Pleonasmul expresiei “dragoste cu năbădăi”

Să ne imaginăm dragostea ca un continuum de serenitate, dulceață, gângureli frumoase este minunat… dar nu foarte realist. Dragostea adevărată nu poate fi decât cu năbădăi. Dragostea adevărată, nu acele sentimente călduțe de simpatie, ci genunchii care tremură, răsuflarea care se taie, senzația de cădere în gol, frica de a nu cădea în gol combinată, curios, cu nepăsarea căderii, este un lucru prețios. Este o emoție prețioasă și relativ rară.
G. Klimt - Mother and Child 1905
Pentru că este eterică, așa cum fac de obicei, caut o analogie mai telurică pentru a mă explica: rar, prețios… hmmm, un tablou superb al pictorului preferat. Imi plac mulți și mulți mă fac să vibrez dar Klimt e unul din acei artiști speciali. Imaginați-vă că dețineți o pictura a pictorului favorit: Picasso, Modigliani, Matisse, Van Gogh. Nu, nu poate fi a unui „ilustru necunoscut” pentru că, în mintea noastră, e o pictură pe care oricine și fiecare și-o dorește, fie și numai ca un trofeu de afișat. Oare o asemenea posesie, unică, de neînlocuit (așa simte fiecare când iubește), care vă luminează ziua și vă încălzește în miez de noapte, v-ar lăsa neschimbat(ă)? N-ați tremura la gândul pierderii ei? Nu v-ați face griji că cineva o va fura sau numai murdări, știrbindu-i din valoare? Dacă nu vă faceți asemenea griji, dacă sunteți absolut calmi, rămâneți astfel: NU este iubire. Este doar o reproducere vulgară pe care o puteți înlocui repede, ușor și cu costuri minime.
Există însă în toate o măsură sănătoasă și toți stim că tot ce e prea mult strică. La fel cum lipsa năbădăilor trage semnale de alarmă referitoare la intensitatea iubirii, năbădăile artificiale și dese sunt distrugătoare pentru o relație. E normal să fii îngrijorat de prețiosul tablou și să iei niște măsuri de protecție. Dacă însă nu te mai duci la serviciu, să te culci în fața lui și să ataci pe oricine încearcă să-l privească, atunci ai ajuns probabil prea departe. Celălalt, partenerul/partenera, te poate ajuta: păstrându-și calmul, îți poate indica anormalitatea năbădăilor și poate încerca să fie mai atent la spaimele tale, fără însă a-și distruge viața personală pentru asta.
Concluzii:
– Nu există dragoste fără năbădăi (nu pentru MINE)
– Dacă acestea lipsesc, atunci mai mult ca sigur nu este vorba de iubire
– Transparența și empatia, grija de cel în care au intrat năbădăile ar trebui să ajute la potolirea acestora. Atitudinea indiferentă față de ele (chiar și atunci când poate nu înțelegem motivul lor sau ni se pare absurd) nu poate decât să le întețească. Dacă asigurările demne și recertificarea iubirii prin cuvinte calde nu ajută, atunci trebuie să ne îndepărtăm, măcar pt un timp de „năbădăios/năbădăioasă” – spunem ce avem de spus, cum ne afectează și ne retragem, dându-le (-ne?) timp de calmare.


 

2 Comments

  • Mada

    May 26, 2012 at 12:13 am Reply

    Asta e desenul din bucataria ta?! Doamne, ca te-am intrebat si direct pe poza de pe Facebook, cine e acolo?!
    Si I totally agree! 🙂 dar doare foarte tare…

  • Mada

    May 26, 2012 at 12:14 am Reply

    Gustav Klimt… am gasit :)))

Post a Reply to Mada Cancel Reply