Investiții

Speranțele absurde sunt rădăcina nefericirii. Din păcate, când vine vorba de investiții, speranțele cetățeanului de rând din România sunt rareori realiste. Este lesne de înțeles – sărăcia este un mediu propice pentru speranțe absurde, e foaia albă de hârtie pe care poveștile de îmbogățire abundă. Nu degeaba participarea la loterie este mai ridicată în regiunile sărace ale unei țări (e valabil și pentru Vest). Nu degeaba scheme Ponzi precum Caritasul lui Ioan Stoica – care promitea de 8x suma inițială investită în doar câteva luni – și FNI-ul lui Vântu – care promitea dobânzi de 3-4x mai mari decât media – au găsit atâția contributori.

Din nefericire, metodele de îmbogățire rapidă la care visează omul de rând nu prea există. Partea bună este că există, în schimb, foarte multe metode de îmbogățire lente. Sunt metode testate, metode sigure, metode care vă lasă să dormiți noaptea. Despre celelalte metode, nu uitați zicala americană conform căreia “dacă un lucru este prea bun ca să fie adevărat, probabil nu-i adevărat”.

Mi-aș dori să dați la o parte otrava visului elucubrant de îmbogățire rapidă. Nu aveți nevoie de magie ca să căpătați, dacă nu bogăție măcar o oarecare prosperitate care să elimine grijile “zilei de mâine”. Pentru asta nu trebuie decât să începeți să investiți, cât mai devreme în viață, și să lăsați timpul să lucreze pentru dumnevoastră. În ce anume să investiți? Depinde de situația personală, deși anumite repere sunt comune. O investiție “bună”, pentru mine este acea care returnează un profit decent – peste rata de inflație – și implică riscuri scăzute. Nu este nimic absurd să obțineți de la o investiție în valută (euro, USD), perfect conservativă, un profit de 7% pe an. Știu că pentru mulți cetățeni din România, care visează să transforme 1000 EU  într-un milion, pare un profit derizoriu. Cei 7%, combinați cu puterea “dobânzii la dobândă” se traduc în DUBLAREA investiției la fiecare 7 ani. Acest 7% este o medie – într-un an bun, puteți face 10-12% sau chiar mai mult; într-un an de criză, cum a fost 2008, s-ar putea să returneze valori negative și trebuie să fiți răbdători, să nu panicați, pentru că nimic nu durează la nesfârșit, nici timpurile bune dar nici cele rele.

GREȘEALA: Amânarea începerii economisirii/investirii. De ce amână oamenii?! Cel mai adesea pentru că ei cred că au nevoie de sume mari pentru a porni la drum. Cine amână până la momentul când îi vor prisosi 10-50.000 EU, probabil va fi surprins de moarte înainte de a porni la drum. 500, 100 sau chiar 50 RON pe lună sunt sume perfect valide pentru a porni pe drumul investiției.

Calcul: 500 EU investiție inițială într-un fond mutual cu o performanță medie de 5.5% (sunt cât se poate de conservativ), la care se adaugă 50 EU/lună înseamnă, în 25 de ani… 35,000 euro. Dacă fondul mutual este unul mai performant, cu 7%, în 25 de ani înseamnă… 43,000 euro. Nu este plata pentru un yacht dar, aducând peste 3000 EU/an în profit, la bătrânețe, nu mai trebuie să vă îngrijorați cât costă gazul sau cu cât s-a scumpit electricitatea. Dacă vi se pare puțin – întrebați pe cineva care are aceste griji! Și tot ce v-a costat sunt 50 EU – pentru mulți este o ieșire la restaurant.

Ce investiții aveți la îndemână? Iată o sumă de idei:

• imobiliare
• metale prețioase
• acțiuni ale unor companii, REIT-uri, BDC-uri
• fonduri mutuale, cu concentrare diversă

Optim este să investiți în cât mai multe lucruri, să nu puneți toate ouăle în același coș.

Imobiliare

Cei mai mulți români cu care am vorbit sunt atrași de investițiile imobiliare. Cred ca atractivitatea este în tangibilitatea investiției. Nu este o investiție rea – dacă e făcută pe termen lung și foarte lung (vorbim de 20-30 de ani). Există însă o sumă de lucruri pe care trebuie să le aveți în vedere care, din punctul meu de vedere, o fac cel mai puțin atractivă.

1. În primul rând, o asemenea investiție este o investiție relativ mare pentru un lefegiu – deci e mai potrivită pentru un moment târziu în viață, când omul a căpătat o putere financiară. Nu putem investi cărămidă cu cărămidă ci investiția cere o plată inițială majoră.
2. Implică multă tracasare: găsirea chiriașului potrivit (responsabil), ridicarea chiriei, reparații ale proprietății.
3. Investiția în imobiliare este cea mai puțin lichidă. Dacă treceți printr-o criză în viața personală și aveți nevoie de bani, nu puteți vinde doar o cameră din imobil. Este genul de investiție “totul sau nimic”. Imaginați-vă cazul cuiva care a cumpărat un apartament în 2007, cu 80.000 EU. Acum, probabil, acel apartament valorează 45.000 EU. Nu ar conta dacă nu aveți nevoie de bani: se poate închiria cu, să zicem, 250 EU/lună și, în 10-15 ani este foarte probabil să valoreze 100.000 EU (iar, în 10 ani, a produs 30,000 EU, deci a produs un profit de 6.25%). Dacă însă sunteți siliți să-l vindeți acum, veți fi “încălțați” cu o pierdere de 45%.
4. Legislația românească nu vă protejează, nu oferă avantaje. Dacă o faceți la “negru”, nu sunteți protejat de eventualele probleme cauzate de chiriaș. Dacă o faceți perfect legal, nu puteți evacua chiriașul decât cu ordin judecătoresc, veți plăti CASS, 18% pe venit și multe alte tâmpenii însă nu (cred?) că puteți deduce din profit reparațiile locuinței (rog să fiu corectat dacă mă înșel).

 Metale Prețioase

Platina, aurul și argintul NU sunt investiții. Asta nu înseamnă că nu își au locul în coșul de investiții. Ele sunt o metodă de a păstra valoarea banilor. Practic, dacă am calcula cât valora un automobil, în grame de aur, pe vremea lui Henry Ford și acum, am vedea că e o cantitate egală. Desigur, pe perioade scurte, speculațiile îl fac să devină extrem de profitabil. De câte ori incertudinea lovește piața bursieră (criza ipotecilor, criza PIIGS – Portugalia/Irlanda/Italia/Grecia/Spania etc.) investitorii caută siguranță în aur, o valoare care nu poate fi distorsionată de guverne. În 2000, aurul era sub 300$/uncie. La vârf, în 2012, ajunsese aproape 1900$ uncia. Chiar și acum, după ce a căzut de la vârf, valoarea unciei rămâne la peste 1200 (un “profit” de 400% în 14 ani sau 28% pe an).

Acțiuni comerciale

Aceasta este o metodă eficientă de a “stoarce” profituri mai mari dar cu risc ceva mai ridicat decât fondurile mutuale. Urăsc termenul românesc de “a juca la bursă”. Un om cu capul pe umeri nu joacă, ci investește. Cu alte cuvinte alege companii extrem de solide, cu o capitalizare masivă (sute de milioane, miliarde) – așa numitele “blue-chip companies“. Cine are o toleranță mai ridicată de risc poate “juca” – alege companii mici, cu potențial ridicat de profit (dar și potențial de a da faliment). Chiar și în cazul acesta, regula de bază este a nu se folosi sume mai mari de 10% din valoarea totală a investițiilor; adică genul de sumă care, chiar dacă e pierdută integral, poate fi recuperată relativ ușor.

Este o metodă de investiții oarecum mai sofisticată – individul trebuie să aibă o oarece idee de ce investește unde investește. Totuși – contrar a ceea ce se crede – nu este deloc chiar atât de complicat cum ne fac să credem agenții de investiții. Prin educație, investitorul minimizează mult importanța ghicitului dar nu există garanții complete. Cu toți putem numi firme ca Nortel, RIM (BlackBerry), Nokia care deși au fost gigantice, s-au scufundat și nici un director n-a găsit calea de a le redresa. Și totuși, privind din partea cealaltă, S&P500, un index format dintr-o sumă de companii de bază din US, n-a pierdut NICIODATĂ bani pe termen de 20 de ani (deși, pentru un an, ați fi putut contempla o pierdere de 30-40% – care, dacă nu panicați, ar fi fost recuperată în anii următori).

REIT-urile sunt așa numitele Real Estate Investment Trust. În America de Nord sunt o manieră foarte populară de a obține un venit suplimentar. Practic sunt companii de gestiune a proprietăților imobiliare. Deci, în loc să cumpărați un apartament cu toate bătăile de cap aferente, cumpărați acțiuni ale unei companii care cumpără, gestionează, închiriază asemenea proprietăți. În US, ca să scape netaxate, aceste companii trebuie să redistribuie 90% din profit investitorilor – acesta este motivul pentru care plătesc 10-12% sau chiar mai mult.  Sunt practic maniera inteligentă de a investi sume mici, fără bătaie de cap, în sectorul imobiliar.  Deși în Europa au penetrat mai lent, acum sunt foarte căutate. Unele REIT-uri se ocupă de locuințe personale, altele de proprietăți comerciale (construiesc mall-uri și clădiri de birouri), altele au ambele și, cu excepția salariilor unui mic colectiv, distribuie mare parte din profit investitorilor, în formă de dividente.

BDC-urile sunt Business Development Capital. Sunt mașina de lansare a noilor companii. Acestor companii li se adresează oamenii cu idei atunci când au nevoie de finanțare. Când companiile reușesc, aceste BDC-uri care le-au susținut, obțin profituri mari pe care le redistribuie (ca REIT-urile) investitorilor de la care au obținut bani. BDC-urile care au contribuit la Facebook au primit acțiuni la valori de circa 25c care, în momentul lansării FB s-au vândut cu… 38$.

Vom mai vorbi despre aceste investiții și de maniera sigură de a obține profit pentru cei ce sunt de acord cu un anume risc.

Fondurile Mutuale

Am ajuns la ceea ce, pentru mine, ar trebui să fie baza investițiilor cetățeanului normal. Acestea sunt colecții de acțiuni ale unor companii, adunate în jurul unei teme centrale. Această temă poate fi geografică: Asia, America de Sud, US; poate fi o industrie: fonduri mutuale legate de metale prețioase, de manufacturare ș.a.m.d.; poate fi vorba de dimensiunea companiilor: small-cap (capitalizare mică), mid-cap sau large-cap.

Ele încearcă să elimine unul din problemele acțiunilor – distribuie riscul. Putem cumpăra acțiunile unei companii dintr-o industrie căreia-i merge bine dar acea companie are un director slab, care aruncă bani pe fereastră și ne va merge foarte prost. Un fond mutual axat pe acea industrie însă, va avea cel mult 1-2% în acea companie, deci nu va suferit decât minimal de lipsa de performanță a uneia din companiile care o compun.

Orice bancă oferă această metodă de investiție. Investiția inițială începe de la sume relativ mici – 500 RON/EU/USD – și adăugările ulterioare pot fi mult mai mici.