Una din cele mai triviale greșeli (în care cad și eu adesea) este judecarea unor evenimente petrecute într-o cultură/societate/țară cu care suntem nefamiliari prin prisma experiențelor personale. Nici măcar nu știu dacă este o greșeală. Poate că e o reacție firească – să folosim intrumentele pe care le avem la îndemână (experiențele noastre) ca să analizăm problemele cu care ne confruntăm.
Acest lucru este evident când citesc despre opiniile unor femei (dar și bărbați) din România despre #MeToo. Aceste persoane ajung adeseori la concluzii greșite pentru că, indiferent de cât de familiare se simt cu universul nord-american, fără a fi trăit aici 2-3 ani este imposibil să ai o părere fundamentată. Și filtrează titlurile din presa nord-americană prin propria lor experiență sau prin experiențe apropiate, prin abuzurile trăite în RO (pipăiri în autobuz, capcane sexuale și viol, șefi și colegi porcoși și insistenți, slujbe condiționate de alcov).