Ce s-a întâmplat cu noi?

Astăzi am căpătat un nou regret existențial: regret că n-am îngropat o „capsulă a timpului” când aveam 20 de ani. Mă refer la o capsulă care să poarte mărturie despre cine voi fi peste 25 de ani, ce realizări voi avea. Nu e vorbă că nu-mi aduc aminte despre cele ce gândeam atunci dar mi-ar face plăcere să pot demonstra că așa gândeam atunci.

Nu eram atât de original. Gândeam așa cum mulți tineri de 20 gândesc: puțin naiv, puțin entuziast, puțin nerealist. Cum spune poezia:

Something old,

Something new

Something borrowed

Something blue

Vă amintiți?! Oare de-am scoate această imaginară „capsulă a timpului” din locașul ei, fie grădina bunicilor, fie un colț uitat din mintea noastră, oare ce-am găsi? Ne-am regăsi viața actuală? Poate măcar 20% din viața actuală? Ne-am regăsi în conversațiile sub-mediocre ale petrecerilor actuale? Sau poate că am regăsi această goană nepotolită după bani și lucruri? Am regăsi monotonia vieții noastre actuale, renunțările ei, plictiseala, alunecarea zi-după-zi în prostie și auto-suficiență?

Îmi amintesc… Îmi amintesc de visele mele grandioase, îmi amintesc de discuții existențiale, îmi amintesc de pasiunea și trepădarea cu care abia așteptam să iau taurul de coarne și să-mi încep „restul vieții”. Și de ce să nu fiu nerăbdător? Atât de multe succese mă așteptau chiar după deal și eu trebuia să dau examene de Analiză Matematică. Stupid!

Mă uit la mine, privesc la ei. Mă urăsc și NE urăsc. TREBUIA SĂ FIM DEJA MAI ÎNȚELEPȚI, MAI INTELIGENȚI, BOGAȚI, FRUMOȘI! Trebuia să trăim viața cu pasiune, zi după zi, să căutăm noi experiențe, să învățăm ceva nou în fiecare zi, să ne ridicăm și să devenim tot ce puteam să fim. În loc de asta suntem mediocri – dacă suntem norocoși și ne-am străduit – dar, cel mai adesea, sub-mediocri. Zilele sunt lungi împotmoliri în rutină. Discursul nostru este, de multe ori, o colecție de idiosincrazii, de credințe neverificate, netestate dar la fel de imuabile ca și Cele 10 Porunci. Cei mai mulți dintre noi au coborât deja steagul iar ceilalți l-am aplecat aproape de pământ.

„Când să mai citești?!… Nu mai pot urmări un film de la un capăt la altul – mă plictisesc.”

„Știrile mă irită. Ce mă privește pe mine?”

„Nu votez. Ce sens are?”

„Ia mai lasă-mă cu dragostea – e un lucru de povești, de beletristică. Long live shopping!”

„Ei, na, nimeni nu este perfect”

TREBUIA SĂ FIM MAI ÎNȚELEPȚI… nu morți. Nu plictisiți. Nu cinici și, în nici un caz, mândri de renunțarea noastră.

Poate că nu toți am fost clădiți pentru a inventa leacul cancerului, pentru a deveni președinți sau artiști celebri, oameni de afaceri de succes sau astronauți. Dar, de asemeni, la 20 de ani nu ne imaginam că peste 25 de ani vom fi în această zonă lipsită de aspirații majore, lipsită de excitare și viitor. Este prea târziu ca s-o luam complet de la capăt dar este și mult prea devreme ca să ne închidem conturile cu cele ce ne-am propus.

Suntem tineri, încă prea tineri ca să contemplăm moartea (deși poate EA, fără știrea noastră, îi contemplează deja pe unii dintre noi). „Suntem tineri” se raliază lumea și o repetă din nou și din nou, poate-poate o vom ajunge s-o credem. Dacă suntem tineri, spun eu, de ce dăm atâtea semne de bătrânețe? De ce refuzăm noi experiențe? De ce vindem noutatea, excitarea, aventura și imprevizibilul pentru confort? Nu, a schimba restaurantul preferat cu altul NU este o nouă experiență! Nu, a cumpăra noi obiecte (rochii, pantofi, jucării electronice, mașini, motociclete) este aceeași experiență, una deosebit de tristă a unui animal economic.

Da, „sensul vieții este acela de a-i da un sens”! Dar oare de ce am ajuns să alegem sensuri atât de mici, mărunte, meschine? De ce nu mai visăm mare, grandios? De ce ne mulțumim cu puțin și acceptăm lunga scurgere a vieții către moarte?

Nu sunt multe de făcut! Nu putem îndrepta o problemă a cărei existență n-o admitem. Am alunecat la vale, departe, tot mai departe de cele ce ne-am propus, de ceea ce știam că este corect până în clipa în care am ajuns să uităm complet de noi înșine. Ultimul lucru pe care-l mai pot face – deși mi se spune deseori ce penibil sunt – este să amintesc cum trebuia să fim, să desfac mereu capsula timpului pe care am ignorat s-o îngrop.


 

2 Replies to “Ce s-a întâmplat cu noi?”

  1. E atat de complex subiectul analizei…..dar pot spune ca opinia e deopotriva obiectiva dar si subiectiva.Nu sunt un “menestrel” al cuvintelor si ma inclin acelor ce stiu sa manuiasca la nivel de arta cuvantul,o limba literara,motiv pentru care indraznesc ocazional sa emit opinii public..dar cum spuneai in postari e o idiosincrasie la absenta de substanta,sens si nu numai.
    Pasim in viata plini de vise,asteptari si ne aruncam in EA ca niste luptatori crezand ca vom invinge dar nu o data si nu doar o suta, pierdem lupta,lupta cu visul sau cu abandonul.
    Atitudinea ta empirica e justificata si a multor altora care au un target,tel sau vor sa dea un sens vietii,insa de multe ori uitam sa ne intrebam care este acel tel,target sau sens pe care il cautam.
    Multi vor mai mult….in Dragoste ,altii in Profesie,Stiinta,Cultura, altii intr-un Hobby..poate chiar si in toate…cati am castigat aceasta lupta?Sau daca am castigat ce sau unde am pierdut.Sau pur si simplu altii nu vor nimic,dar nu pot sti de submediocru pentru ca NU POT sau POT dar nu au curaj.
    Dar ce putem spune de conditia apriorica a romanului ramas acasa si care totusi poate si chiar s-a luptat cu un sistem si a avut un crez si a incercat sa duca lupta cu stoicism facandu-si “rani” cu propiul crez dar intr-un sistem care a creat praguri ierarhice de coruptie si opresliti a uitat ca propiile rani deja s-au cangrenat si totusi a ramas sperand ca nu va pierde pana la capat oricare ar fi acest capat, lupta cu abandonul.Sa fie oare un invingator prin propiul sacrificiu neacceptand abandonul?
    Capsunarii..da capsunarii..si ei au avut un tel..fara sa stie au dat un sens vietii…un alt sens…unul financiar…nu putem spune ca nu au vrut mai mult de la conditia lor( ma inclin cu respect celor ce muncesc si a celor ce vor sa isi schimbe conditia) dar care in goana nebuna pentru a avea mai mult decat in “batatura” nu au mai avut timp pentru o carte dar care viseaza la ea pentru copii lor.
    Sau cei ce-si doresc caldura unei familii (pentru ei si acesta este un sens al vietii), in ciuda vointei si a dorintei arzatoare au clacat la fiecare incercare si ei cred ca au luptat corect si fervent pentru iubirea vesnica uitand POATE ca ceea ce nu au gasit in ei la celalalt este propia reactie in oglinda la propia atitudine.Se spune ca reactiile celor din apropierea noastra sunt feedback la propia atitudine.Sau poate au cerut mai mult decat ei insasi pot da sau putea celalalt sa dea sau oare nu este pur si simplu UN ABANDON la ceea ce nu se pot adapta prin aceptarea unor compromisuri sau chiar alegerea gresita de la inceput pentru ca a refuzat sa caute substanta,esenta unei relatii mult visate.
    Putem facem o analiza continua a a unor fapte de viata sa intelegem ce vrem de la ea,cat vrem si cat putem..viata e un cumul de incercari unele usoare,altele grele,unele frumoase altele mai putin frumoase,important este sa le acceptam,sa credem ca in fiecare experienta traita este un castig al examenului de maturitate in fata vietii,ca nu trebuie sa abandonam,ca nu trebuie sa cautam o judecata in fapta celor de langa noi ci numai in faptele noastre pt ca propia viata este numai in optiunea noastra(exceptand cazurile de abuz,constrangere care tin de alt domeniu),ca trebuie sa ne asumam fiecare esec pentru a sti ce vrem sa castigam la o noua incercare.Pana si facebook-ul (apropo de alta postare)este o optiune in care oamenii sunt ca varietatea de culori de pe o paleta si nu intotdeauna poti garanta amestecul dintre ele cu efectul scontat,exact ca interactiunea dintre oameni,daca nu le cunosti si nu ai o baza teoretica.Mai era o vorba,vizavi de inteligenta si educatia omului,”nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita”,de aceea nu cred ca merita sa te lasi provocat de personaje care nu pot intelege vreodata ce e aceea “ESENTA”,Valoarea si Nonvaloare.
    Sensul vietii ni-l dam noi,si cel ce vrea putin crede ca vrea mai mult decat a reusit un alt seaman de al lui.
    Ideea e sa nu uitam de acel frumos,de acel sensibil,sa cautam intelepciunea atunci cand cel de langa noi nu o gaseste,sa ne bucuram de tot ce natura ne-a lasat la indemana,sa ne incoronam sanatatea prin miscarea corpului,sa nu cedam atunci cand pierdem….
    Sa ne inobilam sufletele si mintea cu tot ce e mai frumos pentru a spune la final ca am dat sens vietii.
    Imi cer scuze anticipat daca fara voia mea comentariul meu pe alocuri poate parea moralist,ar fi nedrept avand in vedere ca nu pot afirma ca sunt o invingatoare in lupta cu viata dar tot ce stiu este ca de cate ori am pierdut m-am ridicat din nou si desi credeam ca nu mai am puteri pentru a lupta am luat-o de la capat…desi as fi vrut sa stiu cum e zambesti mereu.
    Daca sunt si greseli,rog iertare,am un bebe mic si nu mai am timp pentru revizuire,avalansa de idei si lipsa timpului…ar fi multe lucruri de dezbatut in sens stimulativ constructiv…nu mai spun ca si mintea in ultima perioada refuza din cazua oboselii si a stresului sa dea randament..
    Andi,iti doresc mult noroc in tot ceea faci…scrii f.frumos si pentru faptul ca esti un “curajos”.

    1. Mulțumesc mult pentru opinii, Nicoleta, și pentru încurajări. Ai așezat un număr de idei în răspunsul tău. Iată câteva comentarii/explicații – la ideile pe care le propui:
      – sensul vieții… Una din sofismele mele preferate este “Sensul vieții este acela de a-i da un sens”. Orice sens am alege este valid, dacă i ne dedicăm și dacă-i suntem sinceri. O spui și tu “Sensul vieții ni-l dăm noi”
      – comentariul meu este general – nu este o suferință românească această pierdere a idealurilor, a sensului nostru.
      – “Căpșunarii” și, prin extensie, oricine muncește, merită tot respectul. Din nefericire, cum spui și tu, uneori ajungem să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor: și căutarea unei vieți mai bune se transformă într-o căutare de bani, cu uitare a celorlalte care dau calitate vieții
      Încă o dată, mulțumesc și, te rog, nu te opri să-ți împărtășești gândurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *