Bune Intenții
Am un banc preferat cu care subliniez ideea prelegerii de astăzi. E un banc cu blonde dar care, spun eu, este extrem de aplicabil unei trăsături „latine”. O blondă sună pe alta:
„Ce faci, tu?! Vrei să ne vedem?”
„Bineînțeles! La ce oră?”
„La ce oră îți convine ție!”
„Bine așa. Și unde ne vedem?”
„Unde îți e mai ușor să vii.”
„Super! Atunci așa rămâne.” și blondele închid telefonul, excitate de gândul apropiatei revederi.
E una din trăsăturile sufletului nostru cumsecade de a fi îndatoritori, serviabili, de a ne arăta disponibilitatea.
Când cerem cu împrumut, dacă persoana care ne dă bani îndrăznește să facă necuviința de a ne întreba când și cum vom returna datoria, spunem „Cum dorești tu. Când ai nevoie, îmi spui și ți-i dau pe loc”. Apoi, peste două săptămâni, când omul își cere banii, îi explicăm că „oricând” înseamnă „oricând dar nu acum”, ba chiar ne simțim și puțin lezați că a îndrăznit să ni-i ceară atât de curând.
Când invităm pe cineva la noi acasă, le spunem – mărinimoși – că pot trece oricând pe la noi și nu înțelegem de ce sunt atât de stânjeniți când trec și ne găsesc în pijamale.
Dacă cineva are nevoie de găzduire, ne oferim să îi ajutăm, fără o pauză de gândire, și îi liniștim pe dată cu celebra frază „Vino și stai cât ai nevoie și poftești.” [ să-i păzească însă sfântul dacă iau expresia literal ]
Exemplele pot continua. Iubiții sunt dispuși să facă „ORICE” și „TOTUL” pentru persoana iubită. Datornicii sunt de acord cu orice condiții ale împrumutului. Afacerile se fac pe criterii nebuloase gen „și după ce încep să intre banii, îi împărțim echitabil” (ulterior unul va fi în stare de șoc aflând că „echitabil” înseamnă 90/10).
În urma acestor promisiuni, prietenii se desfac, rude nu-și mai vorbesc, relații se răcesc. Și totul a plecat, să nu uităm, de la aceste intenții bune. Aceasta mă face să mă întreb dacă nu cumva sistemul nemțesc/evreiesc/anglo-saxon este totuși mai bun. Personal am găsit mare mângâiere, aici, unde trăiesc, unde toate se stabilesc precis.
Prefer, de mii de ori, să știu exact pe ce mă pot baza, să am acea informație pe care să-mi bazez planurile, decât 1000 de promisiuni pe cât de generoase pe atât de vagi. Mie personal, vorbitul pe șleau îmi dă liniște „Da, poți să locuiești la mine, dar maxim 1 săptămână.”, „Îți pot plăti înapoi datoria câte 100 EU/lună” și „Te aștept între 6 și 7 seara” sunt liniștitoare, pot fi crezute ca promisiuni și pe promisiuni te poți baza… în general… uneori… mai des printre cei cărora le place vorba pe șleau.
No Comments