Oamenii simt că nu primesc ceea ce-și doresc. Deși individual nu mă pronunț, social, statistic, mi se pare complet neadevărat. Și nu are importanță la ce se referă când se simt nedreptățiți social – din ce apreciem, din cele ce aplaudăm și lăudăm, din aceea avem mai mult. Dacă nu ne place ce avem trebuie să ne schimbăm gândul și la majoritatea semenilor noștri, și trebuie să aplaudăm mai multe din ceea ce dorim să avem. Trebuie să schimbăm acel group-think care înfierează unele lucruri dar le și aplaudă, concomitent.
Japonia are rata cea mai mare de returnare a obiectelor și banilor pierduți, peste 70%. Un profesor opina că nu e atât legislația cea care cârmește societatea spre cinste cât presiunea socială și educația. Copiii sunt puși de mici să returneze ce găsesc pe stradă iar adulții s-ar vedea certați de familie, la părerea cărora țin, dacă și-ai însuși așa ceva.
La polul opus, în RO, ținem la stimă cocălarul îmbogățit peste noapte prin jaf, pentru că are mașină de 150,000 euro. Apreciem și pițipoanca “făcută” de N fotbaliști, și spectacolul TV care se bizuie pe scandal și can-can, și politicienii care înjură ca la birt. Ba chiar și corupții – sunt oameni buni – și nu fac nimic decât să-și umple buzunarele, după care ne lipesc cu scuipat o bancnotă pe frunte. Și apoi, cumva, absurd pentru mine, ne plângem că avem mai mulți cocălari și mai multe pițipoance, prea mulți corupți, că nu avem modele bune iar tinerii aspiră să devină ca Becali, nu ca Brătianu.
Nici măcar nu contează ce declarăm, contează faptul că îi privim și le acordăm timp din mintea și inima noastră, că le ținem minte numele și vorbim despre ei și-i apărăm public. Asta e relevant mai relevant decât declarațiile academice despre ce ne dorim în fapt. Privim cu jind pe politicienii români care “s-au ajuns“, chiar și dacă au făcut-o prin corupție, și disprețuim “căpșunarii” sau “badandele“, unii cu diplomă de facultate, care schimbă cearceafuri în Germania. Fără să fac paradă de valoare spun, cu mâna pe inimă, că aceștia din urmă valorează, pentru mine, mai mult decât un Varujan Vosganian sau alți politicieni de mucava din RO.
Am pornit să scriu acest articol pe baza altui articol apărut pe BBC. E vorba de un tânăr de 19 ani, extrem de sărac, din Liberia. Era șofer pe un taxi-moto și trăia cu câțiva $ pe zi dar a returnat 50,000$ găsiți în drum. Am văzut și în RO asemenea exemple înălțătoare, splendide, care-ți recâștigă încrederea în umanitate. Dar, apoi, ca și în relatarea despre liberian, am văzut armata de zombi care se năpusteau cu “asta e normal, ce-l tot lăudați?”, cu “sărac vei muri“. Însăși bunica copilului meu, fosta soacră, pe când muncea în Italia cu doar 600eu/lună, a găsit 20-30,000 euro de care angajatorul nu avea habar. După o noapte de luptă cu sine, cu tentația, i-a returnat. Minunat. Mai puțin minunat e că acest gest de noblețe și onestitate a fost întâmpinat de mulți români cu “nu mai spune la nimeni cât de proastă ai putut fi“. O cred. Ar fi absurd să n-o cred după am văzut de atâtea ori în România onestitatea și corectitudinea fiind tratate drept prostie, generozitatea fiind tratată cu suspiciune și bășcălie, bunătatea drept slăbiciune ș.a.m.d.
Povestea taximetristului liberian s-a terminat frumos. Președintele țării i-a dăruit 10,000$ la care s-au adăugat alte donații. Proprietarul banilor i-a dăruit 1500$ – cam puțin, pentru că în mod standard “finder’s fee” e de 10% (deci 5000$ – poate părea mult dar când recuperezi 90% din banii pe care-i credeai dispăruți pe veci, n-ar trebui să ți să pară mult). Mai mult de atât – un colegiu din SUA i-a oferit admisie și bursă completă după ce-și termină educația secundară. Pentru acest viitor luminos, individul, care abandonase școala la 9 ani, a revenit la școală.
Simțim uneori că nu avem putere și nu putem schimba nimic din ceea ce ni se întâmplă. Mulți dintre noi așteaptă pe cineva care să o schimbe pentru noi, în timp ce noi continuăm să prețuim lucrurile greșite, să alegem greșit, să aprobăm atitudini greșite. Mai mult, mulți dintre acești mulți își fac un titlu de onoare din a beșteli gesturile înălțătoare, de a porcăi – cu îndoială, bășcălie, ridiculizare, jignire sau cinism.
“Mesia salvează România” nu se va întâmpla. NOI TREBUIE SĂ FIM SCHIMBAREA. Știu că ne simțim mici, nesemnificativi și, de unii singuri sau puțini fiind, chiar suntem. Dar trebuie să plecăm de undeva, să aplaudăm gesturile frumoase, cuvintele frumoase – mai ales când sunt însoțite de fapte, delicatețea și decența umană. Mi se pare important să nu lăsăm să treacă nimic meritoriu fără să subliniem cât de meritoriu este. Din anul sabatic pe care l-am petrecut în RO (2013-14) cel mai mare regret al meu este legat de o casieriță de la Auschan. A fost excepțională, m-a ajutat dar, puțin debalansat de atitudinea ei incredibilă, am părăsit magazinul. Mi-aș fi dorit să-i chem șeful și să-i spun “e o angajată excepțională, țineți-vă cu dinții de ea“. N-am făcut-o și încă mai regret.
Sunt lucruri mici care care pot genera un lanț al lucrurilor mici care va conduce la marile transformări. La o adică nu e nevoie să stârpim complet Răul – cum se crede, greșit – ca să avem o viață mai bună. E nevoie doar ca Binele să-l depășească pe acesta-n forță.
Morala e clară pentru oricine:
– Să aplaudăm deschis frumosul, oricât de mic sau pueril ni s-ar părea gestul.
– Chiar dacă avem suspiciuni că, în spatele gestului, ar exista motivații urâte, să nu ne rostim suspiciunile, măcar până ce nu știm precis și nu avem dovezi. Pentru că dacă ne înșelăm acoperim cu noroi puținele flori frumoase din grădina noastră.
– Să întoarcem spatele răului și non-valorilor, indiferent unde le observăm: rude, prieteni, cunoscuți de care avem nevoie. Cine nu are curajul s-o facă deschis – poate pentru că nu vrea scandal sau nu vrea să-și piardă slujba – o poate face cu delicat, cu demnitate: să spună puțin și concludent sau chiar să nu spună nimic, să lase tăcerea să vorbească.
– Să-i ajutăm pe cei din jur în orice fel putem – nu doar în viața particulară dar, mai ales, în viața profesională. Chiar și când nu-i putem ajuta, o vorbă de înțelegere, o părere de rău exprimată fac o diferență uriașă. [ Mi-e silă când mă gândesc la funcționarii care rânjesc fericiți când găsesc o chichiță sau un ceva important ca să-ți refuze dosarul; sau la cei care beștelesc clienții pentru că nu știu ceea ce ei, de 10 ani în slujbă, știu ]
– Să alegem valorile adevărate – zi de zi, ceas de ceas. Să alegem politicianul moderat, rezervat, nu scandalagiul de duzină care “le-o zice“. Să alegem onoarea, cinstea dusă la absurd, onestitatea în fața lui “haide, breh, că oameni suntem“. Să apreciem toleranța și înțelegerea în fața cuvintelor bombastice, incitării, mâniei sau bășcăliei, indiferent cât de amuzante sau tentante sunt acestea din urmă. Să cerem celorlalți, după ce am cerut asta nouă înșine, un comportament vertical.
– să întoarcem și celălalt obraz – să răspundem Răului cu Bine. De exemplu, să răspundem unui grobian cu politețe și moderație și când nu mai putem să degajăm discuția, arzându-l poate cu “sper ca ziua/viața să ți se îndrepte și să te calmezi“. Toți vrem să fim percepuți ca buni, chiar și oamenii care se manifestă oribil doresc asta; dacă le răspundem în moneda pe care ne-o oferă, le dăm justificarea perfectă pentru Răul pe care-l varsă asupra lumii. Dacă, însă, rămânem pe poziție (calmi, politicoși) activăm rușinea și chiar dacă n-o mărturisesc, această rușine îi poate convinge că trebuie să se schimbe.
Sunt lucruri și atitudini banale, intuitive. Sigur nu aveți nevoie să le rostesc eu în clar. Dar o fac ca să fie făcut, ca să ne reamintim cum ar trebui să fie lumea și că NOI suntem “lumea“.
No Comments