America lui Trump – Fake News 2

Dacă ați pierdut, citiți Fake News 1.

A crede că poți analiza America de Nord pe baza informației găsite în presa centrală este la fel de naiv ca și a crede că poți înțelege comunismul citind Documentele Partidului. Ce anume mă face un asemenea expert în presă? Experiența și interesul, nimic mai mult. Poate că și lipsa unei vieți personale în ultimii 12-13 ani mi-a lăsat mai mult timp liber pe care l-am folosit în analize, comparații, în deducerea adevărului.

În 2003, blocat într-o slujbă unde lenea era mai prețuită decât munca, am început să citesc 3-4 portaluri de știri zilnic: CNN, BBC, Reuters, Al Jazeera. Am observat cu surprindere că întâmpinam cu emoții diferite, aceeași știre când era relatată de portaluri diferite. De ce o dată jubilam pentru americani (era timpul războiului din Irak) și o dată plângeam pentru irakieni? Așa că începeam să analizez, să compar și să observ cele câteva fraze sau strategii pe care agenția de știri le folosea pentru a-mi atrage simpatia sau oprobiul.

Din nefericire, sunt dotat și cu o memorie de termen lung și an după an am asistat la modificarea atitudinilor sociale și a raportărilor din mass-media. Îmi amintesc, de exemplu, de un editorial dintr-un ziar major din Canada (cred că era în Globe and Mail) care, prin 2005-6, explica diferența dintre “hate crime” și “hate speech”, punctând clar că discursurile, chiar și cele neplăcute, trebuie tolerate în numele libertății de cuvânt în timp ce fapta, “hate crime”, trebuie pedepsită cu duritate. Perfect de acord – ești liber să urăști pe cine dorești, mai ales că nu avem încă metodă de a suprima emoțiile, cât timp nu rănești fizic pe cineva. Da, unele discursuri sunt ridicole, incitante, supărătoare – dar cine dintre noi este atât de pur și echilibrat încât să-i încredințăm slujba de a cenzura discursurile neproductive? Acum, gândindu-mă la acel editorial, mi se pare că l-am citit în altă viață, și nu cu doar 15 în urmă. Acum toată presa s-a întors și autorul unui asemenea punct de vedere ar fi spânzurat, n-am îndoială – dacă nu fizic, măcar în efigie. De ce? Pentru că în Curajoasa Lume Nouă, construită pe Regulile Propagandei, orice disensiune e privită ca un act de dușmănie deschisă.

Această memorie de termen lung mă face și să urmăresc un eveniment și consecințele sale de-a lungul anilor și să observ procesarea diferită, “uitarea” unor elemente esențiale și inserarea altora minore, deseori abia opinii personale, care însă schimbă radical povestea spusă.

EXEMPLU: În Ottawa, în 2016, Abdirahman Abdi, un somalez refugiat a început să hărțuiască și să asalteze  (să atingă sexual) femeile dintr-o cafenea. Nu era prima dată când acest lucru se întâmpla, a spus proprietara cafenelei. [ Articolul de pe Wiki – repetă la fiecare acuzație “allegedly” (deci “se presupune”) – tehnic corect, dar în realitate menit a induce dubii față de acuzații chiar și când sunt extrem de fundamentate, o strategie des folosită în jurnalistica modernă; acest “se presupune” dispare când se discută despre polițistul acuzat ]. Cetățenii au blocat ușa pentru a-l opri să părăsească premiza până la venirea poliției. A urmat o încăierare cu poliția, o urmărire pe jos și când s-a încercat reținerea lui a fost nevoie de folosirea forței. Abdirahman Abdi a decedat – după ce a fost lovit de un ofițer cu pumnul pe care purta o mănușă cu monturi de plastic (echipament des folosit de poliție). Ofițerul, Daniel Montsion, a fost pus sub acuzația de omucidere. Comunitatea somaleză a umplut ecranele televizoarelor acuzând nesiguranța în care se simt în Canada – o idee absolut asurdă, mai ales când comparăm cu “siguranța” oferită de Mogadishu, capitala Somaliei. În august 2016, BlackLivesMatter a organizat un protest. Lui Abdirahman Abdi, refugiatul somalez de 37 de ani, fără serviciu, care “butona” femeile în cafenele, i s-a ridicat o placă de comemorare!


La începerea procesului polițistului, în 2019, o reporteră a scris pentru CBC, relatând cu ce este acuzat polițistul, ce i se impută etc. Din suita ei de articole lipseau elementele de bază – care, în viziunea mea, trebuiau menționate pentru o justă informare, mai ales că de la caz trecuseră 3 ani:
– ce infracțiuni ale lui Abdirahman Abdi au necesitat intervenția poliției. Într-un an de vârf al mișcării MeToo, o femeie, jurnalistă pentru postul național al Canadei, ignoră să ne povestească despre asalturile și hărțuirea asupra femeilor. Puteți să credeți că e coincidență, eu cred că e o încercare de a susține două lucruri care se bat cap-în-cap.
– faptul că atunci când agenții de poliție s-au apropiat de el Abdirahman, o namilă de om de 1.9m, a ridicat o greutate de 13kg deasupra capului;
[I-am scris acelei jurnaliste. Mi-a răspuns că procesul polițistului e abia la început și că aceste detalii vor ieși, pe parcurs, la iveală. Dacă au ieșit eu nu le-am regăsit în nici unul din cele 6 (șase) articole pe care Laura Osman le-a scris ]

De ce ar face-o? De ce ar minți aceste surse publice de informație? Dacă în secolul al XIX-lea răspunsul era „cherchez la femme”, acum un răspuns simplistic ar putea fi sintetizat în „cherchez le monnaie”. Mass-media centrală decedează. Această moarte a început lent dar s-a accelerat. Cu sute și mii de portaluri care publică opinii, intenții, păreri, toate pe gratis (plătite, în fapt, prin publicitate și alte trucuri) cetățeanul de rând nu mai dă bani pe ziare și abonamente. Știrile s-au demonetizat, stațiile s-au închis, jurnaliștii scumpi (dar buni) au fost dați afară, înlocuiți de puștani care au mai multă mânie decât intelect. Știați că toate poveștile de anvergură din SUA se bizuie pe 5-6 outlet-uri de știri, unde se mai face jurnalism investigativ? Mii de stații de televiziune, radio-uri, portaluri web,  toate plagiază știrile dezvăluite de o mână de portaluri. De ce nu se mai face jurnalism bun? Pentru că e scump și nu se merită. Confruntată cu supraviețuirea, mass-media centrală (și nu numai) a realizat că e mai ieftin să vândă opinii părtinitoare presărate cu multă indignare.

Este, desigur, o parte a problemei. Către cine vând aceste știri? Cine sunt consumatorii de știri? Sunt locuitorii marilor orașe, cei educați, cei răsfățați. Mulți dintre aceștia nu au probleme deosebite, ca mulți intelectuali înclină natural către stânga, și unii au fost crescuți de părinții lor flower-power cu ideea că e o responsabilitate sfântă să lupte cu injustiția socială. Ei sunt cei care trebuie ținuți indignați – și, desigur, amuțirea unor suporteri Republicani i-ar lasă rece așa încât agențiile de știri se concentrează pe fapte strigătoare la cer, cum ar fi în ce WC trebuie să facă pipi transsexualii.

Și cine sunt sponsorii care postează reclame?  Sunt acele mari corporații care, fie au la conducere oameni de facțiune liberală, fie au oameni destui de inteligenți ca să știe că depind, la rândul lor, de banii consumatorilor bogați, din marile orașe. Vedem aceste corporații mereu ce spaimă au de boicot, de a nu fi percepuți ca rasiști sau discriminatorii, cum își cer scuze la cea mai mică transgresiune, uneori cerându-și scuze că nu și-au cerut scuze imediat.

EXEMPLU: Vă mai amintiți de James Damore? Este angajatul Google care a fost concediat după ce a afirmat într-un memo intern că numărul de femei în tehnologie și știință (STEM) redus în comparație cu al bărbaților nu este neapărat dovada sexismului ci se datorează unor diferențe biologice.
[ După decade de promovare a STEM către femei, de oferire de burse și avantaje substanțiale, femeile constituie doar 25-27% din studenții din STEM. Cu toate acestea se susține că ar fi echitabil ca femeile să constituie 50% din forța de muncă a companiilor de tehnologie – dar, desigur, n-ar fi echitabil ca ele să constituie 50% din forța de muncă din mine și uzine de oțel ]
Ceea ce ar fi putut fi începutul unei dezbateri interesante s-a transformat într-un act rapid de injustiție. CEO-ul Google a revenit din vacanță pentru a-i da un răspuns și pentru a-l concedia! Toate articolele MSM care au relatat incidentul insistau că știința NU susține acest lucru, că nu există diferențe de personalitate, preferințe sau tendințe bazate pe genetică sau biologie (verificați începutul de la acest articol din Business Insider).
Am căutat dar n-am mai găsit articolul de pe CBC (am găsit altele dar nu pe acela) care trata problema. Va trebui să mă credeți pe cuvânt. Articolul menționa numele unui profesor din UK, un expert medical, a căror 7-8 cărți pe domeniu susțineau același lucru ca și James Damore. Dar, pentru “echilibru” lăsa o femeie, șefa unei asociații pentru femei în știință, să nege categori, în cei mai duri termeni, părerea acelei somități. Am căutat acea asociație și pagina ei, About-ul și tot ce am văzut mi-a sugerat o asociație de buzunar. Am povestit asta pentru că e o altă metodă prin care MSM minte spunând adevărul: prezintă două opinii contradictorii care și cum ar fi egale în greutate când de fapt una e o opinie argumentată și solidă, iar cealaltă e doar un simplu “părerea mea“.

VA URMA…

No Comments

Post a Comment