Ce m-a învățat “reality TV”? – 2

Kitchen Nightmares – Gordon RAMSAY Gordon Ramsay

Continui cu lecțiile primite, de data aceasta de la Gordon Ramsay. Așa cum spuneam, aceste lecții le-am învățat după primele 2-3 episoade… dar inerția a fost mare. Episoadele decurg cum urmează. Gordon, unul din cei mai de succes bucătari și restauratori din lume, încearcă să insufle o nouă viață în restaurante în pragul falimentului. Emisiunile urmează, în mare parte, un scenariu clar cu mici variațiuni cerute de profilul/locația/situația restaurantului. Iată algoritmul emisiunii și cei 12 pași de parcurgere:

  •  proprietarii povestesc cu adâncă durere/mânie/iritare visele și speranțele lor legate de afacerea lor, vise care sunt pe cale de a se prăbuși;
  •  Gordon se prezintă și încearcă mâncarea pe care ei o oferă în restaurant. O critică vehement – ajungând până la a scuipa în farfurie mâncarea;
  •  se prezintă la bucătărie și le face o critică aspră a mâncării oferite
  •  proprietarii/bucătarii se irită și devin defensivi
  •  Gordon umple restaurantul ca să-i vadă cum funcționează localul sub stress
  •  Bucătăria/servirea nu funcționează și Gordon îi beștelește încă și mai aspru
  •  Proprietarii/bucătarii reacționează omenește: se înfurie
  •  Gordon se ceartă cu ei, îi critică extrem-extrem de dur, nemilos le punctează toate defectele, adeseori amplificându-le
  •  Proprietarii, în sfârșit, acceptă evaluarea lui, deschizând drumul spre reviriment
  •  Cu ajutorul unor firme de design interior, Gordon le re-decorează interiorul ȘI
  •  Le rezolvă problemele care îi țin pe loc: le simplifică meniul până la nivelul la care îl pot susține, re-distribuie angajații acolo unde pot fi folositori și/sau nu încurcă, îi scoate în stradă pt a face evenimente publicitare;
  •  Cina de verificare a noii ordine decurge bine, încasările sunt uriașe, localul este pe drumul cel bun, participanții învață o nouă ordine, se iubesc și se respectă mai mult, muzica se îmblânzește, happy end-ul ne smulge la toți un „Ahhhh”.

Deci, ce anume am învățat din această emisiune?!

  1.  Nu poți îndrepta căile lui greșite ale unui om adult decât cu duritate. Asta este ceea ce Gordon face: deconstruiește oamenii și credințele lor absurde („sunt un bucătar bun”, „sunt creativ”, „am avut puțin ghinion”) pentru a-i putea reconstrui pe noi baze. Stressează defecte și ignoră – intenționat (spune adesea: „Nu sunt aici pentru a vorbi despre lucrurile pozitive”) – aspectele bune pentru că amestecarea binelui cu răul diluează realitatea (dacă binele ar prima, restaurantul ar fi un succes, nu?!). Când discursul conține și bine și rău, orgoliul nostru, care vrea să audă numai laude, va alege – întotdeauna – binele din discurs, chiar și când acesta este integrat pentru a face răul mai digerabil.
  2.  Bunul simț al lui Gordon, la fel ca și cel al judecătoarei Judy, îmi este mângâiere. Pasiunea lui, perfecționismul lui (uneori simplu, nesofisticat) sunt înviorante într-o lume care, din ce în ce mai mult, funcționeaza pe principiul „Whatever”. Aidoma lui cred că „Dacă un lucru merită să fie făcut, merită să fie făcut bine” și consider că succesul rezidă în capacitatea de a te dedica celor ce faci. Să faci ceea ce ai decis să faci – fie că este arhivarea dosarelor ministeriale, fie că este haut-cuisine -, cu mândrie, cu orgoliu este un semn de verticalitate. Un lucru minunat la Gordon și la această emisiune sunt metodele creative, analogiile cu care încearcă să-i facă pe cei ajutați să accepte ceea ce nu vor să accepte. Dacă patronul pretinde că localul lui – deși gol – este foarte popular, Gordon intervievează lumea pe stradă; dacă spun că sunt mulțumiți cu creativitatea lor exacerbată, îi pune să guste – legați la ochi – diverse combinații inclusiv combinația lăudată (i.e. Carne + brânză brie + nectarină) și îi cere să specifice pe care dintre ele ar da banii (și, evident, cei testați, decid că n-ar da nici un sfanț pe combinația lor „artistică”); dacă cineva se simte „chef”, îl leagă la ochi și îl pune să identifice câteva produse de bază (și, adeseori, nu pot face diferența între carnea de pui și cea de porc).
  3. Nu are stânjeneli și nu îi este teamă să fie acuzat de arogant. Anii de experiență, de calitate, cele 18 stele Michelin pe care restaurantele lui le etalează îi dau tot dreptul din lume de a fi „arogant”. Personal, consider că acei care – fără școală, fără experiență, fără a merge înainte de a alerga, își arogă dreptul de măcelări bucătăria după cum îi taie capul, numai aceia pot fi considerați cu adevărat aroganți. Am savurat fraza pe care i-a aruncat-o unei chelnerițe, prietena bucătarului care inova rețete aruncând în toate câte un fruct, alandala: „Cine ți-a dat dreptul să pui căpșuni în…?”. Într-adevăr, bunăvoința și încrederea în sine nu este suficientă pentru  a primi acest drept. Ani de educație, de studiu, de încercare-și-eșec sunt cei ce ne câștigă, pas cu pas, acest drept.
  4. Capacitatea de a raționaliza a oamenilor este impresionantă – nu încetează să mă uimească. La fel și capacitatea lor de a nega adevărul. „Lucrurile sunt rele… dar nu chiar atât de rele… Deși restaurantul meu este gol, mâncarea mea este foarte bună… Localul gol nu are nici o legătură cu certurile noastre” ș.a.m.d. Avem o explicație pentru orice și căutăm vinovați oriunde numai în colțul unde stăm noi, nu!
  5. Putem ajuta extrem de puțini oameni. Asta o conștientizasem de mai multă vreme dar mi-am reafirmat această credință: „cei ce merită ajutorul, care îl vor folosi spornic, nu prea au nevoie de ajutor; iar celor care au nevoie de ajutor, de mult ajutor, nu le va folosi la nimic acel ajutor”. Multe dintre restaurantele renovate de Gordon Ramsey au capotat – în Marea Britanie rata lui de reușită era cam de 45% (după un blog care studia problema). Nu este de mirare – de obicei proprietarii cer ajutor când situația este imposibil de rezolvat: când sunt la 1-2 luni distanță de capătul drumului, când creditorii își cer banii, când au ajuns chiar la capătul frânghiei. Cât despre modificarea atitudinilor care au dus la rezultatele dezastruoase… este, în cele mai multe situații, imposibilă. Un leneș nu va deveni o persoană activă! … decât doar pentru o emisiune, pentru 2-3 zile. O persoană slabă nu va putea deveni conducător, coordonator, chiar și când este vorba de propria lor afacere și indiferent la câte cursuri de specializare o trimiți. Îmi amintesc cazul unui mexican care, după ce a adus la faliment un restaurant, a distrus economiile noii sale soții și fiice vitrege, deschizând un alt restaurant – cu același meniu, în aceeași localitate, cu aceeași bucătari, și manifestând aceeași indolență în conducerea afacerii. Oare cum ar fi putut noua afacere să aibă alt final?

  6.  

No Comments

Post a Comment