Din CANADA – La ce-i bun un guvern

Mă plâng adesea de risipa și ineficiența guvernului canadian. E normal. Întâi pentru că asta e natura fiecărui guvern sau instituție atât de mare încât diluează responsabilitatea personală. Apoi, pentru că, implicat fiind (am lucrat pentru guvern în diverse departamente – Public Works, Agriculture, Elections, chiar și Shared Services; iar acum lucrez pentru Global Affairs) știu exact cât de ineficiente sunt aceste departamente și, de ce nu, eu personal. Spre deosebire de alții, însă, eu am beneficiul de a putea compara – cu guvernul României și, prin comparație, cel al Canadei predă proiecte, face lucruri tangibile pentru mine și ceilalți cetățeni.

M-am gândit să le povestesc și altor români, pentru că nu ajută să ne plângem și să spunem „Așa NU ne place” ci, atunci când spunem aceasta, să completăm cu „Mai bine astfel”. România și românii, cred eu, au nevoie de modele. Mi s-a spus de câteva ori – și se vehiculează mult în România – că am copiat prea mult și că nimic n-a mers așa că ar trebui să fim originali. Am copiat, e drept, dar am copiat prost, fragmentat – o bucățică dintr-un sistem, alta din altul și am încercat să potrivim una cu alta piese din puzzle-uri diferite. În plus, indiferent de cât de bun este sistemul în teorie, în practică devine cât de bun este fiecare participant în sistem. Continue reading “Din CANADA – La ce-i bun un guvern”

Când este bine să fii “încet la minte”

Ieri am dat peste o știre tristă [ Puteți s-o citiți integral aici ]. Jeremy Quaile, un bărbat din Calgary, Alberta, s-a sinucis. Anul trecut câinele său a fost găsit mort după câteva zile petrecute închis în mașină. La aflarea știrii comunitatea internaută s-au năpustit asupra lui cu invective: că e un idiot, o persoană îngrozitoare, un „gunoi uman”. Degeaba încerca Jeremy să explice că nu știe ce s-a întâmplat și cum a ajuns câinele în mașină – că l-a căutat peste tot și a fost foarte trist crezându-l rătăcit. N-a fost pus sub acuzare, n-a fost judecat într-un tribunal. Doar în Curtea Opiniei Publice. Oamenii buni ai internetului,  însă îi spuneau că mai bine ar muri. Și i-a ascultat. S-a omorât. Continue reading “Când este bine să fii “încet la minte””

Diavolul Din Detalii (#MeToo)

Una din cele mai triviale greșeli (în care cad și eu adesea) este judecarea unor evenimente petrecute într-o cultură/societate/țară cu care suntem nefamiliari prin prisma experiențelor personale. Nici măcar nu știu dacă este o greșeală. Poate că e o reacție firească – să folosim intrumentele pe care le avem la îndemână (experiențele noastre) ca să analizăm problemele cu care ne confruntăm.

În această poză din 2010, ne spune femeia care zâmbește atât de degajat, senatorul Al Franken a pipăit-o pe fese.

Acest lucru este evident când citesc despre opiniile unor femei (dar și bărbați) din România despre #MeToo. Aceste persoane ajung adeseori la concluzii greșite pentru că, indiferent de cât de familiare se simt cu universul nord-american, fără a fi trăit aici 2-3 ani este imposibil să ai o părere fundamentată. Și filtrează titlurile din presa nord-americană prin propria lor experiență sau prin experiențe apropiate, prin abuzurile trăite în RO (pipăiri în autobuz, capcane sexuale și viol, șefi și colegi porcoși și insistenți, slujbe condiționate de alcov).

 

Continue reading “Diavolul Din Detalii (#MeToo)”

Ce sărbătoresc eu de Crăciun

N-am avut osul credinței. Unii se nasc cu el, alții îl dobândesc. Pentru mine nu s-a întâmplat nici una și nici alta. Crescând într-un mediu materialist-dialectic ar fi fost și dificil. Dimpotrivă – am fost educat în miracolele științei, suspicios și investigativ prin natura mea. După ce, pe la 8 ani, am descoperit cadourile ascunse în casă, n-am crezut în Moș Gerilă, vărul comunist al lui Moș Crăciun. După ce-am citit Biblia, nici în Dumnezeu, în cel descris în aceasta în Geneză. Prea multe găuri de logică pe care, chiar și la citirea de la 12 ani, mă lăsau nedumerit: un Pământ creat în X zile, o Grădină a Raiului din care erai dat afară pentru că doreai să înțelegi, o rasă umană crescută dintr-un singur cuplu, un Cain împins la crimă de un Dumnezeu care iubește doar pe cei ce-i fac cadouri speciale, toate animalele pământului pe o singură barcă (și chiar, Dumnezeu, trebuia să-i omori pe toți – altă soluție nu exista? și dacă așa procedezi când lumea s-a „ticăloșit”, de ce n-ai dat un Potop înaintea Războaielor Mondiale?) ș.a.m.d. Continue reading “Ce sărbătoresc eu de Crăciun”

Români din America de Nord III

OTTAWA

Puteți citi episodul 1, aici, și episodul 2, aici.

Era un timp foarte dificil pentru mine. După slujba din Vancouver care, fiind la un dot-com, se terminase vremelnic, îmi găsisem slujbă la Marconi, în Ottawa, în ultimele luni ale boom-ului din tehnologie. Era octombrie 2000. Am supraviețuit 3 runde de dări afară dar, în cele din urmă, mi s-a spus să sting lumina (eram la IT) și să mă duc acasă. Era februarie 2003. Îmi era îngrozitor de frică. Poate că nu-s bun, poate că mi-am găsit slujbă doar pentru că piața mergea bine, cum o să mă descurc  acum, în noile condiții? M-am descurcat – am găsit o slujbă cu un alt dot-com în doar 3 săptămâni. Dar această firmă m-au stors ca o lămâie și m-au aruncat la gunoi. Îmi amintesc de asta pentru că tipa de la Personal m-a chemat la ea în birou și m-a pus să-i rezolv o problemă personală de IT (deși nu era treaba mea) și, peste 5 minute,  mă reîntâlneam cu ea în sala de conferințe, unde îmi comunica c-am fost dat afară. Desigur, nu era vina mea și nu era vina ei – compania avusese pierderi și trebuiau să restrângă rândurile – dar contează mult cum faci ceva. Continue reading “Români din America de Nord III”

Români din America de Nord II

(tot) VANCOUVER

Urmare la Români din America de Nord, primul capitol.

Cam la două luni după ce am început să muncesc la NetPerform, recruitera m-a invitat la petrecerea anuală pe care o dădea pentru clienții ei. Era modul de a le mulțumi și de a ține legătura personală cu ei. Avea și de ce – o plasatoare ia cam 20-30% din salariul lor de contract sau, dacă e plasat pe o poziție permanentă sau chiar dacă poziția de contractor e modificată de firmă într-o poziție permanentă, mai ia încă 3 luni de salar ca primă. Deși mulți români și-au manifestat amărăciunea sau furia că intermediarul face atât de mult, pe mine nu m-a deranjat niciodată. Deprinzându-mă de ideea (extrasă din pachetul „greaua moștenire a comunismului”) că omul n-are voie să exploateze munca altui om,  încerc să mă concentrez pe prosperitatea caprelor mele și nu pe boala caprei vecinului.

Downtown Vancouver, văzut din SeaBus, cu care treceam zilnic apa, din N. Vancouver.

Nu știam la ce să mă aștept dar am decis să mă duc la această petrecere. Mi se spusese continuu cât de important e „networking”-ul și, eu și soția mea, eram și cam izolați așa că m-am dus gândindu-mă, naiv, că acolo îmi voi face prieteni. Continue reading “Români din America de Nord II”

Români din America de Nord

Important: Rețineți că am scris „români”, cu un singur „i”. Nu generalizez ci doar povestesc câteva interacțiuni cu anumiți români de aici. Nu cred că există un destin, personal sau colectiv, pe care un individ puternic să nu-l  poată depăși. Din păcate mulți, chiar și la mii sau zeci de mii de kilometri de țara mamă, nu au putut (sau nu au dorit) să se desprindă de anumite defecte pe care cultura noastră le tolerează sau chiar le încurajează.

VANCOUVER

Anul era 2000. Luna aprilie. Ziua 28. La doar 12 zile după împlinirea a 30 de ani. După 3 ani de așteptare, de agonie și extaz, aterizam în Vancouver. Veneam după o perioadă extrem de grea. În 2 luni terminasem actele pentru plecarea din RO, dădusem 5 examene Microsoft și trecusem și printr-o sesiune cu grupele de colegiu, unde suplineam. Îmi jurasem că o voi lua încet. Am luat-o… vreo 3-4 zile, poate chiar 5. Apoi am început să arunc cu CV-ul în stânga în dreapta, să caut slujbă. La cam 6 săptămâni urma să vină și Brîndușa, cea care-mi era soție atunci, și micuțul Gabriel Alexandru. Se născuse în luna noiembrie a anului trecut. Continue reading “Români din America de Nord”

Freedom of speech

Nu sunt credincios. Nu pentru că n-aș vrea – trebuie să fie foarte comod să trăiești în certidune – ci pentru că nu pot. Nu am „osul credinței”. Și totuși am răsfoit Biblia. Nu este pentru mine cuvântul lui Dumnezeu ci o colecție de observații empirice, de nebunie, de platitudini, de filosofie – depinde de ce secțiune vorbim.

Una din vorbele care mi s-au lipit de minte vine din Geneză – „La început a fost CUVÂNTUL…”. Luam fraza așa cum este și nu cercetam. Apoi, într-o zi am realizat ce vrea să spună și de ce CUVÂNTUL a fost primul. CUVÂNTUL stă  între GÂND și FAPTĂ. Deși important GÂNDUL este efemer și personal, fără rostire e nimic. FAPTA fără CUVÂNT e neînțeleasă, prost primită, negândită, inacceptabilă. Continue reading “Freedom of speech”

Sunt oameni. Cu bune și cu rele.

Zilele trecute, la serviciu, lansam una din glumele mele habituale: că sunt un „straight-gay” (gay-hetero).

– Cum vine asta?, a întrebat un coleg.

– Păi, simplu. Știu mai multe culori decât știe bărbatul obișnuit, poți discuta cu mine despre design de apartament, despre modă, beau băuturi dulci… Dar, când vine vorba de sexualitate, nu poate fi pusă în discuție.

– Ei, na, nu poate fi pusă în discuție, s-a lansat în conversație o colegă cu care nu prea schimb vorbe multe. Neobișnuită atitudine pentru o canadiană dar foarte obișnuită pentru o canadiană din Quebec, de unde este ea.

– Sexualitatea oricui poate fi pusă în discuție, a continuat ea oarecum ofuscată. Continue reading “Sunt oameni. Cu bune și cu rele.”

Importanța plângerilor care nu rezolvă nimic

Nu ajută deloc! Nu schimbă nimic! Sunt corupți/indolenți/indiferenți” este, discutabil, răspunsul cel mai tipic dat de un român când i se sugerează să facă plângeri și reclamații. Recunosc că, după ce petreci ceva timp în RO, este ușor să înțelegi această viziune. Funcționarii și ofertanții de servicii știu foarte bine să ne inducă acest sentiment de futilitate. Așa că, preponderent, românii se plâng… unul altuia.

Am auzit/citit din nou același argument legat de modul în care RTV și A3 au prezentat demonstrațiile pașnice ale cetățenilor care nu doresc grațieri/amnistieri care servesc conducătorilor corupți. Aceste televiziuni, așa cum știm deja c-o fac, s-au lansat în speculații ridicol de departe de adevăr. Mulți s-au plâns la CNA și au încurajat și pe alții s-o facă. Răspunsul a fost cel scontat: NU AJUTĂ. Și totuși… Continue reading “Importanța plângerilor care nu rezolvă nimic”