MERITĂM

Recunosc, m-am dezobișnuit de discuțiile pe care le purtam în România, acele discuții interminabile, pe cât de pasionale, pe atât de neinformate. În Canada oamenii sunt mai puțin implicați, poate și pentru că burta plină reduce spiritul revoluționar dar poate și pentru că localnicii sunt mai puțin înclinați spre „a-și da cu părerea”. Ca să fiu mai precis, când spun „localnicii” mă refer preponderent la anglo-saxoni, pentru că francofonii și emigranții, la fel ca și mulți dintre români, mănâncă conspirații iudeo-masonice pe pâine. Acum însă încep să mă reobișnuiesc cu aceste discursuri, forțat fiind de aberațiile cu care lumea îmi umple zidul Facebook-ului. Nu acuz pe nimeni – e numai vina mea pentru că îmi irosesc timpul ascultând/citind atâtea puncte de vedere ignorante.

Când economia în România mergea, prețul apartamentelor creștea vertiginos, case/mașini/vile erau făcute cu „credit cu buletinul”, nimeni, absolut nimeni nu își punea problema de ce merge. Nimeni nu îl asculta pe Mugur Isărescu care spunea clar că acele 9% publicate de creștere economică este un lucru nesănătos. Atitudinea celor din jur îmi amintește de răspunsul pe care îl primesc când atrag atenția cuiva ca este expus la dezastre economice, și îi intreb ce vor face în caz de boală sau de pierdere a slujbei. Acest răspuns este invariabil „De ce ești pesimist?” iar privirea lor îmi spune că sunt convinși că le doresc răul și nu că le amintesc că așa e viața: uneori la deal, alteori la vale.

După ani și ani de orgie financiară petrecută într-o țară în care producția industrială e într-un picaj de neoprit, acum s-a ajuns la fundul sacului. Evident, pentru cei aflați în sistem e greu de observat această orgie. „Nu merit, ca locuitor al unei țări UE, să am o mașină decentă, să locuiesc într-un apartament decent, să fac o vacanță frumoasă?” Bineînțeles, e răspunsul meu… dar în economie problema nu se pune la „ce meriți” ci la ce îți permiți. Dacă ne uităm la costul mașinilor din parcarea tipica a unui bloc din România și coroborăm asta cu o regulă de bază a bugetului familial: „valoarea mașinii nu trebuie să depășească 1/3 din venitul brut anual”, pentru un străin ar fi ușor de dedus că familia medie românească face undeva la 24-36,000 EU/an… și noi știm că nu este așa. Pentru acel John Smith, ideea că o familie cu 1-2000 EU/lună ia o ipotecă de 70-80-100 EU, este un exemplu de la fel de mare nebunie ca și o sinucidere în grup.

Acum, brusc, după ani întregi de nechestionare nici a cheltuielilor personale si  nici ale celor de buget național, fiecare s-a transformat într-un analist economic, într-un iluminat care – încurajat de strigătele mulțimii care fie din incultură, fie din rea-voința nu vrea să înțeleagă. Și de ce ar înțelege – „a înțelege” presupune lectură, educație, urmărirea unor încrengături economice complexe și eventual acceptarea ideii că la o problema financiară atât de complexe nu există soluții simple. „A crede” însă nu are nevoie de dovezi și când acestea îți sunt împinse sub nas, le poți rejecta ca fiind atacul altor credințe („tu chiar crezi tot ce ți se spune?!”).

Știu că nu am cum educa pe toți și știu că și că oamenii vor crede ceea  ce doresc să creadă, ceea ce e convenabil, ușor de crezut și care – MUSAI – îi pune pe ei într-o lumină bună. Nu degeaba spunea Sartre ca „infernul sunt ceilalți” – niciodata nu suntem noi. Dar chiar și așa, m-am decis – fiind poate o țâră mai educat în problemele economice  – să adresez cîteva din inepțiile care sunt folosite ca explicație sau ca potențiale soluții la această situație.

1. E o mare conspirație a celor bogați pentru a face mai mulți bani. Da, poate… dacă scopul lor ar fi să devenă mai săraci. Bill Gates, de la 57 mld $ in 2008, după crash, in 2009 era evaluat la 40 mld $. Warren Buffet, în aceeași perioadă (Oct 2008 – Martie 2009) a pierdut 13 mld $. Si poate pentru că vor să nenorocească sărăcimea au promis că vor dona cel puțin ½ din averea lor în timpul vieții (Bill Gates a donat 28 mld $ până acum, Warren a donat 17.5 mld $).
2. (variație la ideea precedentă) Dorința bolnavă de profit a companiilor a creat criza intenționat.Oameni buni, companiile nu-și pot vinde marfa la cei sărăciți, sau la alte companii care sunt în faliment. Nu este interesul lor ca lumea să fie săracă. Și cine sunt companiile? Pentru românul de rând, si la 22 de ani de la despărțirea de comunism, investițiile sunt un lucru magic, numai cei bogați și puternici „joacă la bursă”. Ei bine, companiile sunt, pentru majoritatea lumii, EU și TU. Fondurile de pensii ale companiilor, banii cu care pensionarii companiei sunt plătiți, sunt investite în companii. Pensiile private ale slujbașilor vestici, cele cu care oamenii pot suplimenta pensia de sta t de mizerie din US si Canada (egala și dacă ai fost un potentat al lumii și dacă ai fost femeie/bărbat de serviciu), sunt investite în companii. Aproape 60% din acțiunile IBM sunt „instituționale” – fonduri de pensie, investiții ale altor guverne etc. 57% din Goldcorp – una din acele companii hulite de aur – este procentul deținut de aceleasi fonduri de pensie . Dacă nu există profit, nu există pensie, poate nu mâine, dar în anii care urmează. Dacă vi se pare atât de oribil profitul, atunci de ce nu cumpărați lucruri la care știți dinainte că va vor aduce pierderi?
3. Țările bogate vor să transforme țările sărace în piețe de desfacere. Evident! Dar nu este nici o conspirație. Țările bogate au nevoie de venituri cu care să-și țină în picioare bugetele din ce în ce mai lăbărțate (de ce? ca să platească beneficii sociale tot mai generoase). Ele primesc aceste venituri din taxare – taxarea marelor lor companii care, dupa ce își saturează piețele interne, ca să țină fericiți acționarii (cine sunt aceștia? Nu sunt numai Bill Gates si iudeo-masonii, ci – în majoritate, fondurile de pensie, TU și cu mine), trebuie să se extindă. Câte iPhone-uri poate vinde Apple în US? Câte Toyote se pot vinde în Japonia? Ce pot face aceste companii? „Ne vom opri producția vreo 7 ani până mașinile ruginesc și oamenii vor dori să le schimbe”? Da, e perfect adevărat… dar NU există nici o conspirație, ci doar o cauză și un efect. Reamintesc – un cumpărător sărac nu face 2 parale, deci nu este în interesul nimănui falimentarea propriei piețe de desfacere. Mi s-a spus chiar c-ar fi o conspirație ca țările bogate să își poată vinde marfa second-hand – o afirmație care frizează ridicolul, complet nesusținută de cifra de afaceri implicată. Dar, așa cum am spus – oamenii vor crede ce vor să creadă cât timp nu se simt vinovați.
4. Băncile sunt vândute, corupte și conspiră să nenorocească cetățeanul. Da, am fost șocat să citesc ieri acest punct de vedere http://gandeste.org/adevaruri/banul-este-arma-care-ucide-oameni-si-cumpara-popoare/25035 care propune evacuarea băncilor din România și, de ce nu, reîntoarcerea la sistemul bancar comunist. O inepție care nici nu merită comentată: o singură bancă și-ar impune ratele dorite. Da, s-au facut o mulțime de greșeli în bănci și s-au acoperit multe. Dar fiecare a dat cu mult sârg la lopată – de la consumatorul care, cu 400 EU/lună salar a crezut că-și poate permite cumpărături de zeci de mii până la ofițerul bancar care, ca să facă un comision, aproba asemenea credite, până la șeful care, cu ochii la bonusul primit, a vrut să scoată profit cu orice preț. Statele au greșit salvîndu-le… dar fără salvarea lor un val de falimente ar fi creat tulburări sociale.
5. Politicienii sunt vânduți. Democrația, voința poporului neinformat, este la fel de ucigătoare ca și dictatura, voința unui om neinformat sau malițios. Politicienii care au încercat să facă ceea ce trebuie, pentru că aceste „trebuie” contravine dorinței maselor , sunt trimiși să-și facă bagajele. Sarkozy a fost unul din aceștia. Populismul a câștigat – „veniturile peste 1 mil EU vor fi taxate cu 75%” a lui Hollande a fost aplaudat, pentru că cei săraci își petrec majoritatea timpului urându-i pe cei bogați, în loc să-l petreacă întrebându-se cum să-i emuleze ca să devină și ei bogați. Și cum, în Europa taxarea se bazeaza pe rezidență, toți cei cu venituri mari vor pleca din Franța, își vor muta firmele până când Franța va taxa 75% din ZERO. Politicienii, ca niște lideri de sindicat deprofesionalizați, TREBUIE să implinească voia poporului, indiferent cât de neproductivă ar fi aceasta. Sunt vânduți, dar sunt vânduți poporului, stăpânul care îî ține în pozițiile lor călduțe încă 4 ani… sau nu. Evident, asta se refera la țările cu o politică normală, unde măcar aparențele sunt păstrate.

„Infernul sunt ceilalți”. Și „ceilalți” trebuie descoperiți, chiar și când sunt, ca în 1933, iudeo-masonii, și chiar și când argumentele sunt „Protocoalele Sionului”. A ne uita spre noi, a ne întreba dacă mutarea a 2-3 hârtii, venitul la 10 la serviciu și plecatul la 14, chiar aduce un beneficiu țării de 400 EU/luna, e prea dureros. Corupții de la guvernare, Merkel, FMI sunt vinovați și nicidecum miliardele de oameni în putere care stau cu mâinile întinse și strigă „Să ne dați! Merităm!” Statul trebuie să ne angajeze și să ne țină în post pe viață, trebuie să ne mărească salariile și să aibă grijă de noi la bătrânețe  DAR noi putem să ne închiriem apartamentele fără să dăm taxe, putem să plătim mecanicul la negru, putem să călătorim cu trenul mituind nașul sau să dăm șpagă la vamă. De ce? Cum de ce? PENTRU CĂ MERITĂM!

PS: Voi reveni cu link-uri, articole de sinteza despre ceea ce a cauzat criza mondiala.