Această postare nu se vrea a fi o judecată de valoare (vă aud respirând ușurați). Este o simplă constatare. Nu am și n-am avut niciodată nevoie de acea viziune mistică, de miracole și secrete pentru a crede. Nu am crezut niciodată că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu… și totuși am găsit multe lucruri înțelepte în această carte. Pentru mine Iisus este doar un caracter istoric, un om, un filosof. Nu cred și nici nu mă interesează veridicitatea miracolelor săvârșite de el: învierea morților, mersul pe apă și celelalte. Pentru mine au fost și au rămas trucuri necesare pentru a-și transmite mesajul atât de uman, atât de înțelept. Nu cred în viața de după moarte. Cea mai probabilă teorie, pentru mine, este că mă vor mânca viermii. Și totuși asta nu-mi dă carte blanche pentru a face absolut ce-mi doresc eu, ocrotit de gândul că n-are importanță. Viața, pentru mine, nu are nevoie să fie îmbrăcată în mistere pentru a fi magică. E un proces de evoluție, și, indiferent că e creată de Dumnezeu sau de Natură , e minunată. Dragostea este, în viziunea mea, doar o tulburare hormonală cu regulile ei naturale și asta, cumva, nu mă deprimă și nu mă împiedică de a crede că este adevărată, că este superbă, nu mă împiedică s-o caut, de va fi nevoie, până la capătul vieții. Monogamia este cerută de anumite situații și nici măcar asta, cu atât mai puțin hedonismul lumii moderne, nu mă poate convinge să caut sex întâmplător.
Asta nu înseamnă că pentru mine aceste lucruri, emoții, personaje nu sunt importante, că nu au o dimensiune metafizică, magică, eterică. Sunt duale, deși efemere și telurice, eu văd magie și miracol și mister în ele. Am învățat că majoritatea lumii nu este construită la fel ca mine și aud vocile celor care, având nevoie să creadă în misticul pur, strigă „Blasfemie”. Nu judec pe nimeni, la urma urmei poate că nu este atât de important de ce urmezi niște precepte sau admiri niște personalități și exemplul lor, atât timp cât o faci. O problemă are mai multe rezolvări dar, cât timp rezultatul e verificat, e corect și funcționează, orice metodă de ajungere la adevăr e validă.
Ca să fiu sincer, i-am invidiat uneori pe acei care se scufundă complet în credință, ilogică așa cum îi șade bine unei credințe. E mai simplu de purtat „cred in Iisus pentru c-a înviat în a 3-a zi” decât „cred în Iisus pentru că tot ce spune are mult bun simț și înțelepciune”… Este însă o invidie absurdă. Putem fi numai ceea ce putem fi. Eu m-am născut (sau poate așa m-a format viața) fără osul credinței dogmatice în vreme ce alții au nevoie de decorul suplimentar pentru a se întări. Așa că voi continua să cercetez lumea, să-i aflu secretele și totuși să continui s-o privesc cu ochii lărgiți de uimire la spectacolul ei magnific.
No Comments