Pensii – Pilonul 4

Acum voi continua cu ultimul pilon, ultima parte despre Pensiile din România. “Pilonul IV” sau pensia privată suplimentară (nu “privată facultativă” ci “suplimentară“, adică peste cea facultativă) nu este un termen oficial, ci este vehiculat în mediile financiare. Practic, avem de-a face cu 2 componente importante: asigurare de viață și investiție, combinate într-un vehicul unic gestionat de companii financiare Acest produs, nu mai este la modă în Vest dar a fost vreme îndelungată pentru motive bine întemeiate. Înainte, însă de a explora acest produs, să facem o foarte scurtă trecere în revistă a celorlalte tipuri de pensie:

  • Pilonul I + Pilonul II – contribuția obligatorie de 10.5% aplicată oricărui venit. În faza finală, care va începe din 2017 încolo, din acești 10.5% contribuiți lunar, pentru cei care au putut și au optat și pentru pilonul II (cei peste 35 de ani în 2007 puteau să opteze unic spre Pilonul I) 6% se vor duce spre Pilonul II și 4.5% spre PIlonul I.
  • Pilonul II este gestionat de câteva instituții acreditate din România. Unele sunt mai performante, altele mai puțin performante. Acum, la 7 ani după lansarea acestui sistem, avem o privire de ansamblu și putem alege administratorul care a demonstrat performanțe mai bune. Verificați articolul precedent pentru câteva exemple.
  • Pilonul III este “pensia privată facultativă” și are un număr de avantaje… de care, din nefericire,  multe firme și angajați nu profită. Statul scoate de la impozitare 15% din salarul angajatului dar nu mai mult de 400 EU/an, la fel și pentru angajator – un beneficiu de cca 64 EU/an pt lefegiu și mult mai mare pentru angajator. Poate că unii gândesc că 64 EU pe an nu este mult. Acest blog, însă, este plin de mici economii care, toate, cumulate, se pot aduna în sume considerabile.
  • Nici Pilonul I, nici Pilonul II și nici Pilonul III, din câte am citit și găsit pe site-urile ofertelor băncilor (dar nu le-am verificat pe toate), nu oferă cetățeanului un control sporit asupra investițiilor. La Pilonul I nu există nici un fel de control, la Pilonul II există controlul alegerii administratorului banilor, la Pilonul III există “profile de investiție” – 2 sau maxim 3 – din care investitorul poate alege.

Astfel ajungem la Pilonul IV, singurul care, se pare, permite un control mai amănunțit al investițiilor. Pilonul IV a apărut înainte ca Pilonul III să fie legislat. Înainte de 2007, era practic singura metodă cu avantaje prin care cetățeanul să se protejeze și să economisească. Plata pentru Pilonul IV e împărțită – o componentă, un procent relativ mic, curge către o asigurare de viață și (opțional) de sănătate, spitalizare, pierdere de venit, iar cealaltă parte, majoră, se acumulează într-o componentă de investiții. Există chiar și pensii care nu includ componenta de asigurare de viață dar, pentru acest caz Pilonul III pare mai profitabil.

Din nefericire, acest “pilon” nefiind regulat de Stat, de ASF, are parametri complet variabili de la asigurator la asigurator. Iată câteva observații:

  • se contractează, în general, pe durate între 5 și 30 de ani, cele pe durată de 20 de ani fiind mai populare;
  • cu cât termenul contractat este mai lung, cu atât plata periodică (care poate fi lunară, trimestrială, semianuală sau anuală) va fi mai redusă;
  • în primii 3 ani, retragerea din contract, va fi supusă unor penalități covârșitoare, în unele cazuri însemnând forfaitarea completă a primelor plătite!
  • pentru situații excepționale, unii asiguratori vor negocia cu dumneavoastră plățile periodice (le pot reduce sau suspenda) și este preferabil să negociați aceasta decât să anulați contractul;
  • la componenta de viață se pot adăuga tot felul de clauze, bineînțeles, fiecare adăugând costuri cum ar fi:
    • invaliditate temporară sau permanentă
    • spitalizare și intervenții chirurgicale
    • ce situații sunt acoperite
    • indexarea plăților cu rata inflației
  • plata poate fi suplimentată și investită dar banii suplimentari depuși pot fi retrași NUMAI după 6 (șase) luni (conform unei Ordonanțe pe care o găsesc ca fiind foarte tâmpită).
  • în multe din aceste pensii private suplimentare puteți alege destinația investițiilor: diverse fonduri de investiții (mutuale) oferite de asigurator sau de terțe-părți.

Sfaturi legate despre aceste pensii-asigurări, Pilon IV (pe scurt: dracul este negru, dar nu chiar așa de negru și e mai bine să fiți frați cu dracul decât să-l ignorați):

  • Fiți sigur c-ați întrebat și ați înțeles toate comisioanele și condițiile restrictive. Ca regulă generală, mulți asiguratori vor percepe 4% din depunerile inițiale, chiar și cele suplimentare, pe lângă un MER de 2% anual (despre care vorbeam în postarea precedentă). Penalitățile de retragere sunt extrem de dureroase – întrebați despre ele.
  • Nu vă rușinați să întrebați de 2-3 ori agentul pentru a înțelege în detaliu ce vi se explică, să întrebați pe forumuri (să mă întrebați pe mine sau pe Moise Guran) înainte de a semna ceva. Nu semnați nimic pe loc! E o promisiune de termen lung – 20 de ani – și trebuie gândită.
  • Dacă agentul dă ochii peste cap sau pare iritat când vă explică, schimbați agentul! (și nu uitați să pomeniți șefului despre atitudinea lui/ei).
  • Pentru că mulți agenți de vânzare (din orice domeniu) promit marea-cu-sarea și apoi reneagă că au spus sau dau vina pe client că n-a înțeles bine, n-ar strica să înregistrați conversația sau să insistați să adauge ce vi s-a explicat la contract. Știu că mulți vor spune că e ilegal, că nu pot adăuga nimic – oferiți-le posibilitatea să scrie clauzele importante pe o foaie separată de hârtie pe care ambele părți o pot semna, ștampila.
  • Dacă agentul vi se pare șovăitor la întrebările d-vstră și nu spune, onest, “Nu știu, dați-mi timp să aflu și vă contactez cu răspunsul“, ocoliți-l.
  • Întrebări recomandate:
    • Ce penalizări voi suporta dacă retrag banii înainte de 3 ani?
    • Când pot retrage banii cu penalizări reduse?
    • Ce procent din banii mei merge la asigurare și cât la investiție? Pot să-l modific, pot să depun mai mult? Dar mai puțin?
    • Care a fost profitul mediu, pe termen de 5 ani, pe fiecare fond mutual inclus în pensie? Nu toate trebuie să aibă rată mare – unele investiții asigură stabilitatea în vreme ce altele asigură creșterea.
    • În ce condiții pot schimba, altera, componența investițiilor. Uneori strategia de investiție trebuie ajustată la condițiile de piață, alteori TREBUIE ajustată pentru că profilul investitorului s-a schimbat: după 55 de ani banii trebuie mutați, treptat, din investițiile riscante cu profit maxim, in cele mai stabile.
    • La capătul termenului, cu ratele curente și o rată de profit de 8%, câți bani voi avea? Ce avantaj am dacă îi iau în rate lunare vs toți dintr-o dată?
    • Ce puteți face pentru mine dacă trec printr-o scurtă (3-6 luni) perioadă de dificultate financiară? Puteți suspenda (amâna) plățile? Le puteți reduce?
    • Ce impozite voi plăti – pe banii depuși, pe sumele retrase, pe suma retrasă anticipat? Din câte am înțeles, suma de retragere este neimpozabilă dar vă rog, verificați pentru fiecare caz particular.

Nu vă sfiiți să lucrați cu agentul pe exemple concrete (așa, pe cifre rotunjite): cât anume e plata lunară (inclusiv comisioane, inclusiv TVA sau ce naiba se mai cere)? cum se divide această sumă? faceți o medie a profitului pe fiecare tip de fond de investiție (dacă fondul există de 10 ani, folosiți acea medie).

De asemeni, nu vă sfiiți să googlați firma respectivă, să vedeți ce spun oamenii despre experiența lor cu firma și cum își respectă promisiunile. Mi s-au oferit argumente gen “Firma noastră a plătit anul trecut n-șpe milioane în despăgubiri asiguraților”. Nu este un argument: și dacă avea de plătit miliarde și a plătit numai milioane, pentru celelalte având motive și scuze, firma mai este bună?! Când eram în US, căutam asigurare de mașină și, în vreme ce toți cereau 950-1200$/an, era o firmă care îmi oferea asigurarea cu doar 650/an. Am făcut un google și am dat peste relatarea unui asigurat la acea firmă care povestea că un copac îi căzuse peste casă și îi spărsese acoperișul. Aștepta de 2 săptămâni un agent de evaluare – deci numai firma să confirme pagubele. M-am întrebat – dacă așa se comportă în cazul unui acoperiș, când omului îi plouă în casă, cum se vor comporta când e vorba de o mașină. Am luat o asigurare cu 1000$/an

Părere personală

Un prieten care-și cumpăra casă în Ottawa, a întrebat avocatul care-i obligatoriu să-l angajezi pentru a încheia contractul cu constructorul: E un contract bun? Avocatul cică i-a spus: E un contract extrem de nedrept pentru tine. Pentru constructor există numai drepturi, pentru client numai îndatoriri. În alt univers ți-aș spune să nu semnezi așa ceva. Dar… dacă vrei să-ți cumperi casă în Ottawa, trebuie să semnezi. Toți constructorii oferă același tip de contract.
Acest sfat se potrivește și pentru Pilonul III sau IV din România. Oferta nu este optimă, comisioanele sunt mari și, practic, inevitabile. Dar lucrurile stau la fel cam la toți ofertanții. Nu vă supărați pe comisioane – și agenții trebuie să mănânce, și ei au copii și doar puțin ajunge la ei din cei 4%. Cu cât mai mulți oameni vor folosi aceste sisteme, cu atât mai mult vor scădea aceste comisioane (când aduni de la mulți, te poți mulțumi cu mai puțin).

La o adică, întrebarea de bază când cumpărăm ceva NU este “ce profit faci”. La asta – pomenită adesea când eram în RO – se poate răspunde numai cu românescul “Ce te f… grija?”. Întrebarea corectă este: Pot găsi în altă parte mai ieftin un produs cu aceeași parametri și/sau servicii la fel de bune? (degeaba găsești pe cineva care îți ia numai 2% comision de depunere dacă profitul generat de ei este cu 1% mai slabe în fiecare an decât cel al fondurilor de la administratorul care cere 4%). Dacă răspunsul este negativ, atunci trebuie să te împaci cu situația.

Data viitoare voi da o listă de sfaturi generale pentru investiții – vă vor ajuta atunci când vă hotărâți pentru o pensie Pilon IV sau pentru un cont de investiție independent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *