece de 350,000 şi probabil banca nu le-ar aproba un asemenea împrumut. Să spunem deci că-şi pot cumpăra o townhouse. Aici prețul a ajuns la 270,000. Să spunem că familia noastră virtuală a fost sârguincioasă şi a economisit 20,000 ca să aibă cu ce începe. Ipoteca la ce a mai rămas, întinsă pe 25 de ani, cu o rată de 4%, se ridică la 1322$/lună. Deja cei 5800, care au devenit 5000$, scad la numai 3700. Dar stați, că n-am terminat cu casa. Impozitul pe proprietate e de 3000$/an la o astfel de casă, 250$/lună. Deja vorbim de numai 3450$ rămaşi.

În America de Nord însă, aşa cum ştiţi cu toţii, spaţiile sunt întinse şi viaţa fără maşină e foarte greu de conceput. Cuplul nostru ipotetic, fiind “numai” deţinătorii unui salariu MEDIU pe economie, şi fiind foarte chibzuiţi, nu-şi poate permite 2 maşini noi – cca 40,000$. Să spunem că au o maşină plătită, mai veche şi încă una nouă. Cea veche, are nevoie – fiind trecută de 8 ani (masina mea are 12 şi 230,000km) – de reparaţii, piese etc. de 1200$/an (ora de muncă la mecanic este de 100$/h, deci nu e nimic absurd). Cea nouă e finanţată şi ei trebuie să plătească pt ea o rată de 300$/lună. Deja venitul lor a devenit numai 3000. Benzina pt amândoi: fiecare făcând o distantza mică (doar locuiesc în Ottawa, un oraş mic) de numai 60km/zi, 21 zile lucrătoare, 2520 km/lună amândoi, la un consum de 8L/100 km, 1.2$/L, înseamnă 240$/lună. În Toronto însă, nu e nimic anormal să faci 100km/zi. Dar să nu uităm asigurarea pe maşini. Pentru cele 2 maşini, e un calcul conservativ să spunem că plătesc 200$/lună, 250$ cu tot cu casa (eu plătesc aproape 200 pt 1 maşină şi casă). După ce extragem reparațiile şi ratele, benzina si asigurarea, cuplul nostru imaginar a rămas cu numai 2500$/lună.

“Şi ce?! Este rău 2500$/lună?” Nuuuu, desigur că nu. E minunat dar mai e cale lungă până la capătul calculelor. Să spunem că familia are 2 copii preşcolari. Grădiniţă este 1400$/lună pt amândoi copiii. Vorbim de îngrijitoare care îi supraveghează şi le dă mâncare la prânz. O grădiniţă cu programe educative sau cazul în care unul din copii nu este “toilet-trained” (nu se duce la baie singur) poate costa 1200/copil. Deci din cei 2500$ au rămas numai 1100. Din acest motiv adesea unul din părinţi stă acasă – pentru că nu se merită să meargă la muncă, dacă slujba nu e foarte bine plătită sau dacă are 2-3 copii mici.

Ei bine, din aceşti 1100, oamenii trebuie să-şi cumpere mâncare – poate un 500$/lună, haine – poate un 150$/lună pt toată familia (de la Wal-Mart, nu din magazine cu fițe unde doar o pereche de blugi ar costa acesti bani), trebuie să plătească telefonul, căldura, apa, electricitatea, TV-ul (aşa, doar vreo 60 de canale, fără canale de filme şi alte figuri)– 300, trebuie să strângă pentru o vacantza şi – mai ales – pentru pensie. Da, da, da, dragii mei. Pensia asigurată de guvernul canadian e doar cu o linie deasupra baremului de supravietzuire – cca 1100$/lună. Şi asta este pentru TOŢI – indiferent c-ai fost director sau femeie de serviciu. Dacă vrei să ai o bătrâneţe liniştită, vrei să te mai bucuri de anii amurgului, mai bine te gândeşti din timp.

După cum vedeţi, un calcul foarte, foarte grosier arată că familia noastră – oameni ideali, chibzuiţi, moderaţi – beneficiind de un salariu MEDIU pe economie, abia trăiesc la zi, ba chiar poate au dificultăţi în unele luni cu plata lucrurilor obligatorii.

O ducem mai bine?! Da, evident că multzi o duc mai bine decât în RO. De ce? Pentru că fie au trăit extrem de modest până ce-au ieşit la liman: copii crescuți, casă plătită, maşini plătite etc. , fie, ca in RO, îşi finanţează stilul de viaţa cu datorii.

Partea a II-a – Stilul românesc de viaţă

Să ne întoarcem acum şi la români, la sărăciile şi nevoile lor. Aş fi absurd să nu recunosc că există multzi, foarte mulţi oameni disperaţi, cu venituri îngrozitor de mici, cu nevoi. Nu mă refer la pensionari, nu mă refer la cei care o viaţa întreagă au muncit în sistemul comunist, “la stat”. Mă refer însă la clasa medie, la cei din generaţia mea, la cei care asemeni celui din povestea care m-a stârnit, au salarii considerate medii în RO. De câte ori merg în RO, vorbesc cu oameni de acolo, trebuie să-mi muşc limba ca să nu dau cu ea în bieţii oameni care inocenţi, oftează la adâncimea crizei economice, după care strecoară, în treacăt, că nu merită menţionat, despre vacanţă de vară la Londra sau de cea de iarnă de la Viena, câteodată despre amândouă.

Ajuns în RO am fost şocat cât de des mănâncă lumea la restaurant. Zi, seară, când şi cum. Aici ne-ar fi imposibil să mâncăm tot timpul la restaurant. Un fast-food înseamnă 10-12$/persoană; un restaurant începe de la 30$/persoană. Câteva zile şi seri pe săptămână mâncat la restaurant ar însemna 1000$. Deci, noi nu ieșim atât de des în oraș cum o face românul cu venit mediu.

O regulă de aur a finanţelor personale spune că nu trebuie să-ți iei maşină care să fie mai scumpă de 1/3 din venitul tău brut anual (dacă nu mai ai alte angarale). Priviţi în parcare câte maşini de 8-9… 12000 EU (sau mai mult) veţi vedea acolo. [ Îmi amintesc chiar cum, stând la o cafea la ieșirea de la Palas, în 15 minute, fără a număra mașinile sub 20.000 euro, am strâns 350.000 euro în mașini de lux ] Dacă acest sistem de responsabilitate financiară ar fi implementat în RO ar însemna că 60% din vecinii voştri au un venit de 2-3000EU/lună şi noi ştim că nu este aşa.

Familia medie ontariana NU are vacanţe în fiecare an. O vacanţă la mare – să spunem Florida sau Cuba – pentru o familie de 4, cu zbor şi mâncare, bacșișusi şi ce mai trebuie ajunge uşor la 2500$. Nu toţi îşi permit ăsta. Aşa că se duc ici şi colo şi asta, iarăşi, nu e ieftin. O zi la un parc de apă, deşi amuzantă, poate uşor da o gaură în buzunarul familiei de 200$. Şi totuşi, mulţi dintre acei nemulţumiţi de starea de lucruri din RO au vacanţă şi de vară, în Turcia, şi de vacanţă de iarnă, la munte, şi de vacanţele intermediare – o fugă în Italia de Paşte, 1-2-3-4 weekenduri ici şi colo etc.

Familia media ontariana, aşa cum am spus, se îmbrăca de la Wal-Mart, cu chinezării. Da, din acelea la care un român ar strâmba din nas cu dispreţ. Lucrurile de firmă, deşi poate mai ieftine decât în Europa, sunt totuşi lucruri de care te apropii numai de la un nivel social încolo. Dar e ok, pentru că nimeni nu te arată cu degetul că ți-ai luat o fustă făcută în Thailanda pe care nu scrie nici Armani si nici CK. Imi aduc aminte că plimbându-mă pe stradă prin Constanța, la fiecare colţ de stradă era un magazin care fie vindea ceasuri de 1000-2000 EU, fie lenjerie intimă la sume la fel de exorbitante.

Cât despre electronice? Desigur că unii se laudă cu ultimul iPhone dar, în același timp, mulți au telefoane de 4-5 ani. Am avut un coleg – bine plătit, multe peste medie – care încă are un iPhone din a IIa generație “Și ce dacă? Merge bine, mă descurc cu el”. Iar mașini? Aidoma – deși tot mai mult creditele ieftine, pe termene absurde (8 ani pentru unele mașini) i-au făcut pe mulți tineri și mai bătrâni s-o ia razna. În 2004, lucram cu un alt coleg care făcea peste 120.000$/an și conducea o Toyota Tercel de 11 ani – dac-ar fi vândut-o n-ar fi luat 1500$ pe ea. “Am alte priorități în viață și merge încă bine” mi-a spus el. Îl cred. O mașină e doar o tablă care, dacă nu cheltuiești sume uriașe, va rugini, se va perima și te va ruina dacă lași dorințele să-ți înfrângă nevoile.

Partea a IIIa – Morala

Viaţa nu este ca în filme. Nimic nu se face peste noapte şi cine încearcă metoda “gratificării instantanee” (instant gratification) prin folosirea creditelor îşi asumă nişte riscuri. Şi în America de Nord, mulţi şi-au asumat aceste riscuri – au planificat numai pentru versiuni optimiste în care salariul lor va creşte, au cheltuit tot şi încă un pic pe deasupra când timpurile erau bune şi au spus că “avem casă, avem 3 maşini, avem cabană la țară” înainte de a le fi plătit. Când economia s-a prăbuşit şi planurile optimiste nu s-au împlinit, s-au trezit repede din visul cu pulbere de aur şi au ajuns să doarmă în maşină, sub poduri sau în azile de săraci. Fiecare are o explicaţie şi o poveste de durere dar, dacă le iai la puricat, adeseori nu găseşti prevederea aceea pe care ai noştri părinţi o aveau “Să strângi bani albi pentru zile negre”.