Am mai scris de obsesia mea cu Yin și Yang. Sunt o reprezentare grafică a unor forțe opuse – noapte și zi, bine și rău, emoție și minte. Simbolul e grăitor – universul e împărțit între cele 2 forțe opuse și fiecare conține sâmburele celeilalte forțe.
Am trăit mult timp într-o lume unde rațiunea domina totul. Era normal pentru că viața era infinit mai rea, mai vitregă, și rațiunea ne ajuta s-o navigăm cu succes pentru noi și ai noștri. Semnificațiile psihologice, emoțiile, traumele, pur și simplu nu erau recunoscute. “Ai fost violată? Asta este. spală-te și treci la muncă și zi bine-mersi că nu te-a omorât“, “Te-au înjurat, te-au umilit? Nu uita că bețele și pietrele pot rupe oasele, cuvintele nu pot“. Și nu era bine. Trăiam într-o lume fără empatie, materialist-dialectică, unde tot ce nu poate fi atins nu există. O lume în care ne abuzam unii pe alții fără ca măcar să ne dăm seama. Unele părți ale lumii încă sunt în acel punct. Altele însă au ușurat viața, au dat timp liber omului și acesta a început să se îngrijoreze și pentru alte semenii lui, chiar și pentru lucruri, atitudini, fenomene care nu-l privesc în mod direct.
Inițial, a fost un lucru bun – pentru că e nevoie de echilibru între cele două forțe. Dar am trecut prin acel punct, de echilibru și am continuat să înaintăm. Nu doar că am decis că emoțiile sunt realitate dar, cumva, absurd, că emoțiile sunt cele care trebuie să primeze. Rațiunea am aruncat-o la gunoi. Am început să simțim pentru orice, chiar și pentru lucruri de care n-avem habar, nu ne privesc, nu ne afectează sau dacă ne afectează nu e imediat sau în mod direct. Internetul ne-a deschis un univers de cauze pentru care să simțim, de care să ne legăm afectiv. Iar presa și oameni puși pe făcut bani, au început să ne joace emoțiile pentru propriul lor folos. Ne dau informații ciuntite, lipsite de detalii (“diavolul e în detalii”)- ne ghidează la concluzia lor, nu la una imparțială. Ne izbesc cu cuvinte mari, care incită. Când partea opusă, care are și ea dreptatea ei (întotdeauna), reacționează cu emoție, ne ridicăm la paroxism.
Nu-mi plac emoțiile. Tocmai pentru că sunt emoțional și emoțiile m-au condus la decizii, cuvinte, atitudini pe care, după ce emoțiile s-au potolit, le-am regretat. Sub imperiul emoției devin prost, îngust la minte, nu mai am timp de nuanțe și detalii, pe moment totul devine “alb sau negru”. Presa, politicienii și mulți dintre semenii noștri știu exact ce fac. Știu că logica nu va putea înfrânge niciodată emoțiile. Poza unui copil care suferă valorează mai mult decât toate explicațiile logice din lume. Și dacă închizi ochii la poză și încerci să vezi sau să analizezi toată situația, dacă ceri un răspuns rațional, opinia publică te etichetează imediat ca fiind un “omorâtor de copii“, un susținător al chinuirii acestora. Se numește “greșeala omului de paie” (straw man fallacy) – dintr-o ființă tridimensională devii un om uni-dimensional, definit doar prin percepția omului isteric. Ca exemplu – relevant aș spune – îmi amintesc de luptele între “iubitorii de căței” și “iubitorii de oameni“. Atât de simplă (redusă?) devine mintea omului mânios: dacă susțineai că trebuie să luăm măsuri (umane!) de protecție a oamenilor, de control a animalelor fără stăpân, imediat deveneai un “ucigaș de animale” și dacă susțineai viața animalelor, deveneai un “ucigător de copii“. Personal, m-am descoperit manipulat de atâtea ori de presă și politicieni prin aceste emoții încât mi-am propus să nu mai fiu pionul lor.
Bune sau rele, emoțiile sunt inerente omului, deci nu le putem suprima. Chiar și dacă un om simte cele mai oribile lucruri, inacceptabile, dacă propovăduiește puncte de vedere care fac să ne clocotească sângele, interdicția de a simți așa ceva e o aberație. Omul simte ce simte, nu ce morala curentă spune c-ar trebui să simtă. Dar le putem însă controla, le putem atenua, ține în căpăstru ca să nu se transforme în cuvinte sau, și mai rău, în fapte.
Rațiunea fără emoții nu ia decizii omenești (de asta ne temem de AI care e logică pură). Identic, emoțiile fără rațiune, sunt un coșmar. Doar împletindu-le într-o proporție justă putem să facem viața suportabilă, pentru noi înșine dar și pentru ceilalți.
No Comments