Sfaturi pentru inimă albastră

Ascultam cântece pe Youtube. Mă puneam “la punct” cu muzica românească pentru că în ultimii 13 ani am urmărit prea puțin ce se petrece în acest sector. Din una în alta, clickuind aproape aleator pe cântece, am dat peste “Mi-e dor te tine” cu Mălina Olinescu. “Nice” mi-am spus eu și mi-am spus să văd ce mai face. Am googlat și… da, nu vă mai făliți, voi știați și eu nu știam (și eram mai bine prin asta).

Priveam pozele ei, cele unde era frumoasă și tânără, cele în care nu mai era atât de tânără, ascultam melodia… Ca un tâmpit ce sunt, am început să citesc detalii. Diavolul este în amănunte și chiar așa și este. Citindu-le, scobind informația de sub muntele de titluri senzaționaliste, de scandal, m-am întristat tot mai mult.

Acum nu încerc să vă întristez și pe voi. Cred totuși că mulți dintre noi am trecut prin depresie, prin tristeți și supărări, forme mai ușoare sau mai grave. De ce ne simțeam așa cum ne simțeam, dacă are logică sau nu, e un context absurd. Simți ce simți, nu ce-ar trebui să simți sau cum ți se spune c-ar trebui să simți. Ce este important, singurul lucru pe care trebuie să ne concentrăm este “ce putem face?” Am mai scris despre Depresie (Depression 1 și Depression 2) dar cred că merită să revin.

Deși depresia poate avea o multitudine de cauze care combinate pot conduce la dezastre precum a fost cel al Mălinei, adeseori sunt bazate pe un eșec sentimental. În supărarea noastră generală ne agățăm de un pai, ne imaginăm că avem o singură zonă de lumină în viața noastră și când acea zonă se întunecă, ajungem să credem că nimic nu are sens.  Adeseori motivul principal o persoană de care ne-am agățat visele, speranțele și care dispare sau alege să dispară din viața noastră. Depresia nu suportă logica și n-o suportă pentru un singur motiv: numai mintea și luciditatea o poate împinge afară din sufletul nostru. Dar cum să fii logic când ești în depresie?! Partea bună este că nu trebuie să fii, ci doar să urmezi niște sfaturi care par contraintuitive, să le urmezi împotriva a tot ce simți, împotriva a tot ce ți se pare în acel moment logic să faci.

Nu există un “magic bullet” cu care să poți alunga depresia. Nu există decât mici modificări, schimbări care vor duce la vindecare, care ne pot crea perspectiva corectă asupra vieții, cea care ne poate reda speranța.

Iată deci, practic o sumă de idei menite să vindece “inimile albastre”, idei pentru cei implicați sau pentru cei ce se confruntă cu depresia în prieteni, rude etc. Cele mai multe dintre ele vin în contradicție cu bullshit-urile para-psihologice ce sunt vehiculate.

SFATURI PT CEI DEPRIMAȚI DIN DRAGOSTE:

1. NU păstrați legătura cu cel/cea care v-au rupt inima. Trebuie musai șterși din lista de YM, din lista de prieteni de pe Facebook. Ne vindecăm numai după ce extragem corpul străin (glonte, cuțit, privire) din trupul și sufletul nostru. “Ochii care nu se văd se uită”, spune un proverb clasic. Acum există atâtea metode de a rămâne în contact și toate trebuie tăiate. Dacă nu puteți elimina contactele – din motive obiective (copii, slujbă) – țineți-le la nivelul scopului pentru care există, reduceți-le la minim, fără alunecări în “de ce”-uri inutile, fără cafele. Puteți folosi #3 pt a vă ajuta în această determinare.

2. NU cutreierați pe potecile amintirilor comune. Nu sunt adeptul irosirii acelor amintiri – cum ar fi ștersul pozelor – dar este un timp pentru tot și toate. Arhivați email-urile, pozele electronice, ascundeți cadourile și pozele fizice și, în general, scoateți din cotidian absolut orice v-ar aminti de acea persoană pe care ați pierdut-o. În NY cineva a pornit o afacere absurdă dar care, aparent, funcționează: organizează “înmormântări de relație”. E o ceremonie în care se rostesc incantații, poezii, se ard pozele într-un mod ritual. Cum este cam scump (cca 600$) și NY e departe, nu văd de ce nu am putea noi înșine crea o asemenea ceremonie, în spirit mai ales decât în formă.

3. NU le găsiți scuze (celor ce v-au abandonat). E drept că “întotdeauna adevărul e la mijloc” dar momentul nu e deloc potrivit pentru a înțelege ceea ce nu poate fi înțeles. O râcă sănătoasă este calea spre vindecare. FUCK YOU! e tot ce merită… pentru moment. Ura nu este opusul iubirii – este doar următorul stagiu, natural, indiferent de ce vi se spune sau vi se pare normal. În drumul spre indiferență (când suntem vindecați), trebuie să trecem prin ură. Ajută rememorarea tuturor momentelor când EL/EA nu ne-au tratat cum meritam, când ne-au ignorat, îi putem face responsabili pentru toate lacrimile noastre, pentru toate speranțele pe care ni le-au hrănit și nu ni le-au împlinit.

4. NU vă biciuiți – mai ales nu cu biciurile lăsate de cei ce ne-au rănit. E fenomenul “Hitler/Maica Teresa” (așa îl numesc eu, nu-l căutați în tratatele de psihologie). Ei știu că rănesc și, pentru că nu pot suporta povara conștiinței, ne pictează ca fiind Hitler pentru ca apoi să ne poată “executa”; lucru mai ușor de făcut decât dacă ne-ar picta ca fiind Maica Teresa, buni, minunați. Așa că blamează tot ce pot blama, se agață de cuvinte, de o ceartă, de ceva ce și-au dorit și nu le-am dat. Cei ce sunt părăsiți, în emoția momentului, sunt gata să-și însușească toate aceste blamări și se scufundă. Știu că eu eram să mă scufund sub povară și numai o rememorare lucidă a evenimentelor, când am fost capabil de așa ceva, m-a salvat. Ca argument pentru #3: dacă ei o fac, dacă ei ne pictează în culori atât de negre pentru a se ușura, de ce n-am avea noi dreptul de a face același lucru?! Dacă îi pictăm în culori negre, ne putem ține mai ușor departe de ei și atunci biciurile cu care ne-au flagelat își vor pierde puterea pe care o au asupra noastră, nu ne vor mai hrăni durerea.

5. NU căutați motive pentru ce s-a întâmplat. Suntem de acord că dragostea nu are mult de-a face cu creierul și logica. Deci, când dragostea apare nimeni nu-și bate capul să se întrebe “de ce a apărut?” Totuși, când ea dispare – declarat sau nedeclarat – toți ne frământăm încercând să aflăm de ce și unde a dispărut. E ilogic. La vaietul “de ce”-urilor care ne copleșesc, cel mai sănătos răspuns este “Pentru că”. Analizând, căutând răspunsuri, ne afundăm în durere, ne blamăm, alunecăm tot mai jos. Alternativa e să recurgem la #3 și să răspundem cu un simplu: “Pentru că e un prost/proastă și nu realizează ce-au pierdut” (și e de datoria noastră să le reamintim)

6. Ocupați-vă fiecare minuțel al zilei, istoviți-vă, dăruiți-vă unei idei, unui proiect, orice! “Mâinile care stau sunt instrumentul diavolului”. Acea “ură” de care vorbeam poate fi motorul unor succese răsunătoare – aveți șansa de a-i arăta nemernicului/nemernicei ce au pierdut. Poate că vor fi atât de încântați de noile voastre reușite încât vă vor vedea într-o nouă lumină și vor realiza greșeala lor. Dacă nu se va întâmpla astfel, oricum veți ieși mai buni, mai talentați, cu succese bifate care vă vor ajuta să vă simțiți bine cu voi înșivă. Orice țel este valid: încercați să gătiți ceva nou, o nouă diplomă/certificare, un țel sportiv.

6. Puneți-i în colț pentru a vă declara neiubirea. Nimic nu eliberează mai mult decât un simplu “Nu te mai iubesc!”. Această declarație nu e ușor de obținut – trebuie împunși, sufocați, trebuie aduși în acel punct, fie prin logică, fie prin presiune directă/indirectă în care nu se mai ascund după degete. La furie o vor spune și nu vor fi vorbe spuse la mânie ci va fi adevărul, “scuipat” la mânie.

7. NU vă urmați instinctele. Instinctele, atunci când ești deprimat, când ești strivit de deziluzie, sunt complet deraiate. Nu ascultați melodii duioase, de dragoste, nu urmăriți comedii romantice. Puținul timp liber pe care vi-l lăsați (vezi #6), ocupați-l cu lucruri care vă vor vindeca. Faceți ceva contra-intuitiv: căutați (în loc să evitați – cum este natural) poveștile de viață triste (în documentare, în ziare, în tren oriunde le puteți găsi). Ascultând lupta cuiva cu cancerul, prin ce trece cineva când o persoană iubită i-a murit, lupta de supraviețuire care este un aspect cotidian în anumite părți ale lumii, veți reuși să vă puneți durerea în perspectivă. E musai sa ne numărăm binecuvântările în viață, să realizăm cât de multe lucruri bune avem și aceste povești ne ajută să facem exact aceasta pentru că ne arată cât de puține binecuvântări (din acelea pe care noi le luăm ca normale, nici nu le mai vedem) au alții.

8. Trebuie să ne reevaluăm, să ne regăsim, să ne aducem aminte cine suntem. După ce am fost abandonați, părăsiți, e numai natural să fim invadați de un sentiment de non-valoare, să ne minimizăm, să ne simțim urâți, nedoriți. Există o multitudine de opțiuni, fiecare știe ce merge pt el/ea. Sport pentru a slăbi și a fi în formă, acea diplomă nouă, sau pur și simplu cheltuiți niște bani pe tratamente cosmetice, haine, pantofi. Nu îndepărtați admiratorii, admiratoarele, chiar și dacă nu sunteți în disponibilitatea emoțională de a le oferi ceva – explicați sincer cum e starea voastră mentală și veți fi surprinși/surprinse să aflați că, în unele cazuri, vă vor oferi timp și confidența de care aveți atâta nevoie. Încălcați-vă prejudecățile, intrați pe un site de dating, postați cele mai bune poze din timpul când erați îndrăgostiți/îndragostite, când erați pe „top of the world” și scăldați-vă în email-urile, complimentele admiratoarelor/admiratorilor.

8. În fine, sfaturi triviale: sport, mult sport, încă și mai mult sport. Ajută. Vitamina B6. Ajută și ea. Un regim de viață de cazarmă: somn la ore fixe, trezit la ore fixe, dedicație în muncă și căutarea unor activități care ocupă și mintea și mâinile.

Notă: Dacă nimic nu ajută, nu e nici o rușine să căutăm o cârjă de moment, care să ne cumpere timp pentru a implementa acele schimbări în viața noastră care ne vor stabiliza. Cu o precizare: un Xanax nu este un pretext pentru ca noi să stăm pe fund, să ne plângem de milă, să ne bălăcim în nefericire. Este un ajutor temporar, care să ne cumpere timp pentru a ajunge pe malul celălalt… dar noi trebuie să vâslim. 

SFATURI PT PRIETENI:

– Dacă sunteți prietenii cuiva deprimat, de obicei, din bune intenții, aveți tendința de a spune inepții gen “viața e frumoasă” sau “lasă că trece” sau “e plină balta de pește”. Intenția e bună, consecința însă e dezastruoasă. Când trivializați durerea acelei persoane, o forțați să-și argumenteze starea. Argumentând-o, persoana se va “monta”, va rememora despărțirea, va cicla în ceea ce simt deja și ceea ce o trage în jos. Nu trebuie să înțelegeți durerea celuilalt (cu puține excepții, nu aveți cum s-o înțelegeți) – trebuie doar s-o acceptați, s-o respectați.

– “Nu spune prostii” sau “viața merită să fie trăită”, dacă vi se fac insinuări despre sinucidere, la fel, nu ajută câtuși de puțin. E iarăși un caz de trivializare, de banalizare a sentimentelor celui în suferință. Cioran recomanda, celor ce veneau să-i mărturisească că se gândesc la așa ceva, să purceadă la plan numai atunci când sunt absolut siguri că nu mai există nici o speranță pentru ca viața lor să se îndrepte și NICIODATĂ când sunt supărați, deprimați. Nu interziceți această “soluție” ci cereți amânarea ei. La urma urmei, cum am mai explicat, tot ce are nevoie o persoană deprimată ca să-și revină este timpul. Trebuie să câștigăm timp pentru ea.

– Nu ajută nici să vorbiți de rău sau de bine “foștii”. Dacă îi vorbiți de rău, fiind încă îndrăgostiți, oamenii le vor lua apărarea și, poate, vor simți nevoia să-și plângă de milă; dacă îi vorbiți de bine, vor simți nevoia să vă argumenteze cu amintirea celor rele făcute de ecși – iarăși nu este bine. Cel mai bine este să-i ajutați să-și ia mintea de la ei – o excursie cu lucruri noi și o gașcă antrenantă, o discuție intelectuală despre orice altceva decât fosta relație, o cerere de “ajutor” într-un proiect major, excitant.

– Trebuie să ne ferim să empatizăm cu cei deprimați. Cineva care plânge cu ei, le întărește convingerea că e ceva de plâns, că li s-a întâmplat ceva catastrofal peste care nu vor putea trece. O atitudine bândă dar glumeață e mult mai constructivă, gen “hai, lasă prostiile; mai bine mergem la un film” sau “gata, am vorbit destul despre X; sughiță acum; hai sa gătim prăjitura aia de care tot vorbim”. Nu e capătul lumii, voi o știți dar ei sunt pierduți și nu pot pricepe asta.

– În prima fază, “de ce”-urile nu vor putea fi oprite. Ei simt nevoia să analizeze și nu-i veți împiedica s-o facă. Dar trebuie limitată zona de analiză – 15-20 min apoi trebuie găsit ceva care să-i scoată din zona de disperare.

– Ajutați-i în a-și consuma timpul constructiv, nu în discuții interminabile. Deveniți partenerii lor la sala de sport și trăgeți-i afară din casă – nu acceptați scuzele, amânările, răspunsurile evazive. Găsiți-le activități constructive cu care să-și umple fiecare minuțel al zilei și dacă nu se conformează – nu vă va place ce voi spune – dați-le un șut în fund (unul metaforic). Pare contra-intuitiv să dai în cineva căzut, dar rușinarea le poate insufla forța de a se ridica de la pământ și de a face ceea ce trebuie să facă și nu ceea ce simt nevoia să facă (să-și plângă de milă, să rememoreze, să analizeze).

– Ajutați-i să vadă tot ce este dincolo de culmea dealului: o familie, copii, călătorii, bogăție, realizare profesională, ceea ce știți că, înainte de a cădea în depresie își doreau. Nu există un medicament mai bun pentru un trecut putred decât un viitor luminos.

– Last but not least: spuneți-le că-i iubiți, că aveți nevoie de ei și enumerați-le – ei nu prea au puterea de a o face – binecuvântările din viață.


 

1 Comment

  • Felicia

    September 9, 2013 at 11:50 pm Reply

    Buna. Ca de obicei, sfaturi binevenite si de buna calitate. As mai adauga ceva. In astfel de perioade lectura e un bun amic, plus iesirile la teatru, muzeu, parc, etc. In rest, ar trebui sa intelegem un simplu lucru: un om care te iubeste, nu te paraseste, iar de altul, nu ai nevoie, sa plece.

Post a Comment