Pentru unii, lumea se împarte în națiuni, rase, religii. Din acest motiv caută răspunsul în acești parametri. Pentru mine, lumea se împarte în culturi – locuri fizice și metafizice în care anumite gândiri de grup, pentru anumite motive, se încetățenesc și dictează asupra comportamentului individului.
În culturile primitive sau nu tocmai evoluate, relațiile sociale se bizuie pe forță și ierarhie. E numai normal, deci, ca scuza oferită să fie percepută ca un fenomen înjositor pentru individ. O face numai cel mai slab către cel mai puternic. Când e îndreptată spre egal, e semn că se dorește obținerea unui avantaj, beneficiu. Pentru că e percepută, social, ca o atitudine umilitoare, de recunoaștere a puterii celuilalt, individul de rând din această societate involuată, se ține departe de ea ca de dracu’.
În culturile avansate, relațiile sociale se bizuie pe respect și egalitate. Aceasta ridică stigma de pe cererea iertării. Din contra, multe culturi avansate laudă gestul și consideră că individul se ridică social atunci când face lucrul corect, acela de a-și recunoaște greșeala. În limba engleză se spune „It takes a great person to admit they were wrong and an even greater person to fix their mistakes” ( Doar un om mare din punct de vedere moral are puterea de a-și admite greșeala și numai unul încă și mai mare își repară greșeala ). Actul cererii iertării, în aceste culturi, înnobilează.
Desigur, oricine, indiferent de cultura care-l domină, își dorește o scuză. E natura umană și scuza e un instrument de bază al relațiilor sociale. Una făcută corect, în parametrii pe care-i voi descrie mai jos. Acestea însă vin, într-un mediu neprielnic, numai de la inferior către superior. Pentru cei oarecum egali sociali, cel rănit se lasă păgubaș și acceptă orice ceea ce i se oferă: un „Hai să nu ne mai certăm”, un cadouaș fără cuvinte sau chiar pur și simplu redeschiderea conversației (după o lungă perioadă de incommunicado ) de către cel care se consideră c-a greșit. Asemenea schițe de scuze, evident, nu sunt satisfăcătoare, nu curăță greșeala și supărarea cauzată de ea. Nu fac nimic decât să vâre evenimentul neplăcut, greșeala și supărarea sub preșul relației – de unde vor ieși la iveală din nou, la prima situație conflictuală între părțile implicate.
Cultura este cultură, individul este, însă, individ și nimic nu spune că individul nu-și poate depăși cultura, nu poate transgresa către o etapă improprie grupului din care aparține. Deci, cum sună o scuză corectă?
O scuză sinceră atinge 2 aspecte:
- Arată pocăința sinceră pentru acțiunile/cuvintele proprii
- Recunoaște rănirea adusă de acțiunile/cuvintele proprii.
O scuză sinceră urmează etapele descrise mai jos:
- Exprimarea remușcării. Într-un mod sincer, autentic, articulat, vinovatul trebuie să înceapă prin exprimarea părerii de rău. Cuvintele magice „îmi pare rău” sau „regret”sunt primele care trebuie să plece de pe buzele celui care a greșit.
- Admisia responsabilității. În această etapă trebuie să arăți că simți empatie pentru persoana pe care ai rănit-o, c-o înțelegi de ce se simte rău. Empatie = să te pui în papucii persoanei respective și să-ți imaginezi cum te-ai simți dacă cineva ți-ar face sau spune ceva similar. Nu oferi o scuză generică „Iartă-mă”sau „Îmi pare rău” pentru că aceasta poat suna nesinceră și nu spune că ai înțeles ce ai greșit. „Iartă-mă că am făcut și am spus…” este formula care spune că înțelegi ce ai greșit.
- Să faci reparații. Aici introduci acțiunea care, în viziunea celuilalt, va repara situația, îl va face pe cel rănit/cea rănită să se simtă întreg/întreagă din nou. „Spune-mi ce pot face ca să nu mai fii supărat/supărată.”
- Promite că vei încerca să nu repeți greșeala. E nevoie să-l/să o asiguri pe cea căruia/căreia i s-a greșit că atitudinea nu se va repeta, că-ți vei schimba comportament. Acest pas reconstruiește încrederea și repară relația. Și, evident, chiar trebuie să te strădui din răsputeri să nu repeți greșeala – în caz contrar riscând ca reputația și onestitatea ta să fie puse la îndoială.
Este important să eviți aceste greșeli comune, din ciclul “Ce să NU faci când îți ceri scuze?”:
- Nu explica. Explicațiile nu fac decât să slăbească impactul scuzelor. Explicațiile sunt scuze care te disculpă, care încearcă să te elibereze de rușinea greșelii. Explicațiile, chiar dacă sunt valide, trebuie păstrate pentru o etapă mai târzie.
- Nu întârzia scuzele. „Too little, too late”, expresie nord-americană spune că ori faci ce trebuie, imediat, ori dacă întârzii, scuzele și regretele trebuie amplificate. Dacă nu vrei să faci penitență îndelungată, dacă dorești o iertare rapidă, cere-ți scuze imediat ce ai realizat că ai greșit.
- Nu te ofusca dacă scuzele nu-s acceptate imediat – Dacă ai întârziat sau ai greșit în anumiți parametri ai scuzelor, iertarea nu va veni rapid. Nu șovăi în mesaj, nu trece de la scuze la acuzații, insistă că poți repara situația și iertarea va veni.
Cultura este cultură, o întrupare a mediului în care omul a crescut și a evoluat. Individul este, însă, individ. Depinde de decizia lui/ei proprie de a se înregistra – prin comportament – într-o cultură a forței și ierarhiei, o cultură arhaică, sau într-una civilizată.