George și Tarek, prieteni cu care “călăresc” de obicei, și-au făcut anul acesta drum către Vest. Departe către Vest. Ieri, pe 15 iulie, au plecat la un drum de peste 15,000 km care-i va duce din Ottawa în Calgary, de acolo către Dawson City și mai departe către Oceanul Arctic, pe autostrada Dempster. La revenire dau o fugă și prin Alaska, de parcă ar fi “după colț“.
N-am putut să-i însoțesc. Motivele sunt multiple: nu doresc să fac 5-6000 de kilometri prin preerie (am făcut peste 1000 în SUA și mi-au ajuns), nu-mi pot permite 28 de zile neplătite și nici nu am motocicleta potrivită pentru drumuri desfundate. Ei au dual-sport, Tarek o BMW GS 850, iar George o BMW GS1200.
Gelos însă de aventura lor, m-am decis să-mi fac propria aventură. Spre Est am călătorit (de 2x în Prince Edward Island, insula-provincie și-n Gaspezie, Quebec). Am călătorit și spre Nord de vreo 2 ori – am făcut chiar și James Bay Road (unde există o porțiune de 381 km fără benzină – v. foto). Așa că trebuia să merg spre Vest. Mount Rushmore – e spre Vest… așa că am ales un circuit care mă ducea prin cât mai multe locuri în cele 10 zile de vacanță pe care mi le-am permis (doar 5 lucrătoare), între 1 și 11 iulie.
Google Maps sugera că-i un drum de 6300-6400km dar, deviind de la traseu, a devenit unul de 6961 km (un zbor Montreal-București e doar cu 200 km mai mult). Performanța mea anterioară a fost sub 3500 (în 2015 – citiți acea epopee aici și în continuările aferente).
Am făcut pregătirile – curățat motocicleta, ajustat lanțul, uns cablurile de accelerație și ambreiaj, încărcat celularul cu hărți și muzică și romane Audible, cumpărat produse de curățat pe drum… Teoria spune că lanțul trebuie curățat la 600-800km și deși n-am urmat-o precis, măcar la 2 zile odată îl curățam și-l ungeam. Am făcut rezervări la AirBnB. Hotelurile, măcar în această perioadă de 1-4 iulie erau cretin de scumpe – un motel în Sault St Marie (Michigan) care cerea 100$ US/noapte în mod normal, pe 1 spre 2 iulie dădea camera cu… 360 USD! Nu vorbim de NYC – Sault St Marie e un soi de Pașcani american. Căutând cum e mai ieftin, aici un motel, dincolo un AirBnB, cazarea m-a ajuns cam pe la 970$ CAD.
FILM ZIUA 1 HI(rezoluție mare, 412 MB, deschide într-o nouă fereastră)
FILM ZIUA 1 LO (rezoluție mică, 97 MB, deschide în fereastră nouă)
Toate erau încărcate pe motocicletă sâmbătă dimineața, pe 1 iulie, și la ora 7:30 sau așa ceva, am pornit în această aventură. Speram să mă strecor prin ploaia care era anunțată pe această primă porțiune de drum. Nu pentru că n-aș fi fost pregătit. În zilele următoare am fost silit să depășesc mașinile cu flash-urile puse care călătoreau cu 60-80 km, din cauza ploii torențiale. Dar dacă pot evita, de ce nu? Mai ales că, așa cum veți vedea, ploaia mi-a adus cea mai mare supărare/sperietură a acestei călătorii.
Din fericire, n-am avut parte de nici o picătură de ploaie în această primă zi. Am ajuns cu bine în North Bay, apoi în Sudbury. După dimineață, când cerul amenințațe cu ploaie, la orele prânzului se luminase. Pe măsură ce înaintam pe autostrada 17, care devenea tot mai pustie, ziua strălucea tot mai frumos. Nu era planificat și știam că îmi lungește destul de mult drumul, dar nu m-a putut abține și am ieșit de pe autostradă, prin Espanola (nostim: puțin mai departe e localitatea Spanish, de parcă un individ a insistat să există traducere). Speram să pot face un circuit scurt pe insula Manitoulin, pentru că nu știam cât de mult e de la autostradă până acolo – cam 110 km dus-întors, doar ca să ajung în Little Current. Iar de la Espanola până la Sault St Marie mai aveam 241 km. Dar s-a meritat – chiar dacă în Little Current m-am decis să întrerup, pentru că era deja ora 2 PM – am băut niște bere, am făcut niște poze și am revenit spre autostrada 17. Drumul spre insulă e sinuos, tăiat prin stâncă, asfaltul e perfect și am putut să mă înclin după voia inimii mele. Din când în când, pe nebănuite, după vreo curbă sau de pe culmea unui deal, splendoarea peisajului mi se revela cu puterea unei revelații divine. E unul din lucrurile care sunt dificile la fiecare călătorie în Canada – îmi vine mereu să mă opresc și să fac poze… dar trebuie să adun kilometri. Cumva ca și-n viață – dorim de atâtea ori să ne oprim, să mirosim/fotografiem trandafirii, să cârmim pe vreun detur doar ca să vedem cum este… și totuși ne grăbim de parcă adunatul zilelor e cel mai important. Lăsând deoparte poezia și emoțiile care mă deoparte – că oricum n-aș fi capabil să le descriu apt – eu chiar trebuia să mă grăbesc. Prima seară urma să trag la un AirBnB și nu voiam să ajung la miez de noapte, la trezesc gazda.
Am reușit – și am găsit adresa ușor. Nu era cea mai bună adresă dar nici cea mai rea și apoi era la mai puțin de 1 km de podul spre SUA. Doamna a fost foarte drăguță – i-am lăsat un bacșiș și i-am dat note elogioase pe Airbnb – și ea la fel mi-a dat mie. Mi-am pus lucrurile în cameră și am plecat să fac plinul la motocicletă (pentru a 2-a zi, ca să nu pierd și pt că plăteam cu puncte la Shell, în loc de $). Apoi m-am oprit la o terasă unde am băut o bere și am mâncat o pizza – în paralel clătindu-mi privirea cu un apus glorios și atât de târziu. Era trecut de ora 9 PM și soarele blând s-a ascuns după orizont în mai puțin de 5 minute. M-am grăbit din nou la AirBnb, am făcut un duș și am adormit repede, copleșit probabil de oboseala celor 925 km făcuți și mai puțin de frumusețea naturii.
No Comments