Noul sclavagism

Se vorbește mult despre noul sclavagism. Argumentele sunt multe și deloc de neglijat. Un studiu pe care l-am citit și nu mai reușesc să-l găsesc (altfel l-aș posta aici), calcula că împărțirea bogăției în USA este mai injustă decât cea din Imperiul Roman. Cineva mi-a spus cândva “ne naștem sclavi și trebuie să ne răscumpăram”. Fiind pasionat de istorie mi-am dat seama că nu este departe de adevăr. Și în Roma Antică sclavia nu era, așa cum se crede, ireversibilă. Erau sclavi care economiseau bacșișurile, se împrumutau, dădeau economiile ca împrumut cu dobândă, făceau investiții și ajungeau să se răscumpere – pe ei și pe cei dragi – din sclavie. Erau însă și mai mulți sclavi care, în zilele libere, iroseau absolut tot ce strângeau în luni întregi. O podoabă, ca să o întreacă pe sclifosita de Flavia, o prostituată sau o beție de pomină, când au dat de băut la toți prietenii și și-au crescut renumele.

Trăim într-o lume care are, la fundație, banii. Am spus-o și o repet, dragostea de bani e un lucru rău. Când însă muncești din greu, petreci zile întregi într-un birou pe care, de multe ori, îl urăști, cu colegi pe care nu-i apreciezi pe toți, a-ți arunca banii pe gratificarea de moment este un lucru la fel de rău și distructiv. Dincolo de ideea lipsita de merit ca totul este o mare conspirație, mie mi se pare mai degrabă un joc, cu jucători extrem de talentati, unii pricepuți și muncitori și alții care nici nu realizează că sunt pe teren.

La ce vârstă poți să-ți dai seama de cine are stofă de “sclav veșnic” și cine dă semne de înțelepciune? La 40-50, când oamenii pot fi evaluați după acumulările lor financiare, după stabilitate și poziția socială? La 25-30, când și-au completat studiile și știm ce cariera au ales, ce prognoză de prosperitate au? Se pare că aceste semne sunt mult mai timpurii.

Pe scurt, pentru cei care nu cunosc limba engleză (priviți filmul pentru că subiecții sunt nostimi, mai ales micuța care miroase cu pasiune bezeaua) . Omul povestește despre un experiment celebru organizat de Universitatea Stanford din California. Un grup de 600 de copii cu vârste de 4-5 ani au fost testați pentru capacitatea de amânare a gratificării, a premierii personale. Li s-a oferit o bezea cu promisiunea că dacă așteaptă și n-o mănâncă până ce examinatorul revine în cameră, li se va mai da una. Durata de așteptare era de 15 minute – un timp interminabil pentru un copil atât de mic lăsat cu un dulce în fața lui. Rezultatul a fost că doar 1/3 din copii au reușit performanța de a aștepta 15 minute, primind a doua bezea ca premiu. Verificându-se progresul acestora în viață mai târziu, după diverse intervale, s-a ajuns la concluzia că această categorie, de copii care amână premierea, performau mai bine în școală, aveau rezultate mai bune în teste și dovedeau o competență mai mare în viață.

Totul este însă antrenabil, chiar și răbdarea și experimentul nu este o sentință. Prefer să mă uit la el ca la un semnal de alarmă. Personal nu cred c-aș fi fost printre cei 33% din cei care au așteptat. Educația și exemplul mamei mele mi-a dat obiceiurile și autocenzura necesară pentru ca, după perioada de iresponsabilitate a tinereții, să îmi îndrept căile și să pot avansa în viață.

De cele mai multe ori noi înșine decidem dacă vrem să fim sclavi până la capătul vieții, mereu tremurând în fața unui șef sau ne putem deschide, pas cu pas, porțile spre relaxarea financiară.