Ne-Jurnalism

Trăim în epoca minciunii. Trump vorbea de “fake news” iar cealaltă tabără au construit locuri virtuale unde oamenii pot verifica “neadevăruri” (și uneori aceste locuri, cum ar fi Snopes sau PoliticoFact, sunt adevărate temple ale contorsionării adevărului). Din nefericire, acesta e adevărul – suntem mințiți. Nu supuși unei părtiniri umane, asta e natural, ci o distorsionare care ne infantilizează, care ca-n “A Few Good Men” ne consideră prea slabi ca să digerăm adevărul.

Încep prin a spune că Trump, Biden, un politician anume sau altul, nu contează deloc. Vorbim despre ei toată ziua dar pentru că, din nefericire, dacă e să-i dăm crezare de Eleanor Rosevelt, avem minți mici: “Mințile luminate discută idei; mințile mediocre discută evenimente; mințile mici discută persoane“. Nici un politician nu este, nu poate fi mai important decât mecanismele democrației. Iar când a patra putere din stat, jurnalismul, e sub asalt, și cei care și-au ales să slujească această putere o împing în minciună și trivialitate, fie din bune intenții (pentru că ne consideră prea copii și naivi ca să fim informați corect), fie pentru un pumn de dolari (pentru că doar scandalul și mânia le vinde bine fițuica), e momentul să fim îngrijorați.

Astăzi am primit un email îndemnându-mă să citesc noile articole ale INCLUSIV, un portal făcut de Tineri Frumoși și Liberi. Nu vă mai povestesc istoria cum am susținut, chiar și financiar, acest portal care se împotrivea PSD-ului, și nici de ce m-am despărțit de el (sau am încercat, pentru că deși le-am scris câteva email-uri mă țin în baza de date). Unul din articole “De ce votează românii cu Donald Trump?” și prezentarea echilibrată din email mi-a atras atenția suficient ca să deschid link-ul. Am dat peste articolul unui anumit Răzvan Sibii, jurnalist care locuiește în Massachussets. Omul are un Master și un PhD în jurnalistică de la Universitatea din Massachussets la care și predă, ca și un B.A. la Universitatea Americană din Bulgaria – titulaturi care l-ar recomanda drept un profesionist al acestei meserii. Așa că nu mică mi-a fost surpriza observând cât de mult se depărta articolul său de normele unui jurnalism obiectiv și onest.

După o introducere echilibrată, în care prezintă situația de ansamblu, autorul trece, înainte de aduce argumente, la concluziile personale și ale rudelor sale.

Cine mama naibii îl votează pe bufonul ăla?” mă întrebă ai mei. Când le spun că mulți româno-americani l-au votat și data trecută și-l votează și acum nu le vine să creadă. „Cum poate cineva plecat din România din cauza autoritarianismului, corupției sau intoleranței față de minorități să voteze cu un naționalist fără scrupule și fără un strop de integritate ca Trump?” Uite că e posibil – și nici nu e un fenomen rar.

Cunoștințelor mele le este familiară părerea execrabilă pe care o am eu despre tipul de leadership resentimentar și violent al lui Trump […]

De ce ne spune deja ce părere are el din capul articolului? Nu-mi pot explica de ce ar face-o dacă e plecat într-o căutare a adevărului. Bine-bine, îmi spun eu, dar e okay să fii de partea cealaltă a baricadei dacă totuși cauți adevărul, dacă vrei să răspunzi acestei întrebări cu onestitate. E posibil așa ceva. Ca argument pot menționa cazul lui Elisabeth Warren care, în anii 70 (parcă), credea că mulți dintre indivizii care dau faliment personal sunt niște pleșcare care vor să păcălească băncile. Dar când a vrut să scrie despre fenomen și s-a documentat, a aflat că o mare majoritate erau oameni buni, care fie se confruntaseră cu cheltuieli de natură medicală sau alte nenorociri de care viața nu ne scutește și erau siliți să dea faliment. Plecată la drum cu o opinie, a avut puterea de a și-o schimba sub greutatea adevărului descoperit. Trebuie să văd dacă și Răzvan Sibii are această putere.

Dar imediat după ce Răzvan ne spune cât efort a făcut ca să intervieveze cei 14 româno-americani care vor să voteze cu Trump, probabil pentru a ne convinge că totul a fost cât se poate de serios, face o eroare jurnalistică care mie mi se pare de neiertat. Dă numele exacte ale celor pe care i-a intervievat. Și ce-i cu asta? E suficient să citești ceea ce autorul gândește și ce gândesc prietenii lui, să înțelegi la ce oprobiu vor fi supuși acești oameni, oprobiu pe care, poate, unii îl caută și-l acceptă, iar alții poate că nu doreau. Unul din lucrurile care, se estima, denaturează sondajele pre-electorale în America – pe lângă dorința unor agenții de sondaj – e faptul că unii suporteri Trump care trăiesc în zone “albastre”, își ascund preferința. O fac pentru că nu vor să devină paria sociali.

Apoi trece la redarea părerilor. Răzvan ne previne de imparțialitatea lui “abținându-mă în general de la comentarii personale” dar nu se poate abține. Extrage, din cele 20 de ore de înregistrare cu oamenii câte o secțiune despre care nu putem ști cât de reprezentativă și relevantă e pentru discuțiile individuale purtate. Desigur, el se abține de la comentarii personale, dar această abținere nu-i reușește – la fiecare face un comentariu scurt, o referință care să invalideze punctul de vedere al vorbitorului. Pentru că, nu?, articolul este despre indignarea personală a autorului și rudelor sale – ne-a avertizat Răzvan de la început – și nu despre colectarea punctelor de vedere contrarii, nu despre aflarea adevărului. Autorul știe care e adevărul și ia interviuri doar de dragul de a-i expune pe vorbitori. Atacă nu doar ideile ci și persoanele – menționând copios de multe ori cuvântul “copios”, Răzvan ne spune despre un intervievat că a amestecat “copios” engleza cu româna. La același om care spune un adevăr incontestabil (e filmat, nu o dată ci de multe ori) că liderii Black Lives Matter sunt marxiști declarați, Răzvan ne spune “Într-adevăr, unii dintre fondatorii BLM sunt marxiști asumați, dar chestiunea e ceva mai complicată de-atâta“.

E ciudat cum acest om, Răzvan Sibii, care știe exact cum stă treaba cu Trump (la fel ca și părinții lui, din România), care n-au nici o îndoială că votanții lui Trump sunt simpli la minte sau confuzi sau neo-naziști, brusc decid că o chestie e complicată. Nu e singurul, desigur – cam toți cei cu idei fixe, fixe pentru că-s atât de limpezi, când sunt puși în fața unor argumente clare, incontestabile, încep s-o scalde că-i “complicat, dom’le”. Dar Răzvan Sibii, ca Doctor și Master în Jurnalistică, un om care pregătește pe alții în meseria aceasta, să știe că dovezile trebuie studiate cu ochi limpezi și nepărtinitori.

Aici, devreme în articol, mi s-a cam aplecat de domnul Răzvan Sibii și de ne-jurnalismul lui, repetat, strâmb, și am plecat pe link-ul oferit care demonstra cât de complicate e treaba cu marxismul activiștilor BLM. Articolul, publicat pe Politifact, joacă același joc al dnului Sibii: spune adevărul dar apoi îl editorializează, îl întoarce și-ți spune că deși cineva a spus “cuțit” se refera la “linguriță”.

  • DA, liderii BLM au declarat public că sunt “educați marxiști”. Dar ce este marxismul (da, e complicat)? Acum se înțelege ca fiind o doctrină care vrea doar să egalizeze disparitatea dintre cei bogați și cei săraci. Și? Stalin nu voia același lucru și nu a făcut-o până când 2-3 vaci însemna “bogat”?
  • DA, liderii BLM au declarat public că sunt “educați marxiști”. Dar mișcarea BLM a crescut și s-a lărgit dramatic și e doar anti-rasism. Cu alte cuvinte, să uităm că Lenin, Troțki, Buharin etc. erau marxiști fanatici – ei erau înconjurați de anarhiști, de socialiști și de oameni de bine, în general.
  • DA, liderii BLM au declarat public că sunt “educați marxiști”, dar ei sunt de fapt organizatori de comunitate, scriitori, artiști. Și Pătrășcanu era profesor de facultate. Și Mao era profesor de liceu.
  • DA, există pe site-ul BLM “Noi spargem cerința familiei nucleare prescrise de societatea Vestică susținându-ne ca într-o familie extinsă și “sate” care au grijă colectivă unul de altul, în special de copiii noștri, până la nivelul în care mamele, părinții și copiii sunt confortabili“. Dar cum să deducem din acest paragraf că vorbim de comuniști? La urma urmei, reprezentatul BLM pe care PolitiFact a încercat să-l contacteze, nu le-a răspuns întrebărilor. Deci nu putem ști.

Jurnalismul corect este, dacă nu mort complet, în comă terminală. Pentru mine autori cum este domnul Răzvan Sibii sunt cioclii acestei arte nobile. Recent o studentă la jurnalism de la Universitatea Carleton, unde merge și fiul meu, a primit un premiu extrem de important, și purtător de 10,000$ primă, pentru un eseu în care spunea că nu înțelege cum și de ce trebuie să fie obiectivă. (citiți relatarea aici). Cu profesori ca domnul Răzvan Sibii e lesne de înțeles de ce viitorii jurnaliști nu mai văd valoare în obiectivitate, în etica meseriei alese.

No Comments

Post a Comment