Dintre simbolurile tradiției romănești, Făt Frumos este unul de marcă. Cu toți ne-am bucurat și ne-am mândrit cu acest Făt (oare cum este să te numești și la 40 de ani FĂT?!) care creștea într-o zi cât alții într-un an. E ceea ce ne dorim pentru noi, pentru copiii noștri, pentru națiunea noastră – să crească (financiar, intelectual, cultural) peste noapte cât alții nu prididesc în ani întregi.
Problema nu este că acest Făt crește miraculos ci este CUM crește el. Am revenit recent în România și mi-am dat seama că, deși ritmul creșterii e – într-adevăr – excepțional, modul în care crește este păgubos. Confruntat cu unul din sporturile naționale ale intelighenției românești: dragostea-ura pentru America și americani, nu m-am putut abține să nu compar Făt-ul român cu cel american.
Ca și cel american, Făt-ul român cântărește greu. Nu metaforic ci la cântar. Nu că românii ar fi fost vreodată rușinoși la mâncare. Pentru cei sărmani, și noi – prin epoci – am fost sărmani, o masă îmbelșugată a fost mereu un semn de prosperitate, un simbol de reușită. Acum însă, poporul român se confruntă cu alimentele ieftine, importate, în competiția exacerbată de criză și de lipsa de imaginație a investitorului român (când cineva spune „vreau să fac afaceri” se traduce, în majoritatea timpului în „voi deschide un restaurant/bar/cafenea”) dimensiunea porțiilor a sporit și astfel Fătul nostru, cel frumos, devine cap de afiș pentru o nouă dietă miraculoasă. Dacă Făt-ul american a avut nevoie de 20-30 de ani pentru a atinge dimensiuni ridicole, cel român a făcut-o în numai 5-10 ani. Deja poți ochi repede cele 2-3 cupluri din sala unui restaurant care au renunțat la cele mai multe din plăcerile vieții pentru una de căpătâii: cea de îmbuibare. Masa devine pentru ei o piesă de mobilier inutilă: EL poate să-și folosească burta pentru susținerea farfuriei, ea – pentru ca să nu facă firmituri – își aduce farfuria mai aproape de gură: pe țâțe (delicatețea îmi cerea să folosesc aici „sâni”; pragmatismul îmi impune să folosesc termenul corect). Și nu este numai apanajul celor de vârstâ mijlocie sau înaintată, acel moment când nu mai găsești argumente pentru a rămâne slab. Vezi adesea bărbați de sub 30 de ani care călătoresc în public cu o minge de baschet ascunsă sub tricou.
Un prieten, scriitor cu un oarecare renume în RO, Radu Pavel Gheo susținea (acum câțiva ani, e drept) – în cadrul aceleiași competiții de urât americanii – că românii sunt echilibrați când vine vorba de mâncare. Eu l-am rugat să aștepte până acolo unde românii, la fel ca și americanii, folosind salariul MINIM pe economie, pe o singura amărâtă de oră muncită, vor putea să mănânce după pofta inimii. Abia atunci, i-am spus eu, vom vedea cât de echilibrați suntem. Deși nu suntem încă acolo, de la zonele de mâncare din mall – unde într-o pită cât o pânză de cort se înghesuie cartofi prăjiți, carne, salată, sosuri – până la restaurantul unde o porție de ciorbă de burtă are o dimensiune îndestulătoare pentru un sat african, se lucrează cu spor pentru rotunjirea Făt-ului nostru. Acesta, Fătul, seamănă din ce în ce mai mult, cu cel american și, sincer, nu mai e frumos deloc.
Fătul Frumos n-o duce bine cu banii. Fătul Frumos, crezându-se într-o poveste, una gen „Dallas”, vrea să-și permită toate foanțele de firmă și toate jucăriile tehnologice pe care planeta noastră le oferă. Dar Fătul românesc nu știe să cedeze, să renunțe la absolut nimic . Haina de designer, iPhone-ul, ceasul Tissot se asortează numai cu excursii frecvente în străinătate, petreceri cu orice ocazie – de ziua sfântului X sau a vărului prietenului colegului de muncă. Casă „pe pământ” – departe de orașul nebun și ticălos, mașini luxoase cu care să se reîntoarcă în același oraș. Combinate cu principiul „decât să muncesc pe banii aștia, mai bine stau acasă”, Fătul o duce greu economic. La fel cum nu-mi imaginam cum Fătul american, cu numai 35,000$/an poate conduce o mașină de 45,000, aidoma nu-mi imaginez cum cineva care câștigă 400 EU/lună poate deține un celular de 600… Există, bineînțeles un motiv pentru care imaginația mea eșueaza: PENTRU CĂ NU POATE. Fătul Frumos folosește creditul din plin pentru a menține un stil de viață pe care nu și-l poate permite. Fătul Frumos, orbit de etericul poveștii din care s-a născut, consideră restaurantul și vacanțele exotice, produsele de status social sau ultimele gadget-uri ca pe un element mandatoriu al vieții lui, în vreme ce notele de plată la electricitate, la întreținere, gaze etc. ca pe un element opțional.
Zi după zi, la fel ca și în cazul îngrășării, Făt-ul nostru rămâne în urmă și la capitolul financiar până ce ajunge să-și spună că nu mai contează. Și, într-un mod ciudat, are dreptate: când îți lipsesc 1000 RON, are importanță dar aceasta se pierde când îți lipsesc 1 milion de RON; cînd ai 10 kg peste greutatea optimă e cazul să te îngrijorezi… când însă ai 50, pierderea unui kilogram nu face nici o diferență.
Și măcar de comparația s-ar opri aici. Dar, din nefericire, Fătul Frumos e din ce în ce mai prost. „Ăl mai prost om de pe lume e americanu’” spunea primarul (jucat de Victor Rebengiuc) din filmul lui Lucian Pintilie, „Balanța”, spre deliciul comesenilor săi. Asta pentru că, fapt descris tot de înțelepciunea populară, bârna din proprii noștri ochi e mai puțin vizibilă decât scobitoarele din ochii americanilor. Cu oameni care măsoară valoarea unei cărți în capacitatea ei de a-i ajuta să-și obțină Mercedes-ul mult visat, ultimul canal de informație este audio-vizualul. ProTV, un canal format la educația americană, conduce haita și cum cine n-a urmat exemplul s-a scufundat financiar, omul de rând (cel care n-a fost destul de înțelept să renunțe la TV) este, ca și în USA, forțat să ingurgiteze știri pe cât de oribile, pe atât de lipsite de consecință. Urmarea logică este că individul mediu și chiar cel peste medie poate povesti ore întregi despre cine știe ce curvă „de pe centură” care s-a culcat cu 2-3 fotbaliști dar enunță inepții gen „La noi este criză. La voi, în America de Nord, mai este?” sau „pe când era criză în Romania” (Europa tocmai a declarat a doua intrare în recesiune).
Să recapitulăm trăsăturile proverbialului Făt Frumos român:
- este gras ca un porc și își potolește conștiința comparându-se cu imaginile unor cazuri extreme din USA;
- este îndatorat până peste cap și, pentru că nu e capabil să mai plătească aceste datorii, de multe ori își îneacă necazul în crâșme scumpe sau caută uitare și alinare în produse de lux, vacanțe exotice;
- este prost, prostit de o mass-media care hrănește numai prostii. Spre deosebire de fătul american, cel neaoș poartă însă și aroganța semidoctului și nevoia genetică de a-și exprima părerea despre lucruri pe care nu le cunoaște, despre care nu citește și nu se interesează. Aceasta îl face mult mai virulent, mai periculos decât pe fătul anglo-saxon;
- este și cam leneș (cu programul lui de la 9:30 la 2:30, întrerupt de 2-3 ieșiri cu prietenii nu suferă comparație cu americanii unde, de voie, de nevoie, există totuși o etică a muncii)
- este negativist până la Dumnezeu: nimic nu se poate, totul e inutil deși nu a încercat personal, nimic nu are sens (iarăși diferă de ruda nord-americană)
Cu repeziciune potrivită cu povestea românească, Fătul nostrul cel frumos s-a transformat într-un FĂT URÂT. Și am încălecat pe o șa și v-am spus poveste-așa!
No Comments