Fie că am aflat și îl știm sau nu, toți avem un asemenea loc. Un loc în care dacă ajungem, totul va fi bine. Psihologii îl folosesc și te sfătuie să te duci în acel loc dar numai cu mintea. Poate fi o insulă tropicală, niște codri adânci, o cabană sau casa de la țară a bunicilor. Ce se întâmplă însă dacă faci prostia și călătorești cu trupul în acel loc sacru și sigur?! Ce este de făcut dacă acel loc nu-ți rezolvă nici una din probleme și, astfel, descoperi că problemele tale nu pot fi rezolvate de un loc? Ce este de făcut când nu locul regăsit zace într-o uitare totală, lipsit de orice strălucire pe care mintea ta i-o conferea, cu vopseaua cojită, ruginit, ponosit. Vă spun eu ce se întâmplă – pierzi singurul loc din lume unde te simțeai sigur, chiar și numai prin imaginație. Nu mai ai încotro să te îndrepți și visul se destramă, speranțele se năruiesc și te simți singur, complet și absolut singur, coajă de nucă pe oceanul universal.
Am revenit în România, în Iași, fără nici o îndoială că, într-un fel sau altul, viața mea se va îndrepta. Am venit într-un loc complet greșit pentru a găsi omenie. De la Ceaușescu – în declarație – și de la Burebista – în fapt – “grija omului pentru om” a decedat.
No Comments