De la Bacău, dacă-mi amintesc bine, am plecat direct spre Vatra Dornei. Oftând, cu sufletul ars, eram foarte pregătit pentru o petrecere cu băutură la discreție. La Vatra, foștii mei colegi erau găzduiți la o vilă-pensiune, unde se amestecau (nenatural) tineri scăpați la băutură cu familii sosite la ski. Petrecerile s-au succedat una după alta dar fără nimic excepțional. Pe la mătușa mea treceam pentru un duș, poate o farfurie de mâncare, apoi înnoptam pe un pat dintr-una din cele 3-4 camere ale foștilor mei colegi. Am sesizat o oarecare stângăcie în comportamentul acestora dar îmi spuneam că de multe ori citesc prea mult în atitudinile celor din jur, că sunt prea suspicios.
Aceste stângăcii se pierdeau însă în berea amestecată cu vodcă, despre care Maestul Păstorel nu ne-a lăsat nici o povață. Nu-mi amintesc mult din primele zile. O singură instanță merită să fie povestită. Într-una din camere avea loc un mini-bairam. O puștoaică – era cu un an mai tânără decât noi – a intrat în camera. Era frumoasă și extreme de interesantă – o șuviță de păr absolute alb îi brăzda, chiar în față, buclele negre ca pana ciorii (de ce mereu trebuie să fie a corbului? Câți corbi zăriți în fiecare zi și câte ciori?! ). Șuvița albă, îmi povestise ea, apăruse când, pe la 10 ani, a zărit o minge lângă o mașină și, în întunericul înserării, a crezut că e un… un cap uman, decapitat. Deh, minte de copil și păr de babă.
O știam pe fată – deși acum nu-mi amintesc numele ei, jur c-o știam. O întâlnisem la o altă petrecere, dansasem la sentiment, ne mângâiasem și… și mi-a dat telefonul ei, fără să i-l cer. Gestul mă umpluse de speranțe. Dar făcusem ceva care ea nu putuse anticipa atunci când îmi dăduse telefonul: o sunasem. De mai multe ori. Ba nu era acasă, ba învăța, sau tocmai ieșise și eu eram la un pas de dambla, neputând concepe această întoarcere de 180 grade.
La apariția ei în cameră, fratele unei colege, cu care tocmai mă conversam s-a aplecat și și-a șoptit admirația la urechea mea: “Wow! Ce mișto e tipa! Cine e?” I-am oferit, binevoitor, informațiile – acelea pe care la vremea aceea le aveam în minte iar acum mi s-au șters complet. Am încuviințat că e foarte atrăgătoare dar am adăugat “Stai liniștit. E frumoasă dar proastă.” Fie șoptisem prea tare – acum știu că alcoolul surzește și, într-un caz pe care vi-l voi povesti mai târziu, chiar muțește -, fie camera era mult prea mică pentru orice șoaptă, cert este că fata m-a auzit. S-a întors spre mine și cu un dispreț princiar marcat de buza răsfrântă, a aruncat: “Valișu – ești beat!”. Oricine altcineva s-ar fi rușinat. Eu, cu prezența de spirit ce-mi este caracteristică, cu acel “gura care bate c… fundul” de care mă avertiza bunicul meu, am replicat: “Ai dreptate! Asta însă nu schimbă nimic. Dacă dorești, vin și o repet atunci când sunt treaz”. Ea s-a strâmbat și s-a mutat în cel mai departe colț al camerei, departe de lighioana de Andi.
A doua zi, trezit din alcool, copleșit de cele ce-mi ieșiseră pe gură, băteam sfios și smerit la ușa camerei fetei cu păr negru și șuviță albă. Mi-a deschis prietena ei, Cristina, și m-a întrebat – aspru – ce vreau. I-am spus c-am venit să vorbesc cu Păr-Negru/Șuviță-Albă. Cristina (nu numai că acestei colege îi țin minte numele dar și porecla – Kent) m-a măsurat lung și i-a plăcut, pesemne, smerenia mea, că și-a chemat colega la ușă.
“Știi, ieri am spus despre tine că… <pauză, ochi plecați, rușine> ești proastă, am terminat eu abia audibil. Ai avut dreptate, eram beat…” Ochii ei au prins să lucească trufaș, bărbia i s-a ridicat, îți hrănea toată ființa cu umilința pe care i-o ofeream. “N-ar fi trebuit să spun despre tine că ești proastă, în public… <pauză de efect> CHIAR DACĂ E ADEVARAT”
După o secundă cuvintele i s-au scufundat în minte, aerul de regină i s-a șters de pe chip și ușa mi-a fost trântită cu putere în nas. Aproape în nas – nasul meu a rămas acvilin (nu e deloc așa dar sună bine în text) și ridicat pentru că mă simțeam răzbunat.
…
Această mică răzbunare, grobiană și potrivită pentru mintea mea de copil (care încă nu m-a părăsit – așa că aveți grijă!), a fost o simplă acoladă la peripețiile acelei vacanțe. Și nu, nu cred cu adevărat că era proastă – doar nesimțită. Prostul fusesem eu și toți ceilalți cu care fata se „jucase”.
No Comments