La divorț mi s-a explicat că toate lucrurile rele care mi se întâmplau atât de neașteptat și atât de precipitat sunt datorate unor fapte rele din trecut. Unele erau din trecutul atât de îndepărtat, 5 ani sau chiar 10 ani, încât explicația nu avea nici un sens din punct de vedere practic și am rejectat-o. Am cugetat însă și am realizat ca totuși, din punct de vedere karmatic, primeam ceea ce semănasem. Această concluzie nu avea legătură cu situația de moment, cu fosta sau cu mine, ci era (și este încă) o concluzie de amplitudine, metafizică: făcusem lucruri rele și viața mi le întorcea. Mi le întorcea într-o formă inedită, brusc, fără să-mi dea timp de pregătire sau vreo altă șansă… Acest lucru, departe de a mă deprima, m-a ajutat. Mi-am spus că situația are 2 valențe pozitive:
- Dacă există karma, înseamnă că trecând prin suferință, voi readuce echilibrul dintre bine și rău; că o dată ispășită „pedeapsa” voi avea șansa unui nou început
- Dacă există karma, înseamnă că, în acest nou început, voi preveni un nou sfârșit relativ simplu: evitând faptele rele, oferind mai multe fapte bune cu care să șterg păcatul faptelor rele care mi-au scăpat.
Am adunat bucăți de ici și de colo și m-am decis, în pofida firii mele egoiste, egocentriste, să încep întotdeauna prin a da și nu a cere. În mintea mea era numai logic: dacă dai, dacă mă concentrez pe parteneră, dacă o voi înconjura cu atenție și gesturi frumoase, ea va fi inundată de recunoștință și din prea-plinul de iubire și recunoștință se va strădui să mă facă fericit. Eu voi fi fericit că mi se dă atenție, și această atenție concentrată asupra nevoilor mele îmi va arăta beneficiul altruismului, ceea ce mă va motiva să continui să fiu atent, să învălui cu tot ce am mai bun persoana iubită. E o strategie minunată, e o strategie logică, n-are cum să nu meargă, nu?! WRONG! Dăruirea mea, atenția de cuvinte și gesturi pe care o acordam persoanei iubite, se traducea nu atât în generozitate și dăruire cât într-o atitudine de „Mi se cuvine” și „Sunt o zeiță”. Începeam să-mi cer scuze nerezervat și din toată inima pentru acele momente când răneam cu vorba sau cu fapta, și, așteptam scuza iubitei pentru o împăcare la jumătatea drumului… și aceasta nu venea. Evident, atitudinea a fost mai vizibilă în anumite relații decât în altele dar simt că străduințele mele nu se traduceau decât în mică măsură în răspunsul așteptat. Curând, pentru ca sunt un altruist prin decizie și nu prin natura caracterului meu, și pentru că răbdarea mea – oricat am extins-o – e limitată, mă scufundam în reproșuri și din acel punct relația o lua la vale. Reproșurilor mele – o idee complet tâmpită și neproductivă, oricât încercam să le temperez și să le eufemizez – li se răspundea cu explicații care mă răneau, intensitatea sporea și deveneam mic, punctând eforturile mele, mi se răspundea „Dar ți le-am cerut eu?!” sau „Când faci ceva frumos nu trebuie să spui” (de parcă eu nu știam și nu mă uram), ceea ce îmi sporea indignarea și… și nu ne mai opream. Da, știu teoria de la A la Z și, într-adevăr, trebuie să dai fără să amintești… dar oare cum poate un om emoțional și egocentric ca mine să ofere „Sună-mă, iubito, la orice oră din zi și din noapte, dacă ai angoase, dacă te-am supărat, și voi fi pentru tine și voi face lucrurile bune” și să i se răspundă, după 3 zile de tăcere, contra-oferta „Da, vorbim diseară la 10 PM, dacă nu cumva adorm”, cum să îmi stăpânesc dezamăgirea cu delicatețea unui domn?! Cum să îmi stăpânesc replicile tăioase, proletcultiste, când mă decavez financiar ca nouă să ne fie bine și când cer găzduire, dupa 4 luni de când eram împreună, și să primesc răspunsul iritat „EU nu mă simt confortabil cu tine la mine în casă, doar știi că n-am condiții”…
Experiență după experiență m-a convins că atunci când oferi oamenilor mult, fără să stabilești condiții, ei tind să ia tot ce li se dă și nu se gândesc că totul are un preț. De ce nu merge karma?! De ce nu mi se întoarce ceea ce arunc în lume?! Pentru că, am realizat astăzi, karma nu este altceva decât o credință. O credință minunată, care ne-ar face viața mai bună de ne-am ralia ei. Nu poți să aplici karma celor care cred că lucrurile care li se întâmplă în viață sunt datorate hazardului sau unui Dumnezeu extern, unei entități îndepărtate. Karma, ca și multe alte concepte, poate deveni realitate numai daca multi dintre noi credem că este o realitate. Dacă luam cu egoism și defilăm cu „EU” în brațe, dacă luam de la unii și îi uităm iar ce ne prisosește dăm altora decât celora de la care am luat, karma nu poate lucra. Nu e nimic magic, nimic divin, decât în măsura în care noi suntem sau devenim divini. Da, e frumos în teorie „Dă dar nu aștepta nimic” dar în câte cazuri reale funcționează?! Câți Ghandi și maica Tereza sunt pe acest Pământ? Sufletul nostru este o cămară de provizii și, ca să avem de unde da, cineva trebuie s-o aprovizioneze. Unii, extrem de puțini, pot s-o aprovizioneze cu credința unei răsplăți f. îndepărtate, o viață după moarte, o reîncarnare mai propice ș.a.m.d. Ceilalți, vrem, măcar din când în când ca acei prețioși, acei iubiți din viața noastră să strecoare câte ceva în inima noastră. Nu e nevoie de măsură, nu e nevoie de cântărire perfectă, o iubire și un cuplu nu se măsoară cu cm sau cu gramul… totul este să nu se producă acel imbalans cumplit care aduce rigla de măsurat pe masă.
De ce am realizat astăzi acest lucru?! Astăzi, fiind la un drive-through, la Tim Hortons, am lăsat o doamnă să intre în fața mea. Ajuns la fereastra, când să plătesc, angajata mi-a spus: „Nu mai e nevoie să plătiți. Doamna de dinaintea dumneavoastră v-a mulțumit pentru c-ați lăsat-o în rând și a plătit”. A fost vorba de numai 2.61$ și totuși ce ne-am dăruit unul altuia a fost mai prețios decât un sac de bani: ne-am dăruit o karma, una pământească, instantanee. Nu o idee prea înaltă ca mintea și sufletul s-o poată cuprinde – un act simplu, instantaneu, minunat. Am făcut un bine și am primit un bine și sunt convins ca pot vorbi pentru amândoi când spun că amândoi am avut o zi mai frumoasă.
Gata să renunț la „metoda mea”, amărât de eșecul ei… apoi, brusc, din senin, ceva minunat se întâmplă și mă recîștigă de partea karmei încă o zi, o săptămână sau un an.
No Comments